E oficial: România a intrat în recesiune tehnică. Cauzele prăbușirii: consumul și taxele

0
53

Veste proastă pentru economia românească la începutul anului 2026. România a intrat oficial în recesiune tehnică, după ce economia a scăzut două trimestre consecutiv în 2025. Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în trimestrul IV 2025 cu 1,9% faţă de trimestrul anterior, după ce şi în trimestrul III fusese înregistrată o contracţie.

Ce înseamnă recesiune tehnică

Recesiunea tehnică apare atunci când PIB-ul scade două trimestre consecutive. Pe înţelesul tuturor, asta înseamnă că economia produce mai puţin decât înainte, iar activitatea economică încetineşte. Nu înseamnă automat criză economică, dar este un semnal de avertizare privind evoluţia economiei. Potrivit datelor oficiale, aceasta este a cincea recesiune tehnică din 2010 până în prezent. Specialiştii arată că recesiunea nu afectează toate domeniile la fel. Unele sectoare pot continua să înregistreze creşteri, chiar dacă economia, per ansamblu, scade.

Cauzele prăbușirii: Consumul și taxele

Evoluția negativă nu este o surpriză totală pentru piața financiară. Analiștii și oficialii economici au avertizat în ultimele luni cu privire la riscul recesiunii tehnice. Experții pun această scădere pe seama unui cumul de factori care au gripat economia. Principalele cauze identificate sunt „scăderea consumului privat și a încrederii consumatorilor”, dar și efectele directe ale politicilor guvernamentale, respectiv „măsurile de consolidare fiscală pentru reducerea deficitului bugetar”. La acestea se adaugă ritmul slab de creștere în alte sectoare cheie ale economiei și nivelul scăzut al investițiilor.

Scade încrederea mediului de afaceri

Indicele CONFIDEX, care măsoară încrederea mediului de business, a scăzut de la 51,3 la 47,2 puncte. Această evoluţie reflectă o percepţie mai prudentă a antreprenorilor şi investitorilor, pe fondul instabilităţii economice şi politice, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here