Grație ,,primului gospodar“ al urbei, crește datoria Făgărașului. Firma Geiger execută silit Municipiul pentru suma de 470.443,28 lei, plus penalități. Aceeași companie mai are pe rolul instanței încă zece dosare împotriva Primăriei

0
316
monitorfg

Primul ,,gospodar“ al Făgărașului, primarul PSD aflat la al treilea mandat, a îndatorat peste măsură Făgărașul. Sunt datorii ce depășesc 150 milioane de lei, iar această valoare este în creștere. Pur și simplu a aruncat Municipiul în haos! Făgărașul este prins ca într-un laborator de control dominat de algoritmi reci și nemiloși fără urmă umană.  Edilul și-a format în juru-i o adevărată ,,famiglie“ cu care a devalizat banii cetățenilor, îndestulând, din pixul lui, conturi străine intereselor făgărășenilor. Când se vorbea de austeritate, la Făgăraș era huzur pe banii publici. Bugetul local al Făgărașului a ajuns  ,,pușculița“ primarului PSD din care plătește, fără rușine, obligații personale și recompense politice. Sunt datorii la ANAF pentru salariile angajaților din primărie, sunt bani europeni pierduți care trebuie dați înapoi, sunt facturi neplătite firmelor care au executat lucrări pe raza municipiului. Numai pentru Ocolitoare, Strabag trebuie să încaseze peste 60 milioane de lei de la primărie.

Dosarele Geiger în instanță

Compania Geiger Brașov SRL are de încasat alte multe milioane de lei de la Primăria Făgăraș, iar pentru a primi banii a chemat în instanță Municipiul reprezentat de primar. Sunt peste 11 procese pe rol  deschise de Geiger Brașov SRL. În Dosarul nr. 3218/62/2025  înregistrat  la 18 august 2025 la Tribunalul Brașov, instanța a emis Decizia astăzi, 17 decembrie 2025, prin care obligă Municipiul Făgăraș să achite în termen de 30 de zile suma de 470.443,28 lei, reprezentând contravaloarea a trei facturi, două emise în noiembrie și decembrie 2024, iar a treia în mai 2025. Acestei valori i se adaugă penalitățile de întârziere, așa cum au fost stipulate în Contractul nr 49534/31.07.2024 semnat de primarul Făgărașului și Geiger Brașov SRL. În acest dosar, Primăria este obligată să plătească și cheltuieli de judecată în valoare de 2000 lei.

Solutia pe scurt: ,,Admite cererea formulată de reclamanta GEIGER BRAŞOV S.R.L., în contradictoriu cu pârâta U.A.T. MUNICIPIUL FĂGĂRAŞ, având ca obiect emiterea ordonanţei de plată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 470.443,28 lei, reprezentând debit principal conform facturilor nr. 2024411028/14.11.2024, nr. 202412012/09.12.2024 şi nr. 2025152/30.05.2025. Obligă pârâta la plata penalităţilor de întârziere convenite potrivit art. 11.2 din contractul de achiziţie publică de lucrări nr. 49534/31.07.2024, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului datorat. Respinge solicitarea pârâtei de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.015 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (1.815 lei onorariu avocaţial şi 200 lei taxă judiciară de timbru). În baza art. 1022 alin. (3) C.pr.civ., stabileşte termen de plată de 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată, astăzi, 17.12.2025, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Document: Hotarâre  390/2025  17.12.2025“. (Lucia BAKI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here