Partenie Cosma a luptat în război cu o companie anticar a Regimentului Centrului de instrucţie Făgăraş, dar pentru comunişti n-a mai contat lupta sa pentru neamul românesc. A fost executat prin împuşcare pentru sprijinul acordat Rezistenţei Anticomuniste din Ţara Făgăraşului. Familia i-a fost persecutată, de la soţie, părinţi şi până la copii. Actele securiştilor au fost duse la extrem, i-au dat foc la casă şi la bunuri, i-au confiscat toate lucrurile şi i-au lăsat familia în stradă, fără acoperiş deasupra capului. Pe soţie au forţat-o să divorţeze, deşi soţul era déjà mort prin executare, iar copiilor le-au interzis să urmeze şcoli. Socrul lui care l-a ajutat în lupta anticomunistă a fost condamnat, iar regimul din inchisoare i-a adus sfârşitul, înainte de eliberare. Este povestea tristă a familiei lui Partenie Cosma, ofiţer la Centrul militar din Făgăraş, relatată de fiul lui, Marcel Cosma, jurnalistei Lucia Baki într-un interviu acordat în 1999. Partenie Cosma s-a născut în septembrie 1918 în Şona, raionul Făgăraş, ca fiu al lui Ioan şi Domnica. A absolvit Liceul ,,Radu Negru” din Făgăraş. Ultimul său domiciliu a fost în Făgăraş, strada Câmpului nr.1. S-a căsătorit în 1942 cu Valerica Juncu din satul Râuşor care avea 18 ani, a avut trei copii: Marcel născut în 1948, Elena născută în 1947 şi Florica născută în 1944. Partenie Cosma a participat la războiul din Est, plutonier major fiind, cu o companie anticar a Regimentului Centrului de instrucţie Făgăraş. El s-a întors acasă din război nevătămat, dar decis să lupte împotriva pericolului sovietizării ţării care se instalase deja în România. Din primele momente ale constituirii rezistenţei armate anticomuniste din Făgăraş şi din munţi, Partenie Cosma s-a simţit chemat să intre în acţiune împotriva celor fără de neam, fără ţară şi fără credinţă. Era angajat la Centrul de instrucţie al infanteriei Făgăraş cu gradul de plutonier major şi funcţia de şef al magaziei de armamanet şi muniţie. În grija sa se aflau importante cantităţi de arme şi muniţie, captură de război, parte neînregistrate în acte. Partenie Cosma, ajutat de alţi luptători, le-a scos din unitate şi le-a dirijat către punctele din munţi ale rezistenţei anticomuniste. Cei care l-au cunoscut îl descriu pe Partenie ca pe un om care nu cunoştea frica, gata în orice moment să meargă până la capăt. Se potrivea la fire, idealuri şi caracter cu socrul său, Iacob Juncu, fost comisar de poliţie în Făgăraş. Un ajutor de încredere i-a fost caporalul Gheorghe Tăulea, finul lui. În nopţile pe care le considera potrivite, Cosma, ajutat de socrul şi de finul lui scoteau din cazarmă cu un car tras de cai cantităţi mari de armament, grenade şi muniţie. De mare folos i-a fost şi soţia lui, Valerica. Aceasta participa la fiecare transport de armamanet, având grijă de cai până se sustrăgeau armele din depozit şi se încărcau în car. Ei duceau armele în Râuşor la socrul său şi la familia Aron Comşulea. De aici, acestea erau transportate la locul numit „Crepele Toderiţii“, un loc între Râuşor şi Toderiţa, de unde erau preluate de luptătorii din munţi. ,,Partenie Cosma şi Juncu, socrul său, aveau legături cu Ion Gavrilă al Ogoranului, şeful luptătorilor din munţi şi cu ceilalţi membri ai rezistenţei: Arsu, Mogoş, Mazilu, Chiujdea, Socol, Duminecă, Marcel Cornea – fiul farmacistului din Şinca şi cu învăţătorul Pridon din Părău. Partenie Cosma le ducea partizanilor nu numai material de luptă, ci îi ajuta cu hrană, rufe curate, medicamente, etc. Ori de câte ori era solicitat de luptători, el urca la ascunzatorile din munţi ale fugarilor cu motocicleta sa cu ataş. Folosea ca pretext de a pleca de acasă şi de a urca muntele vânătoarea. El îşi umplea ataşul motocicletei cu hrană şi arme pe care le ducea luptătorilor. O parte din armamentul procurat de Partenie Cosma şi de oamenii săi a ajuns prin Ionţă Greavu din Noul Român şi la alte grupuri, ca de plidă cel al Lenuţei Faina şi Dumitriu. Activitatea lui Cosma şi a oamenilor lui n-a fost suspectată şi descoperită decât în 1950. Dar o dată bănuiţi sau trădaţi, cercul suspiciunilor începea să se închidă tot mai mult în jurul casei din Râuşor a socrului său. În noatea de 14 octombrie a acelui an, după o pândă de durată, securiştii au încercuit gospodăria lui Juncu şi au incendiat şura. Au spart zidurile, căutând arme ascunse. La un moment dat şi-au făcut apariţia pompierii, dar cu cisternele goale. Pompierii au plecat aşa cum veniseră în urma ordinului dat de şeful securiştilor. Se urmărea, evident, capturarea – vii sau moţti – a luptătorilor care s-ar fi aflat acolo pentru odihnă, provizii, îmbrăcăminte sau completarea armamentului. În Râuşor a căzut partizanul Arsu. În aceeaşi noapte a fost prins de securişti, în satul Toderiţa, Silviu Socol. Cosma îşi instruise soţia pentru împrejurări deosebite, ca la nevoie să poaă să devină o adevarată luptătoare, să tragă cu tot felul de arme uşoare, să arunce grenada, să se adăpostească. În zilele următoare o mână criminală a otrăvit doi bivoli aparţinând familiei lui Juncu. Faptul a ieşit la iveală la abator când familia a încercat să-i vândă pentru tăiere. Laboratorul a stabilit că animalele au fost otrăvite şi deci carnea nu putea fi dată în consum. În lipsa lui Partenie, plecat devreme la cazarmă, în dimineaţa de 15 noiembrie 1950, un grup de ofiţeri de securitate a pătruns în locuinţa lui din strada Câmpului nr.1, unde a efectuat o minuţioasă percheziţie. Soţia Valerica se afla acasă, dar nu i s-a prezentat vreo autorizaţie de percheziţie. Nu s-a găsit nici un corp delict şi nimic compromiţător. Ea a stat foarte atentă atunci ca nu cumva să i se instaleze în casă vreun obiect care să constituie ulterior pretext pentru acuzaţii. Nu a fost încheiat nici un proces verbal. Valerica, alarmată de perchezţtie, a plecat în grabă spre cazarmă să-şi anunţe soţul, dar era prea târziu. Securiştii ajunseră înaintea ei. Ea l-a rugat pe subofiţerul Petrescu, prieten al soţului ei, să-i cheme bărbatul la poarta unităţii. Acesta s-a întors cu ştirea că Partenie se află sub arest în biroul ofiţerului politic, înconjurat de securişti. Epoleţii i-au fost rupţi şi aruncaţi, iar părul îi era răvăşit. Nu i s-a permis să vină la poartă. În aceeaşi lună securiştii continuau percheziţiile la diverse familii în Râuşor. Între şura familiei Juncu şi a lui Valeriu Pică, Valerica, soţia lui Partenie, a găsit 50 de sticle incendiare şi un pistol depozitate în nişte lăzi. De frica securiştilor le-a îngropat în grădină. În casa din Râusor familia mai deţinea un pistol nemţesc pe care femeia l-a ascuns în WC. Mama a povestit despre aceste lucruri doar vecinei ei din Râuşor, soţia lui Pică. Sora lui Arsu a prevenit-o pe mama că va fi pârâta de acea vecină la securişti. Aşa s-a şi întâmplat. Primăvara când am lucrat grădina nu am mai găsit sticlele incendiare şi pistolul îngropate aici. În plus, securiştii au venit la Râuşor şi au pus-o pe mama să scoată tot WC-ul pentru a găsi celălalt pistol, care nu a fost găsit. Totuşi au bătut-o foarte rău pe mama“, a mărturisit fiul lui Partenie Cosma, Marcel.
- ,,Pe plutonierul Partenie Cosma l-am întâlnit de puţine ori, dar mi-a rămas în memorie zâmbetul plin de sinceritate din colţul gurii. Era mândru de numele ce-l purta. Atunci când l-am întrebat dacă e rudenie cu vestitul memorandist Partenie Cosma, a răspuns: ,,Desigur, câţi facem ceva pentru ţara asta, toţi suntem rudenii”. Era de loc din Şona, un sat retras, aşezat între dealuri şi Olt, nu departe de Făgăraş, de unde era şi profesorul Mihai Novac. A făcut liceul la ,,Radu Negru” din Făgăraş, urmând apoi Şcoala Militară de Subofiţeri, pe care a absolvit-o cu rezulate bune, ceea ce i-a dat posibilitatea de a fi angajat în unitatea de elită ,,Centrul de instrucţie, Făgăraş” l-a descris Ion Gavrilă Ogoranu pe Partenie Cosma.
Tot în 15 noiembrie 1950 securiştii au descins la casa din Râuşor a familiei Juncu, socrul lui Partenie. Au fost arestaţi Iacob Juncu şi soţia lui. Copiii, care se aflau la Râuşor în grija bunicilor, au fost încuiaţi de securişti în casă, dar de frică, ei au sărit pe geam şi au fugit spre Făgăraş. Ei s-au întâlnit în drum cu mama lor şi i-au povestit cele întâmplate. Elena Juncu, soacra lui Partenie, a stat două săptămâni închisă la Securitatea din Făgăraş, fiind anchetată şi bătută. Ea a fost judecată într-un proces care a avut loc la Sibiu şi condamnată la 1 an de închisoare. A fost eliberată în 1951.
Sergentul Iacob Juncu din Râuşor primea, la 1 noiembrie 1922, brevetul ,,Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918” ( nr. 2073) semnat de Regele Ferdinand 1, în numele Ministrului de Război, comandant al Brigăzii 45 Infanterie. Iar la 1 decembrie 1925, de Ziua Naţională a României, era medaliat din Ordinul Regelui Ferdinand 1 cu ,,Medalia Victoria a marelui războiu pentru civilizaţie 1916-1921”, (nr. 19). Când a plecat pe front avea doar 20 de ani, iar implicarea lui în luptă i-a adus gradul de sergent. Când au venit comuniştii la putere, după alegerile fraudate din 1946, Iacob Juncu a susţinut lupta anticomunistă împreună cu toată familia lui. A fost arestat şi încarcerat în lagărele şi închisoarile comuniste înfiinţate pe tot cuprinsul ţării. În anul 1955 era încarcerat la temuta închisoare de la Caransebeş. A apucat să mai scrie o carte poştală soţiei sale în septembrie 1955. Iacob Juncu a fost ucis în închisoarea Caransebeş la 12 octombrie 1955, dar actul de deces a fost înregistrat abia la 10 noiembrie 1955.
Ultima carte poştală trimisă soţiei în septembrie 1955:
,,Dragă soţie şi copii doresc ca această scrisoare să vă găsească în plină sănătate. Despre mine să nu aveţi grijă am primit pachetu. La vorbitorul din septembrie nu aţi venit, nu ştiu de ce dar m- a bucurat că mi a ti zis de Partenie . În octombrie am iar vorbitor în ziua de 16, dacă putei să veniţi, dacă aveţi posibilitate, dacă nu veniţi îmi trimiteţi pachet pe poştă în octombrie lucruri şi alimente 5 sau 6 kg, fără ambalaj să nu treacă de 8 kg. Dacă veniţi la vorbitor îl aduceţi voi, dacă îl trimiteţi pe poştă nu mai puneţi lada în pânză că nu vine sau scrieţi pe un petic de pânză mai mic şi îl coaseţi pe pânză. Îmi aduceţi un tricău şi un prosop şi aţă albă de cusut. Şi dacă trimiteţi pe poştă, separat la vorbitor îmi aduceţi şi ceva bocanci. Vă doresc sănătate. Trimiteţi un răspuns la c.p.”
La întoarcere de pe front, Iacob Juncu se căsătoreşte cu Elena Dragoş, în mai 1922, iar la 15 decembrie 1925 aduc pe lume o fetiţă căreia îi dau numele Elena. Fetiţa este crescută în spiritul dreptăţii şi al cinstei, aşa cum toate familiile de localnici îşi creşteau copiii. Era o familie liniştită cu o gospodărie apreciată de toată lumea. Elena Juncu se căsătoreşte cu plutonierul Partenie Cosma din Şona, angajat la unitatea militară de la Făgăraş, cu care au trei copii.
Partenie Cosma a fost decorat de Regele Carol I cu Brevetul ,,Medalia Centenarului Regelui Carol I”.
- ,,Medalia centenarului regelui Carol I s-a conferit dlui elev sergent Cozma I. Partenie din Şcoala Subofiţeri Infanterie nr. 1, născut în comuna Şona, judeţul Făgăraş, la 7 noiembrie 1917. Eliberat conform Decretului Regal nr. 1915 din 5 mai 1939, publicat în Monitorul Oficial nr. 106 din 9 Mai 1939”.
Procesul lui Partenie Cosma a început tot în iulie 1951, la Braşov. În sarcina lui Cosma s-a reţinut şi episodul atacării şi jefuirii depozitului de muniţii de la Mândra în complicitate cu Pridon, Arsu, Chiujdea şi alţii. Familia lui nu a fost înştiinţată de momentul începerii procesului. Tribunalul l-a condamnat pe Partenie Cosma la moarte prin împuşcare. Recursul la Tribunalul Suprem în fruntea căruia se afla pe atunci generalul Petrescu a fost respins. O data cu Cosma au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte prin împuşcare alti 18 luptători ai rezistenţei. Locul executiei a rămas până azi necunoscut. Potrivit certificatului de moarte, eliberat de Sfatul Popular Braşov, execuţia ar fi avut loc în Braşov, dar alte surse spun că la Jilava. Partenie Cosma avea atunci 35 de ani. Nu se stie unde îi este mormântul.
Certificat de moarte: Seria M.c. Nr. 672654 Sfatul Popular al Or. Braşov
Partenie Cosma
Tata Partenie Ioan
Născut Râuşor
35 ani
Deces: 11 septembrie 1952
Înregistrat la 5 martie 1964
Soţia lui Partenie Cosma a fost arestată, anchetată şi bătută de mai multe, ori ani în şir. La sfîrşitul anului 1950, Valerica a stat timp de două luni la Securitate în Făgăraş. Aici şi-a văzut pentru ultima dată soţul când era dus la interogatoriu. Partenie avea sânge pe degete pentru că şi-a ros unghiile pentru ca securiştii să nu poată să-l tortureze. Metoda de tortură folosită pentru Valerica era magnetoul electric şi bătaia în cap până ce femeia leşina şi era trezită cu câte o găleată de apă rece. Semnele loviturilor primite în cap se mai vedeau şi după zeci de ani. Teroarea securității a continuat si după ce Cosma a fost executat.
- „Veneau noaptea, controlau podul casei căutând arme. Ne scoteau afară desculţi, fără să ţină seama că suntem copii şi e frig. Când aveam 11 ani am găsit o puşcă atârnată în grădină. Am luat-o şi am aruncat-o în râul de la capătul grădinii. După nici o oră arma nu mai era acolo. Ne pândeau tot timpul, zi şi noapte şi ne întindeau tot felul de curse. Pentru a nu-i auzi când veneau prin grădină ne-au otrăvit câinele. Îmi mai aduc aminte cum i-au luat armele de vânătoare (două), ceasul de aur, trăsura, câinele, motocicletele, cea cu ataş şi cea simplă pe care tata le-a cumpărat din Bucureşti după ce a vândut doi cai şi două bivoliţe. Nu după mult timp ne-au confiscat toate lucrurile şi bunurile din casă” a mai relatat Marcel, fiul lui Partenie Cosma.
- ,,În 1950, în noaptea de 15 noiembrie, ne-au dat foc la casă. Bunica dormea în bucătărie, iar eu cu surorile şi mama nu eram adormiţi. Focul a fost pus pe grajd şi s-a întins foarte repede cuprinzând şi casa. Pompierii au venit fără apă aşa încât totul a ars. Securitatea a venit la puţin timp după izbucnirea focului şi a asistat la toată tragedia fără a face nimic. Ceea ce a mai rămas în picioare a fost răscolit de securiştii care căutau în continuare arme. Au găsit în pod doar un aparat de radio. Au stat o săptămâna întreagă să caute în ruinele casei. Am rămas în stradă. Bunica şi sora mea şi-au improvizat o locuinţă în şură, iar ceilalţi am fost găzduiţi temporar la familiile Munteanu şi Dragoş“, povesteşte Marcel Cosma, fiul lui Partenie.
Rămasă singură cu trei copii, Valerica Cosma s-a angajat muncitoare la Întreprinderea Economică din Făgăraş. În 1956 a fost dată afară din serviciu pentru că era soţia lui Partenie Cosma. A fost nevoită să divorţeze, fapt ce s-a întâmplat în 1957, deşi soţul a fost executat în 1951.
Certificat de despărţenie
Seria Db nr. 284503
Căsătoria dintre Cosma Partenie (tata Ioan, mama Domnica) 41 ani şi Cosma Valeria (tata Iacob şi mama Elena) 32 ani este desfăcută, conform înregistrării din registrul de despărţanii al Sării Civile din localitatea Ileni, raionl Făgăraş din anul 1958, iunie 22. Numele după despărţenie: bărbatul Cosma, femeia Juncu.
Nemainumindu-se Cosma, a fost reangajată la Economica de unde s-a şi pensionat. S-a recăsătorit cu Nicolae Voicu, din Aluniş Prahova, cu care a locuit în Făgăraş. Copiii lui Partenie Cosma nu au avut acces la şcoli. Florica a făcut 5 clase şi a rămas apoi la munca pământului în Râuşor. Elena a fost dată la Casa de Copii în Făgăraş, iar când a dat examen de admitere la liceu a fost respinsă pe motiv că era fiica lui Partenie Cosma. A făcut un curs de dactilografie şi s-a stabilit apoi la Braşov. Baiatul, a facut clasele I-VIII după care a urmat o şcoală profesională de 3 ani în Făgăraş. „În martie 1964 am fost chemaţi să ridicăm certificatul de deces al tatălui meu de la Penitenciarul Codlea. M-am dus eu cu sora mea, Elena. Un anume sergent Vintilă s-a purtat foarte dur cu noi. Când l-am întrebat de bunurile pe care i le-au confiscat tatălui meu, ne-a bătut şi ne-a dat afara“, a mărturisit fiul Marcel. (Lucia BAKI)