Performanță la Jocurile Olimpice 2026 Milano-Cortina. Julia Sauter, calificare pentru programul liber: «Wow, a fost foarte, foarte bine»

0
53

Performanță pentru patinatoarea Coronei Brașov la Jocurile Olimpice, titrează Monitorul Expres. 

Julia Sauter (28 de ani) s-a calificat pentru programul liber în proba feminină de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice 2026 Milano-Cortina. Julia Sauter, sportivă legitimată la Corona Brașov, a reuşit, marți seara, un program scurt bun, în urma căruia a obţinut 63.13 puncte (personal best).

Julia Sauter: „Mă simțeam deja atât de pregătită“

Sportiva s-a calificat pentru programul liber, joi, unde vor fi prezente cele mai bune 24 de patinatoare. „Programul scurt s-a simțit exact ca antrenamentele mele de acasă. Am ieșit cu adevărat pe gheață și mi-am spus: «Bine, pur și simplu execută ceea ce faci la antrenament – și poate execută puțin mai mult». Dar antrenamentele de aici au fost exact la fel. În această dimineață, mă simțeam deja atât de pregătită. A trebuit să mă abțin și să mă concentrez pe aici și acum, în loc să trăiesc în viitor. Când am reușit combinația de sărituri triple, m-am gândit: «Wow, a fost foarte, foarte bine».
Mi-a venit în minte o amintire de la Europene. Dar ne-am antrenat atât de bine încât acea combinație de sărituri a fost din nou reușită. Pur și simplu mi-a plăcut să fiu aici”, a declarat Julia Sauter. Sportiva de 28 de ani va reveni pe gheaţă pentru programul liber joi, de la ora 20:00.  Julia va fi în grupa a doua. Nakai Ami (Japonia) este lider după programul scurt în proba de patinaj artistic cu 78,71 puncte. Podiumul este completat de japoneza Kaori Sakamoto și Liu Alysa (SUA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here