Site icon Monitorul de Făgăraș

 Document. Făgărașul, la un pas de catastrofă. Instalațiile de la  Fabrica de Pulberi, oprite de ISCIR să funcționeze. Conducerea societății a ascuns dezastrul sub preș   

fabrica-pulberi-fagaras

fabrica-pulberi-fagaras

  La Fabrica de Pulberi situația este sumbră. Instalații de producție vechi de o jumătate de veac, cu avizul ISCIR depășit, dar păstrate în funcțiune chiar și cu mari riscuri pentru siguranța populației. Încă din luna martie, directorul general Cătălin Leabu a fost anunțat despre aceste riscuri, dar nu au fost luate măsuri. Dovadă stă, așa cum explică angajații, un document datat 17 martie 2025 ce are semnătura directorului Leabu.  În iulie s-a înregistrat un accident de muncă, un angajat fiind la un pas de a-și pierde viața, așa cum spun salariații, dar nici acest fapt n-a contat.

În 15 iulie salariații au oprit lucrul și au ieșit la poarta fabricii pentru a se face auziți.

Nici acțiunea colectivă a angajaților nu i-a  determinat pe decidenți să se implice. Instalațiile vechi și depășite s-au păstrat în funcțiune chiar cu riscul unei catastrofe la nivelul zonei. Indolența factorilor de decizie care pun în pericol salariații și o întreagă zonă atinge domeniul penalului. Când petițiile au ajuns la ISCIR, reprezentanții acestei instituții au impus oprirea funcționării utilajelor în cauză. Și abia după ce petițiile au ajuns și la ministerul de resort, directorul fabricii a decis să oprească producția. În condițiile în care, așa cum spun angajații, există comenzi și contracte ferme.

 ISCIR impune oprirea instalațiilor defecte

La Fabrica de Pulberi Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) a confirmat temerile salariaților  privind siguranța instalațiilor de producție. Un document datat 23 septembrie 2025 sub semnătura inspectorului de stat șef Sorin Marian Roman arată negru pe alb  că a fost oprit de la funcționare cazanul de abur de medie și înaltă presiune din cauza defecțiunilor identificate. Un alt document datat 13 octombrie 2025 semnat de același inspector șef prezintă măsurile impuse de ISCIR  în privința rezervoarelor de aer defecte.

Ce concluzie are ISCIR

O sesizare privind starea instalațiilor de producție a fost înregistrată la ISCIR Brașov la data de 12 august a.c., iar  angajatul fabricii, Bogdan Eugen Rotariu, la cererea ISCIR, a dispus oprirea de la funcționare. Conform procesului verbal de verificare tehnică nr. 118/12.08.2025  s- a dispus ,,oprirea din funcționare a cazanului de abur de medie și înaltă presiune cu nr. ISCIR Bv 1457 de la Fabrica de Pulberi“.

După o lună situația a rămas   neschimbată, caz în care a fost înregistrată o nouă petiție la ISCIR Brașov, la data de 12 septembrie a.c. În urma noii verificări realizate de ISCIR  a fost înregistrat procesul verbal nr. 272 din 2 octombrie 2025  prin care s-a dispus:

 Alba neagra cu instalațiile

,,Începând din data de 12 august 2025 a fost oprit de la funcționare  cazanul de abur, dar  contrar Legii nr 64/2008 (ISCIR) au fost repornite instalatiile la ordinul directorului general, deși cazanul de abur și unii recipienți nu aveau avize ISCIR. Ulterior, tot ISCIR constată că alte trei rezervoare de aer nu au avize legale și interzice funcționarea lor.  Situația este cunoscută și la nivelul consiliului de administrație, sindicatul notificând și acționariatul, respectiv Romarm și Ministerul Economiei.  Pe de altă parte,  veniturile societății sunt puse în pericol prin actualul management întrucât există  comenzi și contracte ferme care trebuie onorate“ explică Lucian Cupu, președintele Sindicatului Nitramonia Rompiro.

Funcții vs. producție

În timp ce producția și siguranța instalațiilor era în pericol, decidenții de la Fabrica de Pulberi aveau alte preocupări. Împărțeau funcțiile de conducere,  își stabileau indemnizațiile, unele total nesimțite, și stabileau sancțiuni pentru angajații care protestează și nu ascund sub preș neregulile de la Fabrica de Pulberi.   Reamintim că ocuparea  funcției de director general de la această societate a fost contestată de  contracandidații lui Cătălin Leabu, ingineri cu experiență și studii în domeniul industriei de apărare, favoritul comisiei de concurs fiind însă juristul Leabu.  (Lucia BAKI)

 

 

Exit mobile version