Video și foto: Lugoj Info
Un grav accident rutier s‑a produs marți, 27 ianuarie, în jurul orei 13:00, pe DN/E70, în apropiere de Lugoj, soldat cu șase persoane decedate la fața locului și două victime care primesc îngrijiri medicale și urmează a fi transportate la spital, potrivit Lugoj Info.
Accidentul s-a produs între un microbuz cu călători și o autocisternă. Este vorba despre un microbuz cu numere de Grecia, iar călătorii, toți greci, bărbați, se îndreptau către Franța. Cisterna implicată în nefericitul eveniment rutier era plină cu alcool etilic.
,,Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări rezultând faptul că un bărbat a condus un microbuz dinspre municipiul Caransebeș înspre Lugoj, iar la un moment dat ar fi intrat într-o depășire, iar în încercarea de a reveni pe banda sa a acroșat o cisternă și ulterior a intrat în coliziune cu un tir, care se deplasa din sensul opus de circulație. În urma impactului, au rezultat 6 persoane decedate (șoferul microbuzului și 5 pasageri ai acestuia), precum și 3 persoane rănite, pasagere în microbuz”, transmite IJP Timiș.
La locul evenimentului au intervenit imediat forțele de intervenție: o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM). Misiunea este în dinamică, echipele acordând îngrijiri victimelor și asigurând zona. Circulația pe E70 este în prezent complet blocată.

