Trupurile neînsuflețite ale turiștilor morți în Munții Făgăraș au dost recuperate. Misiunea a fost deosebit de grea pentru salvamontiști.
Text preluat: Ciprian Lolu-salvamontist
Încep cu data, pentru că în sufletul meu va rămâne întipărită foarte adânc… O zi care, inițial, nu anunța nimic din ceea ce avea să urmeze. O zi în care programul meu spunea că o patrulare preventivă în Prăpăstiile Zărneștilor este bine-venită. Ei bine, vine apelul… un apel din partea colegilor de la Salvamont Argeș, prin care mi se solicita sprijinul, alături de echipajul aero-medical POA Brașov, pentru a căuta o persoană care ar fi alunecat imediat de sub Vf. Lespezi spre Căldarea Berbecilor.
Răspunsul, ca de fiecare dată, este DA.
Ce a urmat? Greu de explicat în cuvinte, dar și greu de asimilat ca impact vizual… După o căutare destul de solicitantă, în care percepția ochiului trebuie să fie extrem de fină din elicopter, căutând mici detalii, am reușit să-l reperăm, ulterior să cobor lângă el… și să constat că, lângă mine, se află o persoană care a alunecat aproximativ 400–500 m diferență de nivel. Lungimea traiectoriei? Aș miza pe aproape 1 km…
Impactul și forța cu care a alunecat sunt greu de digerat. Ulterior acestui fapt, din motive clare, am plecat spre Sibiu pentru alimentarea elicopterului, urmând să ne întoarcem.
Ce a urmat apoi? Probabil mai toți știm din mass-media despre accidentul celor din Netedu… Am plecat spre acel loc știind că avem o victimă în viață. După câteva zboruri de recunoaștere și căutare, am reușit să identificăm două persoane care, de asemenea, au alunecat pe o distanță considerabilă, într-o zonă foarte, foarte abruptă.
Am coborât la fiecare în parte. Zona era atât de tehnică încât nu puteam sta în picioare fără colțari. Practic, pentru prima dată în viață, am rămas direct în firul troliului pentru evaluare.
Ce am găsit acolo? Nu pot descrie în cuvinte…
Finalul acestei zile a fost unul amestecat între durere și speranță: am reușit să salvăm o persoană, deja preluată de colegii de la Sibiu, în condiții sigure. O eventuală extracție terestră ar fi fost însă foarte expusă și, totodată, riscantă.
Am stat mult să mă gândesc la aceste cuvinte. În urma acestei zile, în care am reușit să localizăm aero trei persoane decedate în două locații complet diferite… poate că ar fi suficient să spun că este trist. Și este.
Știm cu toții că elicopterul roșu înseamnă viață, iar noi, cei îmbrăcați în roșu, cu scrisul pe spate SALVAMONT, avem aceeași menire: să aducem victima în viață. Cârcoteli și comentarii vor exista mereu, probabil. Poate că ar fi minunat ca, măcar acum, să reușim să acceptăm realitatea — o realitate dură, în care erorile umane ale celor implicați în aceste accidente sunt uriașe.
Totuși, aleg să înclin spre respectul de sine. Atât echipajul aero-medical POA Brașov, cât și colegii din Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu și Argeș, vă asigur că au avut și au toată dorința de a face lucrurile să fie bine.
În clipa de față, misiunile lor terestre sunt foarte grele: Sibiu este expus pe un versant de munte extrem de abrupt și înghețat, iar Argeș a ales o rută ocolitoare, dar foarte lungă, ceea ce face ca timpii de extracție să fie considerați și să depășească, clar, 10–12 ore de misiune. Să nu mai vorbim de numărul mare de salvatori montani implicați în cele două acțiuni.
Uneori, cuvintele se scriu ușor. Alteori, vin extrem de greu… Primești telefoane cu întrebarea: „Unde îmi este fratele?”Greu… foarte greu. Suntem și noi oameni.
Da, am ales această meserie — dar factorii de risc și șocul psihologic există și la noi. Cel puțin la mine, așa a fost ieri.
Închei aceste rânduri exprimându-mi sincerele condoleanțe familiilor celor pierduți ieri… și nu numai. În același timp, îndemn la rațiune — atât pe cititori și comentatori, cât și pe cei care aleg muntele. Un munte în care, uneori, e bine să nu te expui la situații precum cea de ieri.
Dumnezeu să îi odihnească în pace!
