Site icon Monitorul de Făgăraș

Și-a ucis mama cu sânge rece pentru moștenire. Crima s-a petrecut în Sibiu cu ajutorul unei asistente medicale

O femeie este acuzată că şi-a ucis mama pentru a-i lua averea, cu ajutorul unei asistente medicale, ambele fiind reţinute pentru omor calificat, a anunţat procurorul-şef al Secţiei Judiciare din Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Dan Simion, citat de AGERPRES.

Crima s-ar fi petrecut în iunie 2024.

Cele două inculpate au fost reţinute în data de 27 decembrie 2025 şi s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. S-au reţinut ca circumstanţe care califică infracţiunea de omor premeditarea şi săvârşirea faptei din interes material, având în vedere că fapta a fost săvârşită pentru ca inculpata să intre în posesia moştenirii lăsată de victimă”, a precizat procurorul.

Potrivit acestuia, femeia de 38 de ani, cu ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, a pus un sedativ în ceaiul mamei de 59 de ani. După ce femeia a adormit, fiica a chemat-o pe asistenta medicală care i-a injectat victimei un sedativ în picior care i-a provocat decesul. Ca să fie sigure că au ucis-o pe femeie, fiica şi asistenta medicală au asfixiat-o cu o pernă.

Fiica a vândut bunuri moştenite şi a plecat în Dubai, de unde s-a întors la Sibiu în această perioadă, pentru a vinde o casă, fiind prinsă de anchetatori.

Asistenta medicală este angajată a unui spital public din judeţul Sibiu.

Exit mobile version