Site icon Monitorul de Făgăraș

Document. Noiembrie 1957: Șase tineri făgărășeni condamnați la moarte și executați la Jilava. Nu se știe în ce groapă comună le-au fost aruncate trupurile

Procesul

Procesul luptătorilor din Munții Făgărașului a început în iulie 1957, după anchetele care au durat mai bine de un an. Generațiile de azi ar trebui să cunoască modul în care s-a desfășurat acest pseudo-proces. Acuzaţii nu au avut dreptul la cuvânt, iar procurorul militar a avut o pledoarie închinată partidului și noului regim.

În sala de judecată publicul n-a fost primit, iar avocaţii repartizaţi lor n-au fost lăsaţi să-şi facă meseria şi să-i apere. După ani, familiile celor executaţi prin împuşcare au aflat şi numele avocaţilor, care în faţa completului de judecători militari au adus, poate, unele circumstanţe atenuante, dar sentinţele erau stabilite mult înainte, la Securitate.  Vasile Mânzăran l-a apărat de Chiujdea Ioan, Frolich Max pe Novac Ioan, Ilie Vasile pentru Laurian Haşu, Micu Octavian pentru Metea Victor, Şandru Victor, Pop Ioan, avocatul Găvozdea Andrei pentru Haşu Gheorghe, Borzea Gheorghe şi Dâmboi Victor, avocatul Petruc Constantin pentru Olimpiu Borzea, avocatul Bica Liviu pentru Bucelea Ioan, Iliescu Gheorghe pentru Cristian Ioan.Tinerii făgărășeni au fost condamnați la moarte. Au avut voie să facă cerere de grațierere și au făcut. Doar Victor Metea a refuzat. Au fost executați prin împușcare Jean Pop, Ioan Chiujdea, Ghiță Hașu, Laurian Hașu, Ioan Novac, la Jilava.  Victor Metea a fost executat după 5 luni, la 23 aprilie 1958. Avea atunci 28 de ani.

Ministerul Justiţiei

Tribunalul Militar Al R. 3 M. Cluj

Dosar nr. 10.043/1249/1957

Data: 7 noiembrie 1957

Către Unitatea Militară Nr. 0123/H Bucureşti

Vă facem cunoscut că după cum ne comunică Direcţia Tribunalelor Militare cu ord. nr. 01798 din 05 noiembrie 1957, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a respins cererile de grațiere ale condamnaţilor: Chiujdea Ioan, Haşu Laurean, Novac Ioan, Haşu Gheorghe şi Pop Ioan zis Jean, care prin sentinţa acestui tribunal militar nr. 1369 din 09 august 1957 au fost condamnaţi la moarte. Aşa fiind, puneţi la dispoziţia organelor MAI- Direcţia Regională MAI Or. Stalin- pe condamnaţii Chiuşdea Ioan, Haşu Laurean, Novac Ioan, Haşu Gheorghe şi Pop Ioan zis Jean, pentru executare. De asemeni, va fi pus la dispoziţiunea organelor MAI şi condamnatul Metea Victor care şi acesta a fost condamnat la moarte prin susmenţionata sentinţă, şi care a refuzat să facă cerere de graţiere, pentru executare. Preşedintele Trib. Mil. Al R. 3 M. Cluj: Lt. colonel de justiţie Paul Finichi, Secretar Şef, Jumătate Alexandru

Executaţi la Jilava

„Ne-am transportat în comuna Jilava, unde se află Penitenciarul Jilava şi unde condamnaţii de mai sus sunt deţinuţi şi unde a fost ales locul de executare al pedepselor date prin sentinţa nr. 1369/ 26 august 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, rămasă definitivă şi executorie astăzi 20 noiembrie 1957, orele 20, am sosit la penitenciarul Jilava. (…) Am mers la celulele unde se aflau condamnaţii Chiujdea G. Ioan, Haşu A. Laurean, Novac P. Ioan, Haşu A. Gheorghe şi Pop I. Ioan şi i-am încunostinţat că a sosit timpul executării pedepsei pentru faptele săvârşite şi au fost întrebaţi dacă mai au ceva de mărturisit sau vreo dorinţă, la care condamnaţii au declarat că nu mai au nimic de spus“.   

 Jilava, 20 noiembrie 1957, ora 20.00

La penitenciarul Jilava erau  prezenţi  Mr. Stanciu Dumitru, delegat din partea Administraţiei de Stat, doctor Enescu Mihai, medicul Penitenciarului Jilava,  Lt. Col. Ghiorghiu Mihai, comandantul Penitenciarului Jilava, procuror militar Cpt. de justiţie Cojocaru Gheorghe, cpt Sălceanu Gheorghe, comandanul grupei de execuţie. La ora 20:30 era  fixată execuţia.

Proces verbal de execuţie, (Vol. 10, fila 462)

 

 

Exit mobile version