Un agent de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Brașov a fost condamnat definitiv pentru luare de mită, după ce Curtea de Apel Brașov a admis apelul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov. Decizia instanței este definitivă și prevede o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare.
Mită de 5.000 de lei pentru promovarea frauduloasă a examenului auto
Potrivit unui comunicat transmis de Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Covasna, cercetările au fost desfășurate de ofițerii DGA. Aceștia au stabilit că, în perioada august–septembrie 2022, polițistul, în calitate de agent șef principal la Permise Brașov, a pretins suma de 5.000 de lei prin intermediul unui alt inculpat. Banii ar fi fost solicitați pentru reprogramarea rapidă a unei candidate la proba practică a examenului auto și pentru sprijinirea promovării frauduloase a acesteia, în vederea obținerii permisului de conducere categoria B.
Sentință definitivă la Curtea de Apel Brașov
Inițial, cauza a fost judecată de Tribunalul Brașov, însă procurorii au formulat apel, admis ulterior de Curtea de Apel Brașov. Instanța a dispus condamnarea agentului de poliție la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de luare de mită. Direcția Generală Anticorupție reamintește cetățenilor că pot sesiza faptele de corupție prin intermediul sistemului telefonic Call-center anticorupție – 0800.806.806, apel gratuit din orice rețea, sau direct la structurile teritoriale ale instituției.















