Crește traficul pe Aeroportul Internațional Brașov. 38.000 pasageri în luna februarie. Cele mai căutate destinații: Roma, Londra și Budapesta

0
65

Consiliul Județean Brașov a stabilit obiective ambițioase pentru Regia Autonomă „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, aprobând în cadrul ședinței de marți, 26 februarie, indicatorii de performanță ai administratorilor pentru mandatul 2025–2029. Aceste ținte vizează o dezvoltare accelerată și o autonomie financiară semnificativă pentru aeroport. Forul județean și-a propus o   creștere a traficului cu 200.000 de călători pe an.   Pe de altă parte, conducerea Regiei Aeroportului și-a propus ca, începând cu anul 2027, să elimine necesitatea subvențiilor din bugetul județean pentru funcționare. Mai mult, din 2028, se estimează că 50% din profitul obținut de aeroport va fi alocat sub formă de dividende către județul Brașov, transformând astfel aeroportul dintr-un consumator într-o sursă de venit pentru comunitate.  Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a înregistrat trafic record în luna februarie, peste 38.000 de pasageri. Cifra este de aproape 2,4 ori mai mare față de cea înregistrată în aceeași lună din 2025, când a fost de  doar 16.165 pasageri. Recordul înregistrat pe Aerogara din Brașov se datoarează companiei aeriene Wizz Air, deocamdată singurul operator de curse regulate care operează pe această aerogară, care a extins număruldestinațiilor, cele mai căutate de pasagerii din județul Brașov  fiind:Londra, Budapesta, Roma.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here