Profesoara Aurelia Bogdan, fost cadru didactic la liceele din Victoria, a format multe generaţii de elevi cărora le-a insuflat dragostea pentru literatură, pentru citit şi pentru poezie. Întreaga viață și-a dedicat poeziei și în special marelui poet Mihai Eminescu. Rar mai întâlneşti un dascăl precum ,,Domnişoara Bogdan”, îndrăgostită de poezie, dar mai ales de Eminescu. 15 ianuarie al fiecărui an era o sărbătoare în fiece clasă spre care orarul îi îndrepta paşii. Era sărbătoarea poeziei româneşti, o lecţie în versuri pe un fond muzical presărat cu ,,Somnoroase păsărele” sau ,,Atât de fragedă”. Cei care am avut şansa să fim elevii profesoarei Aurelia Bogdan nu avem cum să uităm îndrumările acestui minunat dascăl, dar mai ales versurile marilor poeţi Eminescu, Lucian Blaga, Nicolae Labiş, Bacovia, etc, cu care începea fiecare oră de literatură. Nu era important că 15 ianuarie era ziua de naştere a doamnei profesoare, s-a născut la 15 ianuarie 1927, ci faptul că la 15 ianuarie 1850 s-a născut Mihai Eminescu, geniul poeziei româneşti. ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” era corolarul multor lecţii de literatură coordonate de profesoara Aurelia Bogdan, parcă pentru a defini lumina lumii.
,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte….
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină…
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte” (Lucian Blaga-1919).
S-a născut la Telechi-Recea, sat din Ţara Făgăraşului, în 15 ianuarie 1927, din părinţii plugari, Maria şi Ioan, având patru fraţi, fiind a doua după Ioan, urmată de Ileana şi Emilia. A îndrăgit cititul de mică, iar părinţii au dat-o la şcoli să înveţe carte. De la şcoala din Telechi –Recea, la Liceul Doamna Stanca din Făgăraş, apoi la Facultatea de Litere şi Filologie din Cluj Napoca. A revenit în zona Făgăraşului ca dascăl de limba şi literatura română în 1951, predând la aceste catedre de la liceele din Victoria până la pensionare, în 1985. Şi în ultimii ani pe care i-a petrecut în Centrul pentru persoane vârstnice ,,Castanul” din oraşul Victoria, recita versuri de Mihai Eminescu pentru colegii de amplasament. A plecat dintre noi la 10 decembrie, o zi specială pentru dânsa, fiind ziua în care ultima poezie a lui Nicolae Labiş, ,,Pasărea cu clonţ de rubin”, a fost dictată de poet prietenului său Aurel Covaci, la 10 decembrie 1956, imediat după accident”. O poezie foarte îndrăgită de profesoara Aurelia Bogdan din Victoria.
”Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă…” (Lucia BAKI)