Au urcat la munte la 1 mai 1950. S-au întâlnit la locul numit ,,La Mesteceni”, o poieniţă de unde se vedea satul Netotu. Ion Gavrilă (Moșu), Ioan Chiujdea (Profesorul), Andrei Haşu (Baciu), Laurean Haşu (Leu) şi Gheorghe Haşu (Ghiţă) au venit din Trăznita, Ion Ilioi şi Remus Sofonea (Brâncoveanu) din sate, iar din Berivoi: Nelu Novac, Silviu Socol şi Gheorghe Şovăială. În Trăznita, tinerii au vânat, au cioplit în lemn o troiţă pe care au coborât-o în sat, iar Baciu a construit un aparat de radio cu galenă cu care ascultau Vocea Americii. Li s-au alăturat Toma Pirău (Porâmbu) şi Victor Metea din Ileni. Baciu voia ca-n vara lui 1950 să se împartă în grupe, care să cutreiere munţii şi să găsească oameni de sprijin şi alte noi grupuri de rezistenţă. Moşu, Leu, Ilioiu, Brâncoveanu şi Gelu Novac au plecat spre apus până spre Munţii Ghiţu şi Frunţii. Baciu, Porâmbu, Nelu Novac, Gheorghe şi Victor au luat-o spre răsărit, dar Profesorul şi Ghiţă au coborât în sate ca să-l întâlnească pe Sabin Mare. Pregăteau iarna lui 1950. Porâmbu şi Victor Metea au trecut prin satul lor, Ileni, pentru provizii şi veşti. S-au reunit din nou la munte, unde prin noiembrie, Gheorghe Neagu din Sâmbăta le-a adus veşti noi, dar triste, de la Făgăraş: Marcel Cornea a fost împuşcat mortal, Gheorghe Arsu împuşcat, Silviu Socol prins şi rănit la Toderiţa, iar toate satele făgărăşene erau înconjurate de Armată şi Securitate. Toţi erau urmăriţi.
Toma Pirău este descris de Maria Cornea (Domnișoara) din Ileni care l-a ascuns în timpul prigoanei
,,Vecină cu noi era familia Pirău. Unul din băieţii lor, Toma, ne ajuta în treburile gospodăriei şi ale câmpului. Era un băiat frumuşel, isteţ şi cu o voce foarte frumoasă. Obişnuia să cânte la biserică şi la sezători. Când s-a instituit aria, în 1949, şi eram obligaţi să treierăm toţi sătenii într-un singur loc, Toma a fost solidar cu oamenii. Într-o adunare convocată la căminul satului, Toma a fost cel care s-a ridicat şi a vorbit comuniştilor cu o înverşunare de necrezut. Mi-amintesc perfect cum acuza şi lua apărarea oamenilor în faţa securiştilor. Era foarte curajos. De atunci a fost luat în vizor de către securitate şi urmărit. Pentru a evita consecinţele acelei revolte a fugit în munţi, raliindu-se grupului format deja. Dar, nici acolo nu a scapat de securişti. Toma îşi ajuta părinţii la aprovizionarea cu lemne pe care o făceau de pe valea Sebeşului, dar niciodată nu a mai venit până în sat. Într-una din zile, miliţianul din Ileni a plecat să-l întâlnească pentru a-l determina să se predea securităţii. Toma i-a spus acestuia care era înarmat: Ori tragi, ori dau eu cu toporul. A fost lăsat însă de acel militian să plece. După ce lucrurile s-au mai liniştit, Toma a fost luat în armată şi repartizat undeva în Moldova. Şi acolo s-a dovedit a fi refractar la ideile comuniste. Pentru că a cântat Hristos a Înviat de Paşti a fost pedepsit cu arest şi cu un program dur de instrucţie. În urma acestuia Toma s-a îmbolnăvit grav şi a fost trimis acasă. M-am trezit într-o zi cu Toma care mă anunţa că trebuie să plece înapoi în Moldova la unitate” a mărturisit Maria Cornea din Ileni.
Noaptea crimei
În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1950, Porâmbu se ascundea în şura unchiului său, Dumitru Cornea, care avea 80 de ani, din Ileni. Nu bănuia atunci că fratele vitreg al lui, Vasile Blebea, devenise informator al Securității fiind şantajat de securişti. Cunoscând ascunzătoarea fratelui său, a anunțat Securitatea, spunând agenților securității că Toma Pirău se afla ascuns la unchiul său, Dumitru Cornea. Douăzeci de securiști și milițieni au înconjurat casa și curtea lui Dumitru Cornea. Aflat în șură, Toma Pirău a refuzat să se predea, așa cum îi ceruseră securiștii. El le-a strigat acestora:
- ,,Sunt român, și român vreau să mor! Și n-am să mă predau vouă bandiților, decât mort!” (replica lui Porâmbu este redată în nota Securității cu privire la acest eveniment…)
Securiștii au deschis focul, iar Porâmbu a ripostat. Schimbul de focuri a durat aproximativ jumătate de oră, până când luptătorul anticomunist a fost împușcat mortal. Atunci au murit și doi milițieni. Porâmbu avea 21 de ani. Dumitru Cornea, gazda, a fost arestat, în 1951 a fost condamnat la moarte şi executat în orașul Stalin. La plecarea din curtea lui Dumitru Cornea, securiștii au dat foc gospodăriei. În același mod, la Râușor, au incendiat casa lui Iacob Juncu, socrul partizanului Partenie Cosma. Fiul lui Partenie Cosma, Marcel, în vârstă de 3 ani se afla în casa incendiată împreună cu sora mai mare, fiind salvați de vecini, deoarece bunicii lor fuseseră deja arestați. Dacă a avut remuşcări Vasile Blebea, am încercat să aflu făcându-i o vizită. N-a răspuns la întrebări, a ridicat doar mâna cu un gest greoi, semn că nu vrea să vorbească despre acea tragedie în care fratele lui, Toma, a fost ucis.
DOINA LUI PORÂMBU
de Ioan Victor Pică, fost deţinut politic, sprijinitor al luptătorilor din Munţii Făgăraşului
Auzi, măiculiţă, codrul
Cum îmi mustră dorul!
Tu îmi zici să stau acasă,
Însă codrul nu mă lasă.
Tu îmi zici să stau cu tine,
Codrul plânge după mine.
Fă-mi degrabă cea merinde,
Vin duşmanii şi m-or prinde
Şi-am să zac în lanţuri grele,
Eu şi dorurile mele.
Frunză verde lobodă,
Lasă-mi calea slobodă!
Şi de doruri îmi dezleagă
Inima asta beteagă.
Bate grindină şi moină,
Ţara nu mai are doină.
Inimă n-avem în noi,
Numai plânset de slugoi.
Şi ne arde sufletu’
Toate relele acu’.
Vântu-aduce zvon de fag,
Nu mai am pe lume drag,
Decât numai haiducia,
Urâtul şi silnicia.
Să le-nfrunt la câmp, afară,
M-oi tot duce, aşadară.
De-oi muri în cea pădure,
Lasă fagi să mă-mpresure.
Voi veni mereu acasă
Vara, să v-ajut la coasă,
Să vă usuc jelele
Cu vântul şi stelele.
Că-i mai drept să mori stăpân
Peste tot ce e român:
Dorul şi izvoarele,
Inima şi soarele.
Decât silnicia lor,
Mai bine pământ şi flori.
