Începute la mijlocul lunii noiembrie 2025, lucrările la Lotul III Şoarş – Bărcut – limită jud. Sibiu (15,355 km), finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, au ajuns la un stadiu fizic de execuție de 13%. Până în prezent, antreprenorul SC PORR Construct SRL a executat excavaţii, ranforsări şi consolidări ale infrastructurii drumului şi a început pe mai multe tronsoane construcţia noii structuri rutiere. Conform proiectului, drumul va avea un strat de formă din pământ stabilizat (30 cm) şi balast (20 cm), un strat de bază din agregate naturale stabilizate in situ cu liant hidraulic rutier (22 cm), strat de legătură BAD 22,4 (6 cm) și strat de uzură BA16 (4 cm). Au fost realizate drenaje în vederea preluării apelor subterane, podeţe tubulare şi s-au relocat reţelele de telecomunicaţii. În ceea ce priveşte lucrările la podurile aflate pe traseu, a fost definitivată varianta de ocolire a podului peste râul Hârtibaci, care urmează să fie reabilitat prin lucrări de suprabetonare a plăcii, reparații ale suprastructurii, consolidarea infrastructurii și amenajarea albiei. Aceleaşi lucrări vor fi realizate şi la podul care traversează pârâul Vechi, în timp ce podul peste pârâul Şoarş va fi demolat şi înlocuit cu o construcţie nouă. Contractul, cu o durată de implementare a lucrărilor de 30 de luni, prevede ca segmentul din DJ 104D cuprins între Şoarş, Bărcut şi limita judeţului Sibiu sa fie refăcut în totalitate, de la fundaţie până la suprafaţa de circulaţie, cu tot ce înseamnă acostamente, poduri şi podeţe, accese la proprietăţi şi la drumuri laterale, staţii pentru transportul public judeţean, precum şi semnalizări rutiere. Valoarea totală a contractului privind proiectul tehnic şi execuţia modernizării Lotului III este de aproximativ 70 de milioane de lei. Finanţarea este asigurată din bugetul propriu al judeţului Braşov şi din Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Lotul II, Făgăraș-Șoarș, în acest an
Șantierul de modernizare a Lotului II Făgăraş – Şoarş din DJ 104D, în lungime de 10,085 km urmează să fie deschis în acest an. Lucrările la acest lot vor fi realizate de asocierea Diferit AG SRL (lider) – Diferit SRL – Viarom Construct SRL – SC Construct CDP SRL, contractul de proiectare şi execuţie fiind în valoare de peste 36 de milioane de lei. Lucrările vor fi lansate după recepţionarea documentaţiei de proiectare, în urma definitivării modului în care vor fi protejate sau relocate magistralele de gaz şi a obţinerii Autorizaţiei de Construire.
CJ Brașov susține lucrărle din bugetul propriu
- „Chiar dacă am accesat fonduri însemnate prin Programul «Anghel Saligny», respectiv câte 70 de milioane de lei pentru fiecare lot, ţinând cont de actualele constrângeri bugetare luăm măsurile necesare pentru a asigura din resurse proprii implementarea acestor obiective investiţionale esenţiale atât pentru mobilitatea locuitorilor din zona adiacentă municipiului Făgăraş, cât şi pentru dezvoltarea economică locală. În bugetul pe acest an vom aloca sumele necesare pentru ambele loturi din DJ 104D, astfel încât contractele să fie implementate fără impedimente. Suntem pregătiţi să susţinem desfăşurarea lucrărilor în conformitate cu graficele de execuţie asumate, pentru a duce la bun sfârşit acest proiect major de conectivitate care va funcţionaliza o legătură nouă rutieră între judeţele Braşov şi Sibiu”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
