Site icon Monitorul de Făgăraș

PS Ilarion Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cuvânt la praznicul Nașterii Domnului: ,,Iubită soră în Hristos Domnul“

Iubită soră în Hristos Domnul,

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este taina cea mare a iubirii lui Dumnezeu față de lume, momentul în care veșnicia coboară în timp, iar Creatorul Se face Prunc pentru mântuirea creației Sale. Sfântul Irineu de Lyon, unul dintre marii Părinți ai Bisericii primare, exprimă cu claritate această taină a Întrupării:

Acest adevăr teologic ne arată că Nașterea Domnului nu este doar un eveniment istoric, ci începutul restaurării firii umane, a redobândirii harului spre comuniunea cu Domnul. De aceea, Crăciunul nu e legat de petreceri, mâncăruri sau distracție, ci e legat de bucuria comuniunii că ,,Dumnezeu este cu noi”, de împărtășirea cu Hristos euharistic. Pruncul născut în Betleem ne arată smerenia, pacea și iubirea lucrătoare.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, vă dorim ca pacea și bucuria lui Hristos să vă cuprindă inimile, casele și familiile. Fie ca Pruncul dumnezeiesc să vă dăruiască sănătate, luminare sufletească, întărire în credință și nădejde statornică.         Sărbătorile să vă fie binecuvântate, pline de liniște, de iubire și de rod duhovnicesc.
Crăciun binecuvântat și Sfinte Sărbători cu pace și bucurie în Hristos!
Episcop Ilarion

Exit mobile version