Satul Lovnic are, începând de duminică, 23 martie a.c., preot la biserica cu hramul ,,Sfânta Treime“. În urma concursului organizat de Mitropolia Ardealului, preotul Ion Marian a fost desemnat paroh la Parohia Ortodoxă Lovnic. Înstalarea sa a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii la care a participat protopopul de Făgăraș, pr. Iulian David. Postul de paroh la Lovnic a fost vacant din luna august 2025, când preotul Ciprian Nistor s-a transferat.
- ,,Sunt din București și am venit la Lovnic în urma concursului organizat. La Lovnic am găsit o comunitate mică, unită și credincioasă cu oameni harnici. Mă stabilesc cu familia în sat unde este casă parohială. Biserica a fost renovată și sfințită la 18 septembrie 2022“ a precizat preotul paroh Ion Marian.
Duminică, biserica din Lovnic a fost plină de enoriași la instalarea parohului Ion Marian.
- ,, Biserica nu este doar un loc, ci o parte vie din sufletul satului nostru, locul unde ne adunăm la bucurii, dar și la încercări. Îi urăm din inimă bun venit părintelui Ion Marian și ne rugăm să aibă puterea și înțelepciunea de a ne fi călăuză. Să găsească în noi oameni deschiși, iar noi să găsim în dânsul sprijin, înțelegere și un cuvânt bun atunci când avem nevoie“ a spus primarul comunei Lovnic, Ștefăniță Pîtea.
Biserica a fost construită în 1860
Pr. Ciprian Vasile Irimie a scris un istoric al bisericii din Lovnic. ,,Românii, după ce au venit din „Piscul Românilor” în actuala vatră a satului, şi-au construit o bisericuţă din lemn în locul numit „Bulboacă”, lângă gospodăria lui Gheorghe Mihăilă; ea se afla la câteva sute de metri mai la vale de actuala biserică, lângă părău. Datorită deselor inundaţii, sătenii au fost obligaţi să-şi mute gospodăriile pe terenuri mai ferite. Atunci au zidit actuala biserică, între anii 1860-1864, pe un teren cedat din curtea lor de fraţii Custură ca buni creştini, sub păstorirea preotului Ioan Mircea. Biserica este zidită în formă de navă, din cărămidă cu fundaţie de piatră, în stil ardelenesc. Din atestările găsite la Arhiepiscopia Sibiului în legătură cu preoţii români din Lovnic, avem următoarele date: Pr. Bucur Mircea (1816-1860), Pr. Ion Mircea cu filia Cobor (1860-1907), Pr. Ioan Greceanu şi ginerele lui, I. Mircea (1908-1922), Pr. Ioan Mircea (1922-1935), Pr. Ioan Florea (1935-1945), Pr. I. Popovici (1946-1952), Pr. Remus Mircea – administrator (1952-1956), Pr. Ion Ciuceanu (1956-1977). Urmează apoi preoţii Aurel Grama, Marius Chinderiş şi Radu Frăţilă“ scrie pr. Irimie, citat de Apostolat în Țara Făgărașului.
În 1940 se înlocuieşte iconostasul cu unul din stejar, în 1967 se înlocuieşte ţigla de pe turlă cu tablă zincată şi se zugrăveşte în interior, iar în 1981 se repară şi se zugrăveşte şi exteriorul. Abia după 2006 se intervine din nou cu lucrări: tencuială exterioară, se înlocuiește acoperișul și lemnăria, se înlocuiește clopotul vechi, fisurat. Ulterior au fost executate noi lucrări, iar în septembrie 2022, biserica a fost resfințită. (Lucia BAKI)

