„Maşina comunistă“ mărşăluia zilnic pe uliţele din Breaza, sătenilor fiindu-le interzis să-şi rezolve treburile câmpului între anumite ore din zi. În toate satele făgărăşene Securitatea a impus acelaşi regim dur. Multă suferinţă a existat pentru aceşti săteni. Ioan Vulcu din Breaza şi-a început ativitatea anticomunistă în mai 1950, când s-a întâlnit pentru prima dată cu Gheorghe Haşu, Laurean Haşu şi Ioan Chiujdea pe Valea Pojortei. Partizanii l-au rugat să-i ajute cu haine şi mâncare. Apoi şi-au fixat un loc secret unde să se întâlnească departe de ochii securiştilor şi ai informatorilor din sat. La un mărăcine la locul numit ,,La ţarina” din Hodomoaca. Ioan Vulcu a convenit să procure cele necesare traiului aspru din munţi pentru grupul fugar precum şi armament. S-a implicat pentru început şi vărul său, Constantin Vulcu.
Ioan Vulcu din Breaza i-a sprijinit pe partizani
„În toamna anului 1953 Gheorghe Haşu, Laurian Haşu şi Ioan Chiujdea au coborât în sat şi s-au ascuns în şura la Constantin Vulcu. Securitatea a aflat că nişte fugari ar fi în sat şi a încercuit tot satul să-i caute. Era noapte. Au sculat din somn multe familii să verifice dacă partizanii s-au ascuns la unele dintre ele. Au amplasat posturi de pânda în tot satul. M-am dus la cartofi în câmp cu scopul de a afla modul de acţiune al securiştilor şi totodată o soluţie care să-i salveze pe protejaţii mei din ghearele comuniştilor. Patrulele de securitate însoţite de câini mărşăluiau prin tot satul. M-am speriat pentru că nu întrezăream nicio şansă pentru cei trei. Atunci Gheorghe Haşu mi-a zis că ei sunt pregătiţi pentru orice. Stăteau în gardă cu armele gata oricând să se apere. În acel moment cei trei fugari se aflau în grajd şi mâncau. Şeful de post îl urmărise însă pe Constantin Vulcu. Fugarii s-au strecurat cu mult curaj printre posturile securiştilor, prin apă şi au părăsit satul. Am auzit apoi împuscaturi care mi-au dat de înţeles că au scăpat şi de această dată“ a mărturisit Ioan Vulcu.
Condamnat la muncă silnică pe viaţă
În iarna anului 1952 Andrei Haşu s-a îmbolnăvit şi necesita tratament. A coborât în sat. Cineva „binevoitor“ l-a denunţat la securitate. A stat un timp ascuns în şcoală de unde a plecat în Pojorta şi apoi în Voivodeni. A fost descoperit, trădat fiind de Gălbincea din Sâmbăta de Jos şi a fost împuşcat. În 8 mai 1957 a fost arestat Ioan Vulcu. Au urmat zile multe de anchetă şi tortură la Securitatea din Făgăraş şi Braşov, apoi la penitenciarul din Sibiu. În 10 august 1957, Tribunalul Militar III Cluj în deplasare la Sibiu l-a condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „crimă de uneltire a securităţii interne şi externe a statului şi constituire în bande în scop terorist“. „Am fost întemniţat în penitenciarul Sibiu în camera 19. Era o încapere de 6/5 41 m în care eram 30 de persoane. Dormeam doi într-un pat. Mâncarea era o ciorba, apă chioară, mămăligă mucedă, iar dimineata o cafea şi o bucată de pâine. De Sf. Ioan am fost mutat la închisoarea Gherla, ne-au dus noaptea cu lanţuri la picioare. Am fost hrăniţi insuficient şi sufeream foarte mult de frig. M-am îmbolnăvit” a relatat Ioan Vulcu, în 1998.
Ioan Vulcu: ,,Mă legau pe o bancă şi cu ciomegele mă loveau peste spate şi în palme”
,, Lângă coloană am avut un abces de natură TBC. Am fost mutat într-o cameră de spital a închisorii unde medicii Dumitru Stere şi Gheorghe Cornea din Făgăraş mi-au făcut tratament şi puncţii. M-am vindecat abia dupa un an şi trei luni. Abcesul s-a datorat bătăii pe care o primeam. În fiecare zi de miercuri eram scoşi la bătaie. Pe mine mă legau pe o bancă şi cu ciomegele mă loveau peste spate şi în palme. Apoi mă înveleau într-un cearceaf cu apă rece. A fost crunt. Acelaşi regim l-au suportat Mihai Voicu, general de război, şi Gheorghe Cristescu, procuror general. Metodele de tortură ale comuniştilor au revoltat în iarna 1958-1959 deţinuţii din mai multe celule. Acestia au recurs şi ei la violenţă. Cei din celula 86 şi-au blocat uşa, au răsturnat hornurile şi obloanele. Alături de ei au intrat în grevă şi alte celule. Pe noi, cei din 85, ne-au ameninţat cu arma cu care au tras pe vizorul uşii rănindu-ne. În timpul acelei revolte ne-au ţinut cu faţa la pământ în celulă. A fost chemată Procuratura şi reprezentanţi de la Bucureşti care i-au bătut şi torturat pe deţinuţii grevisti. A curs mult sânge atunci. Fără motiv eram băgaţi şi la izolator, unde primeam mâncare la 3 zile, în rest doar apă caldă, seara. Aveam voie doar noaptea să ne întindem pe pat care nu avea saltea şi pătură” a mărturisit localnicul din Breaza.
La izolatorul torţionarului Goiciu, în decembrie, doar în pantaloni scurţi
,,Eu am stat şapte zile la izolator în decembrie. Eram doar în pantaloni scurţi. La Gherla cei mai duri gardieni au fost fraţii Şomlea şi comandantul Goiciu. Nu stiu de unde aveau acumulată atâta ură” a mărturisit Ioan Vulcu cu lacrimi în ochi. S-a eliberat de la Gherla la 24 iunie 1964. Acasă i-a fost confiscată toată averea: pamântul, carul, animalele, hainele, lemne şi toate bunurile. Soţia lui Ioan Vulcu, Elena, a recuperat o parte din bunuri, plătindu-le în urma unui proces care a avut loc în 1957, la Făgăraş. „Am suferit alături de părinţii mei. Am rămas de mică doar cu mama. Copilaria mi-a fost un calvar, de fapt nici n-am ştiut ce este copilăria. Am muncit şi suferit alături de mama când tata nu ştiam unde era şi dacă-l vom mai vedea vreodată. Nu doresc la nimeni răul pe care ni l-au făcut nouă comuniştii“ a spus fiica lui Ioan Vulcu. De la ultima întâlnire cu securitatea la sediul din strada Inului din Făgăraş, Ioan Vulcu s-a îmbolnăvit de boala Parkinson. A trăit cu convingerea că a fost radiat în sediul Securităţii.
Informatori şi trădători
Erau informatori zeloși care au fãcut ce au știut ei mai bine pentru a-i vinde pe tinerii luptãtori. În satul Voivodeni, acolo unde a sfârșit Andrei Hașu (Baciu), creierul Grupului Gavrilã, a acționat Ioan Gãlbincea din Sâmbãta de Jos. Un Raport semnat de cãpitanul de Securitate, Ion Cârnu, cel mai dur dintre securiștii care au acționat în satele fãgãrãșene, și colonelul Ambruș Coloman prezintã atât modul în care s-a acționat pentru prinderea și împușcarea lui Andrei Hașu, dar și cine a fost informatorul. Rãmâne întrebarea, de ce și când Gãlbincea a trecut de partea regimului trãdându-și camarazii?
Gălbincea din Sâmbăta de Jos l-a trădat pe Baciu
,,Gãlbincea a fost trimis în satul Voivodenii Mici, numãrul 31, la Gheorghe Cãbuz, arãtând un bilet scris de fugarul Hașu Andrei, în 24 decembrie 1951, bilet în care Hașu l-a rugat pe Cãbuz sã îl ducã lui Gãlbincea în zilele de 19 sau 20 februarie 1952. Biletul suna astfel: ,,Cei trei vin pânã la sfârșitul lui Februarie. Le comunici sã ne întâlnim la omul cu mielul furat, iar dupã 1 Martie, la femeia vãduvã din Lisa”. Cãbuz i-a spus lui Gãlbincea cã îl cunoaște pe cel cu mielul furat, cã este locuitor din Voivodenii Mici. Gãlbincea întreabã pe Cãbuz ce-a fãcut cu biletul, spunând cã l-a rupt. S-a luat legãtura cu Gãlbincea la Herghelia Sâmbãta de Jos, pentru prinderea celor trei bandiți, care urmeazã sã vinã la el, dupã 20.02.1952. Col. Ambruș Coloman, Cpt. Cârnu Ion”. Cei trei la care face referire Raportul erau: Hașu Gheorghe, Pop Jean, Chiujdea Ioan.
În Arhivele CNSAS existã și declarația lui Gheorghe Cãbuz legatã de Gãlbincea
,,În anul 1952, ziua 6-7 ianuarie, a venit și m-a sculat din somn, Gheorghe Ramba, vecin, și mi-a spus sã-l urmez la el în șurã, unde era un om necunoscut, cu cojoc, ranițã și armã. Acesta era fiul lui Rucãreanu, Hașu Andrei, frate cu Ghițã, pe care îl cunoșteam de când eram fecior. ,,Mãi fraților, când m-am tras din munte cãtre Breaza, și treceam drumul, au trecut doi inși care au strigat dupã mine, am trecut pe lângã Pojorta, și-am venit aici” Eu n-am vrut sã-l primesc, dar dimineața l-am gãsit tot în șurã. M-a rugat sã nu spun nimic la femei, cã mâncare caldã nu-i trebuie, ci numai pâine și apã. Așa l-am alimentat eu. Mi-a lãsat un bilet sã il dau lui Gãlbincea din Sâmbãta de Jos, acest bilet l-am þinut trei-patru sãptãmâni, și apoi l-am dat acestuia: ,,Frate Ioane, de doi ani te-am supãrat destul. Comunicã la cei doi oameni care vin la tine pânã pe 1 Martie, sã întrebe de mine, la omul cu mielul furat, iar dupã 1 Martie, la femeia vãduvã din Lisa. Dupã ce citești, sã rupi biletul”. A venit din nou Gãlbincea sã-i repet ce scria în bilet. Pe la 15 februarie, Gãlbincea a venit din nou și m-a întrebat ce conținea biletul. Am fost întrebat de Hașu Andrei, ce-am fãcut cu biletul, și i-am spus ce-am fãcut. Hașu Andrei a spus cã mai vrea sã stea câteva zile, și s-a dus la Ungherul, Ioan Ramba. A venit Gãlbincea a treia oarã sã mã întrebe unde este Hașu Andrei, i-am spus cã s-a dus la Ioan Ramba. A zis: mi-a dat un doctor medicamente sã i le dau. Gãlbincea a plecat la Ramba Ioan unde a vorbit cu Andrei Hașu” semnează Gheorghe Cãbuz.
Procesul verbal despre prinderea şi împuşcarea lui Andrei Haşu
La 23 Februarie 1952 era scris procesul verbal în care era redatã prinderea și împușcarea lui Andrei Hașu și semnat de Cpt. Cârnu Ion, cpt. Mezei Gheorghe, lt. Marina Alexandru. În dimineața de 23 februarie, ora 5.00 securiștii au descins la locuința lui Ramba Ioan, acolo unde au fost informați de Gãlbincea cã se afla Andrei Hașu. ,,În timpul percheziției, banditul Hașu Andrei, a sãrit din șura cu fân, fugind în spatele gospodãriei, prin grãdinã. Deschizându-se foc asupra lui, a fost rãnit din spate mortal, de un cartuș, fiind gãsit culcat cu faþa la pãmânt, cu pistolul Parabelum în toc la curea, având cartuș pe țeavã. A fost fotografiat atât cadravul cât și culcușul banditului. Cadavrul a fost ridicat de noi și transportat la morga spitalului Fãgãraș. Numitul Ramba Ion, gazda banditului Hașu Andrei, chiabur, fost PNȚ Maniu, în prezent neîncadrat, a fost ridicat de noi și reținut pentru cercetãri” (fragment din procesul verbal) Dupã ce a fost împuțcat din spate mortal, corpul neînsuflețit al lui Andrei Hașu a fost pus pe o scarã și lãsat trei zile în fața primãriei din Voivodenii Mici. Lîngã el a fost pus și Ramba Ion cãruia i s-a pus în mâini o armã. Scopul acestei inumane acțiuni a fost de a bãga groaza în sãteni.
Informatorul Constantin Vulcu
Un alt informator zelos a fost Vulcu Constantin din Breaza. A scris informãri pe bandã rulantã și a fãcut orice pentru a ajuta Securitatea. ,,Dupã Crãciun, fiind împreunã cu Ion Țarog din Breaza am vãzut un om înarmat. Ion Țarog a dat imediat telefon la securitate, care în ziua urmãtoare a fãcut urmãrire la Breaza, dar fãrã rezultat. Noi am bãnuit cã a fost Hașu Andrei. I-am deplasat la mine acasã , pe ofițeri, și unde au bãtut chiar și rudele mele. Acțiunea a fost condusã de un cãpitan gras și solid Cârnu. Oamenii spuneau cã atunci când apãrea acest om îi apuca groaza. Noi l-am supranumit ,,spaima județului”. Semneazã Constantin Vulcu.
Trădătorul din Lisa, învăţătorul Gheorghe Caţavei
Câþi astfel de turnãtori au existat în fiecare sat fãgãrãºean? Ei s-au fãcut rãspunzãtori de moartea unor tineri ai locului, nevinovaþi. Cât de mult ºi-au putut urî semenii pentru a-i trimite la moarte? Sau cât de mult au cântãrit pentru ei banii ºi funcþiile pentru a-ºi ucide copiii, fraþii, colegii, consãtenii. Un trãdãtor a fost ºi învãþãtorul din Lisa, Gheorghe Caþavei (Clean). Pentru generaþiile de azi sau viitoare meritã publicatã integral o notã informativã scrisã de acest dascãl ºi formator de caractere, învãþãtorul Gheorghe Caþavei din Lisa. ,,Ioan Bica, notar, a fost liberal ca Alexandru Popa, al cãrui frate din Bucureºti a distrus o pãdure. Gheorghe Drãghici ºi Alexandru Gavrilã au fost legionari. Josim Greavu ºi Pop Ion mari susºinãtori ai Maniºtilor, ei au strigat cã Guvernul Groza e al þiganilor. Tatãl banditului Moldovan Dumitru e prieten cu Greavu Ioan, mari maniºti, mari duºmani ai poporului sãrac. Au case cu patru camere. Nu s-au asociat la frontul plugarilor ci s-au pus în fruntea clicii reacþionare cu Gheorghe Broscãþean, Ghioerghe Dreghici, Alexandru Gavrilã, Gheorghe Stroe ºi Axinte Stanislav în frunte cu Sorin Greavu. Nu-ºi predau cotele ºi nu lãmuresc poporul sã le predea. Nu ºi-a pus bilet roºu la poartã cã-i bolnav de boalã molipsitoare. Are legãturi cu partizanii din munþi ºi în scurt timp vom fi trãdaþi ca cãlãul de Tito care a trãdat poporul iugoslav. Toate le cunosc, cãci am muncit ca secretar al celulei PCR, preºedinte al Frontului Plugarilor, Preºedinte al Reformei Agrare, Preºedinte al Tineretului, Preºedinte al ARLUS, deputat al sfatului popular, membru în comitetul executiv al PMP Lisa. Acest Bica e duºman ºi pe linie culturalã. Trãiascã prietenia româno-rusã. Trãiascã Partidul Muncitoresc Român. Trãiascã lupta pentru pace în frunte cu genialul conducãtor tov. Iosif Visarionovici Stalin” (Nota informativã, vol 53, fila 551, semnatã de Caþavei Gheorghe)
Trădătorii din Ileni
Un Referat semnat de comandantul postului Ileni, plutonierul major Oncescu aflat în volumul 53 , poate demonstra cine au fost persoanele din acest sat care au acceptat misiunile date de Securitate ºi care au dus la aflarea familiilor ºi persoanelor care i-au ajutat pe luptãtorii din munþi. Aparþinea de postul Ileni ºi satul Râuºor de unde ºi-au însuºit misiunea de informatori Roºca Vichente, Þipu Ioan ºi Roºca Ioan. ,,Asupra activității agenților informatori Roșca Vichentie, Țipu Ioan și Roșca Ioan din satul Râușor. Activitatea susnumiților, nu s-a mãrginit numai la descoperirea bandei Arsu Gheorghe, Socol ºi alþii, în satul Râuºor, Mândra, Toderiþa, Pãrãu, ºi în târgul porcilor Fãgãraº. Susnumiþii au luat parte activã, ca cãlãuze în satul Râuºor, cauze desãvârºite în noaptea de 14 spre 15 Noiembrie 1950, datã la care nu au mai adus aport pozitiv asupra bandelor, ci numai demascarea unor gãzduitori din Râuºor. Vichentie Roºca, Þipu Ioan, împreunã cu Ioan Roºca, fiul lui Roºca Vichentie, au fost remuneraþi cu câte 1000 lei fiecare. Spre a se putea menþine în viitor legãtura cu aceºtia, suntem de pãrere sã apreciaþi sumele cu care-i pot remunera, deoarece numiþii, pânã în prezent, au fost încunoºtinþaþi cã procesul nu s-a judecat, ºi la momentul potrivit, Miliția Fãgãraș îi va satisface mulțumitor” Semneazã plt.maj. Oncescu de la Postul de Miliție Ileni. (Lucia BAKI)
