În urma controalelor efectuate pe parcursul lunii decembrie, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de 129.500 lei pentru neregulile constatate la agenții economici din județul Brașov atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Inspectorii de muncă au realizat, în luna decembrie, un număr de 120 controale, fiind depistate 4 persoane care desfășurau muncă nedeclarată pentru care 2 angajatori au fost sanctionați cu amenzi în valoare totală de 20.000 lei, după cum urmează:
- Pentru primirea la muncă a persoanelor fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, a fost sancţionat 1 angajator, identificându-se 1 persoană care presta activitate fără forme legale de angajare. S-a aplicat1 amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei.
- Pentru primirea la muncă a salariaţilor cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial a fost sancţionat 1 angajator (identificându-se 3 persoane în această situație), fiind aplicat 1 avertisment scris.
În ceea ce priveşte completarea si transmiterea REVISAL au fost efectuate un număr de 119 controale, în urma cărora au fost aplicate 1 amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei și 1 avertisment scris. Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă în domeniul relațiilor de muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 63.500 lei. Tot în luna decembrie, în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au efectuat un număr de 42 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate un număr de 17 angajatori cu amenzi în valoare de 41.000 lei și 19 avertismente.

