În fața bisericii ortodoxe din Văleni tronează statuia din bronz a domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, operă a artistului Ioan Bolborea. A fost realizată în urmă cu doi ani și adusă în sat, montată în fața bisericii satului pe cheltuiala sa. Opera a fost dedicată bunicilor sculptorului, așa cum este menționat și pe monument. Mare bucurie a fost în sat când a fost adusă statuia, mai ales că sculptorul Ioan Bulborea își are origine în sat, unde a copilărit în familia bunicilor lui. Sculptorul Ioan Bolborea este cel mai important monumentalist al României de azi. Printre celebrele sale creații menționăm tulburătorul și incitantul ansamblu de personaje „Caragialiana”, din fața Teatrului Național bucureștean, portretul de un dramatism extraordinar al lui Eugen Ionescu de la Slatina sau monumentul lui „Horea, Cloșca și Crișan” de la Alba Iulia.
- ,,Eu am trăit la Brașov, dar toată copilăria mea, mă duceam la bunici, la Văleni, un sat mic, între Făgăraș și Rupea. La Rupea, unde mi-am petrecut toate vacanțele copilăriei, am învățat un lucru foarte bun de la unchii și bunicii mei: să muncesc. Erau oameni harnici, determinați, care nu s-au lăsat niciodată învinși de vremuri. Bunicul, de pildă, a avut, ca toți făgărășenii, un frate care s-a dus în America și care i-a trimis bani ca să-i cumpere pământ, grajduri, oi, să cumpere o casă – cea mai mare din sat. Urma, apoi, ca fratele din America să se întoarcă și să se apuce de treabă. Și s-a întors. Bunicului, la rândul lui, era și el un om avut. Numai că a venit comunismul și le-a luat tot. Doar câteva oi, din cele o mie, pe care le avuseseră, le-au mai rămas. Și peste oile astea au năpădit lupii, într-o iarnă grea. S-au trezit într-o dimineață și și-au văzut măcelărite toate oile. Dar ei, deși pierduseră tot, au rămas oameni buni și muncitori, care au știut ce vor de la viață. Iar eu am învățat de la ei. Erau gospodari și tenaci. Se sculau la 5 dimineața, la ora 1-2 mâncau, stăteau o jumătate de oră și se odihneau, chiar dacă erau la câmp, și-apoi iar lucrau, până pe la 5 seara. Și duceau totul la bun sfârșit. Și mi-au indus și mie felul ăsta de-a fi. Muncă și credință în ceea ce faci, și tenacitatea de a le duce pe toate la sfârșit“ relata artistul într-un interviu.
,,Bunicul mă responsabiliza“
,,În copilăria trăită la poalele Făgărașilor cea mai specială era prietenia. Îmi amintesc de legăturile dintre noi, copiii români, sași și chiar și cei unguri; nu era niciun fel de deosebire între noi, când ne jucam. Și mai târziu m-am înțeles bine cu toți, la Brașov, unde am făcut școla generală la Honterus, un liceu german. Îmi mai amintesc cum bunicul mă ducea și mă lăsa cu berbecii, mă responsabiliza, și asta-i mare lucru pentru un copil. Acolo, la poale de munte, oamenii erau liberi și hotărâți. Nu vorbeau foarte mult, dacă îți spuneau o dată să mănânci și refuzai, a doua oară nu te mai invitau. Mai merg la Făgăraș, Văleni, am acolo o casă săsească, pe care am restaurat-o, așa că în fiecare vară mă duc la Rupea. Am un văr acolo, vărul Ghiță, care zice: No hi, să merem să bem un păhar de vin. No hi să-mi vezi oile”. E unul dintre nepoții cei mulți ai bunicului meu, care duc mai departe faima familiei Bolborea“ a completat artistul cu origini la Văleni.
Artistul își petrecea vacanțele la Văleni
Ioan BOLBOREA s-a născut la data de 24 martie 1956, în Hunedoara. În perioada 1977 – 1981 a urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Secția Sculptură. Din 200 de candidați pe 7 locuri intrase al 3-lea. În1982 a beneficiat de Bursă de studii, Perugia, Italia, iar în anul 1983 a obținut o altă Bursă de studii, la Roma, Italia. Ioan Bolborea este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. În 1990 a plecat în Franța, unde a avut o expoziție colectivă în cinstea înfrățirii dintre Câmpina și un orășel de la marginea Parisului. După vreo două săptămâni, a plecat în Belgia și Luxemburg. Întors în țară, a pus bazele unei turnătorii pentru sculpturi în bronz, cumpărând, la începutul anilor ’90, turnătoria de bronz a Uniunii Artiștilor Plastici. Ioan Bolborea este un sculptor avangardist, ale cărui lucrări pot fi admirate în câteva dintre zonele centrale ale Capitalei. Este autor al grupurilor statuare „Caragialiana“ (mult mai cunoscut sub numele „Căruța cu paiațe“ din fața Teatrului Național), al „Monumentului Reconcilierii“ din Arad, al monumentelor dedicate lui Eugeniu Carada și Eugen Ionescu, precum și al „Monumentului Infanteriei“ sau „Fântâna Vioara spartă“, toate amplasate în București. Alte lucrări: KM 0 (bronz), București (1995), Monumentul eroilor (piatră, bronz), Mărășești, Vrancea (1996); Monumentul Infanteriei Române (bronz), București (1999); Bust A.I. Cuza, Pitești, 2000; Burebista (bronz), Orăștie, 2001 Horea, Cloșca și Crișan (monument, bronz), Alba Iulia, 2002.
Distincții:
1988 – Premiul Bienalei Dantesca, Ravenna, Italia;
1995 – Premiul pentru macheta Monumentul Infanteristului Român, București;
2009 – Premiul „IN HONORIUS pentru remarcabila contribuție adusă vieții cetății Bucureștilor”.
Văleni, sat vechi de peste opt secole
Satul Văleni, aparţinând comunei Jibert, este unul din satele vechi ale acestei zone, fiind pentru prima dată atestat documentar în anul 1206, cu un relief armonios de deal, specific nordului Ţării Făgăraşului. Localitatea este situată în zona izvorului Văii Costişului. Denumirile satului au fost de-a lungul vremii VOLDORF, WALLENDORF şi VĂLENI. Zona Văii Costişului era la anul 1206 proprietatea nobilului de origine franceză Johannes Latinus, iar numele satului întemeiat de el este de origine latină: Villa Latina. În epoca medievală satul a aparţinut administrativ de judeţul Alba, după 1876 de judeţul Târnava Mare, iar începând cu anul 1968 de judeţul Braşov. În Evul Mediu, majoritatea locuitorilor erau iobagi, plătitori de dijmă. În sec. XVII se cristalizează tot mai bine cele două clase sociale ale satului, mica nobilime şi iobăgimea, şi tot în această perioadă se construieşte biserica reformată, în 1645. Însă spre sfârşitul secolului iobăgimea săsească a scăzut vertiginos şi în anul 1709 ultimul preot reformat din „Wallendorf” s-a mutat la Drăuşeni. În prezent, în Văleni mai sunt în jur de 15 credincioşi reformaţi.
Bisericile din Văleni
Românii au locuit în aceste locuri încă de la întemeierea satului. Despre biserica în care ei îl cinsteau pe Dumnezeu, în credinţa ortodoxă, părintele Aurel Marian spune că a fost mai întâi de lemn. A doua biserică a fost aşezată în deal, deasupra satului, lângă o pădure de brad (unde a fost şi vechea aşezare a satului) fiind zidită în anul 1760, din piatră şi cărămidă, preot paroh fiind în acel timp Nicolae Popovici (1760-1784). O prezentare detaliată a bisericilor din sat a făcut preotul paroh Iulian Ungureanu. Fondurile bisericii nu erau mici, căci pădurea numită „Faţă”, din hotarul comunei Jibert, în suprafaţă de 30 de iugăre, asigura existenţa. Dar oamenii în cea mai mare parte susţineau cu tărie: „Să nu fie cheltuiţi banii în zadar cu reparaţii! Să se facă o biserică nouă!” Biserica veche a fost demolată în 1937, iar între anii 1938-1941 s-a ridicat biserica actuală, prin grija şi strădania preotului Ioan Drăghici. Construcţia a fost făcută în stil bizantin, fiind zidită pe locul unde a fost biserica unită, locul fiind cumpărat după îndelungi stăruinţe la Blaj, deoarece mai exista în sat doar un singur membru al acestei confesiuni.
Biserica este construită în stil bizantin, în formă de cruce, din piatră şi cărămidă. Cheltuiala s-a făcut din contribuţia credincioşilor şi din vânzarea unei păduri, proprietate a bisericii. Planul bisericii a fost realizat de arhitecţii Gheorghe Roureanu şi Cristea de pe lângă Prefectura Făgăraş, iar execuţia au făcut-o câţiva meşteri saşi din Agnita. Strănile şi iconostasul sunt opera sculptorului Moise Şchiopu, din Rupea. Sfinţirea bisericii s-a făcut în 21 noiembrie 1941, de către Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, într-o zi rămasă vie în memoria localnicilor, preot în vremea aceea fiind Vladimir Turuşancu. În 1961 s-a zugrăvit biserica pe exterior cu strop de ciment şi s-au dublat ferestrele de la cupolă. În 1964 se introduce curentul electric, iar în 1966 se zugrăveşte în interior de către zugravii Olteanu din Copăcel. Între anii 2001-2003 s-au făcut mai multe lucrări de reabilitare: s-a consolidat turnul, s-a zugrăvit exteriorul în strop de terasit cu decoraţiuni de culoare ocru, se rezugrăveşte în interior, se pun geamuri de tip termopan, gresie în hol şi pe scările bisericii. Finalizându-se lucrările de reparaţie, în 21 noiembrie 2003 Preasfinţitul Visarion Răşinăreanul, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat o slujbă de binecuvântare a locaşului de cult. În noiembrie 2006 se înlocuieşte ţigla veche de pe biserică cu ţiglă metalică, iar în octombrie 2009 se înlocuieşte şi tabla de pe turle şi de pe absidele Sfântului Altar cu tablă de aluminiu, lucrare executată de o echipă de meşteri din Cornu Luncii, judeţul Suceava. Începând cu anul 1760, la altarul bisericii „Sf. Nicolae” din Văleni au slujit: Pr. Nicolae Popovici, Pr. Samoilă Popovici, Pr. Bucur Şchiau, Pr. Zaharie Popovici, Pr. Ioan Popovici, Pr. Ioan Popoviciu, Pr. Bucur Mircea, Pr. Ioan Mircea, Pr. Samoilă Popoviciu, Pr. Nicolae Şolcă, Pr. Ioan Drăghici, Pr. Vladimir Turuşancu, Pr. Aurel Marian, Pr. Remus Mircea, Pr. Ioan Ciucian, Pr. Aurel Grama, Pr. Marius Chindriş şi Pr. Paul Lupu. (Lucia BAKI)