Primul proiect european al Prefecturii Brașov. Va fi complet modernizat sediul Serviciilor de Permise și Pașapoarte

0
37

Primul proiect din fonduri europene al Prefecturii Braşov s-a concretizat marți, 24 februarie a.c., prin semnarea contractului de finanțare de către prefectul  Cătălin Văsii şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Creţu. Prin acest proiect, finanţat prin Programul Regiunea Centru, se va renova şi eficientiza energetic imobilul de pe strada Turnului din Braşov, în care îşi au sediile Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor şi Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte. Proiectul are valoarea totală de 23.957.656 lei, din care valoarea finanţării europene nerambursabile este de 14.836.040 lei. Termenul de finalizare  este estimat a fi în luna februarie 2028. Investiția a fost prezentată într-o conferinţă de presă, la care, pe lângă prefectul judeţului şi directorul ADR Centru a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

  • Investiţia pe care o va derula Instituţia Prefectului Judeţul Braşov este parte din efortul nostru de modernizare a clădirilor în care funcţionează instituţii publice, contribuind la cuantumul total al spaţiilor publice reabilitate cu aproape 3.000 mp. De asemenea, prin implementarea acestui proiect se va realiza o reducere substanţială, de aproape 75%, a emisiilor de gaze cu efect de seră” a declarat directorul ADR Centru.
  •  În acest cadru se înscrie şi crearea unor condiţii tot mai bune atât pentru angajaţii acestor servicii, cât şi pentru public. De asemenea, deosebit de important este faptul că prin proiectul nostru reducem foarte mult costurile cu energia şi contribuim la protecţia mediului”, a declarat prefectul judeţului.
  •  „Din câte cunosc, este pentru prima dată când o instituţie a prefectului din Regiunea Centru elaborează un proiect cu fonduri europene şi obţine finanţare pentru acesta. Urmează o perioadă in care se va derula procedura de achiziţie şi sper să nu fie prelungită prin multe solicitări de clarificări sau prin contestaţii. În situaţia în care este necesar, Consiliul Judeţean Braşov – prin intermediul colegilor mei care au derulat astfel de proiecte – poate oferi un sfat, o mână de ajutor, sprijinind, în măsura în care poate, implementarea acestui proiect”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

    Clădire eficientizată  
    ,,La clădirea de pe strada Turnului vor izola pereţii exteriori şi planşeul terasă cu vată minerală bazaltică. De asemenea, va fi izolată dintre subsol şi pater, vor fi montate ferestre şi uşi noi, dar va fi realizat şi un sistem de umbrire exterioară cu reglare automată inteligentă. Va fi realizat  un nou sistem de iluminat interior, alimentat şi cu energie solară (panouri solare presurizate cu tuburi vidate). Clădirea va avea şi un sistem centralizat de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii (cu o eficienţă de minimum 70%). În paralel se vor realiza lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă“ a explicat prefectul Cătălin Văsii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here