Șapte elevi din clasa a 10-a B de la Colegiul Național ,,Doamna Stanca“ din Făgăraș, insoțiți de prof. Mihaela Nan, au participat recent la un program Erasmus în Germania, la Plauen. Proiectul prezentat de elevii făgărășeni a avut tema ,,Social media și inteligența artificala: oportunități si riscuri”.
- ,,S-a lucrat în grupe mixte cu elevi din România, Germania, Polonia, Croația și Ungaria. Au fost dezbătute următoarele teme: social media și societatea, social media și economie, social media și politică, inteligența artificială și educatia, inteligența artificială și economia, mediul inconjurator cu inteligența artificială și social media, conviețuire cu inteligența artificială și social media. Au fost organizate workshop-uri: empowerment, dezbateri, film, social media – experiment și design! Participarea la programul Erasmus a fost, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase și valoroase experiențe din viața noastra de elevi. Dincolo de latura academică, acest program ne-a oferit ocazia de a descoperi oameni din toate colțurile Europei, de a lega prietenii autentice și de a învăța din diversitatea culturală care ne înconjura zi de zi. Fiecare zi a fost o oportunitate de a socializa, de a asculta povești de viață, de a înțelege perspective diferite și de a învăța cum să colaboram într-un mediu multicultural. Am descoperit cât de ușor pot fi depășite barierele lingvistice atunci când există dorința sinceră de comunicare și deschidere față de ceilalți” a comunicat Consiliul elevilor de la CNDS.
















