Polițiștii din cadrul IPJ Brașov au desfășurat, la data de 26 ianuarie, acțiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în urma cărora au fost depistate două încălcări grave ale legislației rutiere.
În jurul orei 00:30, pe DN1, un autoturism care efectua transport alternativ de persoane a fost oprit pentru control. Conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani, circula cu 93 km/h pe un sector de drum unde limita maximă admisă era de 60 km/h. Acesta prezenta indicii ale consumului de substanțe interzise, iar testarea preliminară a indicat prezența substanțelor psihoactive. Ulterior, analizele toxicologice au confirmat rezultatul, fiind întocmit dosar pen pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Beat la volan prin Brașov
În aceeași zi, în jurul orei 21:00, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Brașov, polițiștii rutieri au depistat un alt conducător auto, în vârstă de 44 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, iar în cauză a fost întocmit dosar penal.















