Autorul furtului din uscătoria unui bloc de pe strada Gării din Făgăraș a fost prins. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani din Făgăraș, care a furat din acest bloc îmbrăcăminte și un laptop în ziua de 28 noiembrie. Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din Făgăraș l- au identificat și reținut 24 de ore, în 5 decembrie, în urma percheziției domiciliare realizată cu sprijinul luptătorilor SAS. Bărbatul a fost ulterior arestat pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Autorul furtului dintr-un bloc de pe strada Gării din Făgăraș a fost prins. Bărbatul a fost arestat

