Printre articolele de ziar apărute după înființarea Fundației “Luptătorii din Rezistență Anticomunistă” se află unul sub semnătură lui Mircea Iorgulescu. După ce repetă insinuările cuprinse în alte articole anterioare, termină cu o întrebare retorică ce se vrea încuietoare: “Oare pentru democrație au luptat cei din Rezistența Armată anticomunistă?”
Mă uităm cu tristețe la această stupidă întrebare, amintindu-mi vremurile de atunci: țara era ocupată de trupele sovietice, armata condusă de generali ca Emil Bodnăraș și Walter Român cânta pe străzi: ”O Moscova, patria mea” și “Dimineață luminează zidul marelui Kremlin”. Economia era sovromizată, cultura la fel, aveam și sovrom-patriarhie, lașitatea și vânzarea se întindeau în toate părțile.
Toate leprele, lichelele, lașii și vânzătorii se-ntreceau în a proslăvi orânduirea comunistă și pe generalissimul Stalin, manualele școlare, inclusiv cele de literatură se traduceau din rusește, istoria patriei o scria Roller, conducătorii țării se numeau Ana Pauker, Teoharie Georgescu, Vasile Luca, securitatea condusă de nume precum cele de mai sus ucidea oameni în mijlocul drumului, arestările și deportările se făceau după bunul plac, nu mai erai sigur că vei veni de la muncă sau că te vei duce a două zi la muncă, te temeai de cei din casa ta să nu te vândă, nu mai eram siguri că vom mai avea o țară.
În acele vremuri își închipuie autorul, noi cei care renunțaserăm la toate, inclusiv la viețile noastre, noi, în pauzele dintre ciocniri, eram preocupați de cum va fi România după comunism?
Numai un prost își putea închipui că ne gândeam cum vom face privatizare: după metoda MEBO sau vânzând fabricile tuturor aventurierilor din lumea largă pe degeaba, că se va admite sau nu în parlament o moțiune de cenzură.
Și totuși noi luptăm pentru democrație, domnule democrat de carton dresat să scrii ceea ce scrii, toate grupurile de rezistență armată sau neînarmată, toate până la cel din urmă au fost monarhiste. De altfel ca tot poporul român de atunci. Noi nu mai sperăm să apucăm clipa victoriei, dar nici prin cel mai lăturalnic gând nu puteam concepe că atunci când România se va scutura de comunism nu se va așeza pe starea de fapt din decembrie 1947, când în vigoare era constituția din 1923. Și această constituție era mai democratică decât surogatul făcut în pripă de foștii comuniști și de fiii lor pentru uzul personal. (Ion Gavrilă Ogoranu, Vol III Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc)
