Percheziții la unii agenți economici din județul Brașov. Evaziune fiscală de aproape 250.000 lei

0
64

Polițiștii din cadrul IJP Brașov au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Brașov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prejudiciul  fiind de 240.000 lei.

„Din cercetările efectuate până la acest moment, a reieșit că o societate comercială ar fi omis înregistrarea tuturor veniturilor obținute din activitatea de comerț cu amănuntul, cauzând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 240.000 de lei. Perchezițiile au vizat domiciliile unor persoane fizice și sediile sociale ale persoanelor juridice implicate, locuri unde s-ar afla înscrisuri și mijloace materiale de probă relevante cauzei, acestea urmând a fi ridicate pentru completarea probatoriului. De asemenea, în baza a două ordonanțe emise de către organele de cercetare penală, vor fi audiate două persoane”, comunică IJP Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here