Site icon Monitorul de Făgăraș

SUA retrage 800 de militari din România

Statele Unite au anunțat retragerea unei brigăzi din România, ca parte a unei reorganizări militare care va concentra resursele în emisfera vestică și regiunea Indo-Pacific. MApN spune că știa de mai multe luni, dar ministrul Apărării afirmă că nu ar fi vrut ca lucrurile să se intample astfel.

Militarii care urmează să fie retrași fac parte din trupele aflate în prezent în Germania, care ar fi trebuit să ajungă în România în cadrul rotației periodice a forțelor americane din regiune. În prezent, în România se află aproximativ 2.000 de militari americani, dislocați la bazele Mihail Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii. Cea mai mare parte – peste 1.500 de soldați – este staționată la baza de la Mihail Kogălniceanu, alți circa 200 la Deveselu, unde operează sistemul antirachetă Aegis Ashore, și peste 100 la Câmpia Turzii. Nu este clar, deocamdată, din care dintre aceste baze vor fi retrași cei 800 de militari.

Exit mobile version