Victor Metea a fost executat în aprilie 1958, la Jilava
Victor Metea din Ileni avea viața înaintea sa, una frumoasă. Avea să devină medic, dar a sfârșit sub arma Securității comuniste. A fost executat în aprilie 1958, la Jilava. A avut vreo vină? A luptat împotriva regimului comunist ce se voia instalat în țară împotriva dorinței poporului român. A fost luptător anticomunist în Grupul Gavrilă, cel care a purtat Securitatea, Armata și Miliția pe urmele lui din 1948 până în iunie 1955, când a fost trădat. Cel care a definitivat trădarea a fost Ioan Grovu, un dascăl ce s-a vrut director de școală, originar din Cârțișoara.
Student la Medicină
Victor Metea s-a născut la 3 martie 1929, în satul Ileni, părinții lui fiind oameni înstăriți și harnici. Noul regim i-a catalogat chiaburi, iar tatăl lui Victor, tot Victor, era déjà urmărit. Numeroși membri ai familiei sale au fost chinuiți de Securitate și aruncați în temnițe pentru atitudinea lor anticomunistă. Tatăl său, Victor, a stat ascuns timp de 2 ani, dar s-a predat și a fost încarcerat în închisori și la Canal. A decedat în închisoare. Victor a fost elev al Liceului „Radu Negru” din Făgăraș și membru în Frăția de Cruce de la acest liceu. A urmat, timp de un an, cursurile Facultății de Medicină, dar s-a retras acasă când au început arestările, în 1948, și a stat ascuns o perioadă de timp. Începând cu toamna anului 1949, împreună cu elevii Ion Mogoș și Nicolae Mazilu, proaspăt eliberați din închisoarea Pitești, a organizat rezistența anticomunistă în satele Ileni, Toderița și Râușor. A urcat în Munții Făgărașului, alăturându-se grupului Gavrilă, în august 1950. Victor avea să declare la Securitate, 7 ani mai târziu, după ce a fost prins: „ Ştiam ce se întâmplase în URSS cu Biserica, familia şi proprietatea şi eram îngrijoraţi. Ura mea faţă de regim creştea în măsura în care vedeam că se accentuează îngrădirea mea şi a tatălui meu, care era considerat chiabur. Eram privat de anumite drepturi, aşa că m-am apropiat natural de cei care erau persecutaţi. Nu am făcut politică de nici un fel; eram împotriva sistemului de organizare socială” declara Victor la Securitate, după iunie 1955.
Au îndurat frigul, foamea și pericolul animalelor
Odată urcat în munți alături de camarazii lui a înfruntat vitregiile din masiv, deloc ușoare. De obicei iarna se despărțeau în grupuri mici pentru a-și găsi mai ușor un loc în care să ierneze. În prima iarnă, Victor Metea și Gheorghe Șovăială au plecat amândoi pentru a-și găsi adăpost. ,,Trei luni au vieţuit numai în zăpadă, dintr-un loc alungaţi, în alt loc neaşteptându-i nimeni. Au găsit nişte cartofi îngheţaţi, pe care mâncându-i s-au îmbolnăvit rău. Au răbdat de sete, că apa de zăpadă nu ţine de sete. Şi au dormit mai mult în pădure sau în locuri pustii. Uneori făceau foc, când aveau ceva de fript sau fiert, dar niciodată pentru încălzit, să nu se obişnuiască cu boieria. Săptămâni în şir au urlat lupii în jurul lor noaptea. Vreo zece zile s-au adăpostit într-o fostă vizuină de vulpi pe care au lărgit-o, dar i-a scos şi de aici foamea. Toată iarna au purtat visul unui bulz de mămăligă cu brânză. Au trecut Oltul în căutarea unui adăpost cu mâncare, dar ursul le-a luat-o pe urme şi a ajuns acolo înaintea lor. Clătinându-se pe picioare de foame, pe la începutul lui aprilie s-au tras la poalele muntelui. Aşa i-am întâlnit, peste câteva zile. Întrebându-i cum au dus-o în iarnă, Gheorghe a rezumat totul în aceste cuvinte: Şi cânele ţiganului iese din iarnă, dar numai pielea lui ştie cum“ a mărturisit Ion Gavrilă Ogoranu.
Hăituiți prin Munții Făgărașului
Pe când erau urmăriți, în mai 1952, Victor Metea și Ion Gavrilă (Moșu) s-au retras spre Dumbrava Vadului după ce au fost hăituiți prin munți flămânzi și înfrigurați. Victor făcuse pneumonie și cu greu procurase o doză de penicilină cu care s-a tratat. Sperau ca în poiana cu narcise să fie în siguranță, dar n-a fost așa. În Dumbravă era lume multă, era festivalul florilor, sărbătoare devansată de comuniști pentru a nu mai coincide cu praznicul Sfinților Constantin și Elena. Așa se face că Victor și Moșu erau încercuiți în dumbravă. „Am scos cartea de rugăciuni şi am început să mă port ca omul ce face lectură. Numai că nu citeam, ci mă rugam. Victor se prefăcea că pescuieşte. În Poiană se auzeau bubuituri de tobe, cântece de fanfară, chiuituri din gură. Pe vreo scenă, tinerii din sate cântau şi jucau pentru distracţia secretarilor, activiştilor, deputaţilor, colectorilor, responsabililor, preşedinţilor şi merceologilor aşezaţi la mese în mijlocul mării de narcise. Tinerii se întreceau în a distra pe cei ce le trimiteau părinţii la Canal sau chiar în faţa plutonului de execuţie, imagine simbol a unui popor de iobagi, dresaţi prin veacuri de a se gudura şi a linge mâna celor ce le-au pus lanţul şi i-au bătut. Spre locul nostru, venea din când în când câte unul. O dată a venit şi un miliţian. Doi copii s-au dus la nenea cu undiţa şi s-au minunat de zvârlugă, iar nenea i-a învăţat cum se pescuieşte. I-au chemat părinţii la mâncare şi, Doamne, ce poftă ne făcea carnea friptă! Ne uitam la ceas şi parcă minutele stăteau pe loc. Două fete culegeau flori în iarba de dincolo de apă şi, văzând un băiat drăguţ pescuind, se fâţâiau întruna prin faţa lui, încercând să intre în vorbă. Ne temeam să nu vină cineva să ne cunoască, mai ales pe Victor – satul lui, Ileni, era doar la zece kilometri de aici. Ziua am stat fără cămaşă, să nu se vadă hainele murdare şi rupte. Spre seară, ne-am vârât sub pătură până la gât, chip că dormim. Într-un sfârşit am zărit că pleacă şi camioanele cu miliţie. Ne socoteam salvaţi.“ a descris episodul Ion Gavrilă.
Cum au rezistat?
Cum au rezistat tinerii luptători în fața tăvălugului de securiști, milițieni, Armată, informatori, dar și a vitregiilor vremii? O spun luptătorii, în testamentul lor scris în Vinerea Mare a anului 1954, pe Vârful Buzduganu: „Am simțit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omenești ne-ar fi dus la moarte și deznădejde. Aici, pe crestele munților, am simțit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Și noi, prin suferința noastră, am învățat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuți, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înțelege drama de pe Golgota”.
Victor urmărit de Sucaciu
Grupurile anticomuniste au acţionat pe toatã întinderea Munţilor Fãgãraş, de la Olt pânã la Zãrneşti, în Munţii Perşani şi în pãdurile şi satele apropiate pânã în zona Rupea, Sighişoara, Agnita şi Hârtibaciu. Dar în acest perimetru au existat şi informatori, care au ajutat Securitatea şi au trimis la moarte tineri nevinovaţi, iar pe sprijinitorii lor în lagăre şi închisori. Tot la câteva case în oricare sat din Țara Făgărașului te-ai opri, afli despre câte un vânzător de semeni. Pentru Victor Metea din Ileni, securiștii s-au folosit şi de colegii lui de liceu. Astfel au ajuns la fraţii Filip, Ioan şi Maria, din Nocrich, raionul Sibiu. Conform unui raport semnat de lt. de Securitate Sucaciu Ioan, informaţia privind această legătură a ajuns la conducerea Securităţii din Sibiu.
Referat, 4 Mai 1954
,,Raportez următoarele:
Din discuţiile avute cu Tov. Grovu Eugen din MAI Bucureşti, care este originar din Comuna Cârţişoara şi care este acasă în concediu de odihnă, rezultă următoarele; Susnumitul a fost coleg de şcoală cu banditul Metea Vctor, pe care-l cunoaşte personal. În timpul cât Metea Victor a făcut liceul la Sibiu era bun prieten cu numiţii Filip P. Ioan, zis Nelu şi cu sora acestuia anume Filip Maria zisă Marihen, care sunt originari din Comuna Nocrich Raionul Sibiu şi care în anul 1950 domiciliau în Sibiu, în strada ce merge pe lângă Fabrica de Bere şi dă în strada Axente Sever locuinţa lor era chear pe colţ cu strada Axente Sever. Banditul Metea Victor a fost coleg de şcoală în ultimul an de studiu la Blaj cu Filip Ioan. Într-o discuţie ce a avut loc între Tov. slt Grovu Eugen şi numita Filip Maria cu care au fost colegi de şcoală la Şc. Tehnică Agricolă din Sibiu susnumita a afirmat că ea iubeşte pe un făgărăşean numindu-l pe Metea Victor. Tot acest tovarăş mai afirma că el personal a văzut de două sau trei ori pe Metea în casă la numita Filip Maria, la fel i-a văzut plimbându-se şi pe stradă prin Sibiu. Faţă de cele raportate mai sus propun pentru a se anunţa la Raionul Sibiu pentru a se lua măsurile necesare este posibil ca această fată precum şi fratele acestuia să aibă cunoştinţă de banditul Metea Victor. Menţionez că Filip Maria şi Filip Ioan sunt fii de preot greco-catolic“ Lt. de Securitate Sucaciu Ioan
- „Speram în izbucnirea unui război, când am fi putut activa pentru răsturnarea regimului. Pentru asta, trebuia să rămânem cu orice chip în viaţă. Iar acest lucru era destul de greu. Situaţia noastră era imposibilă, din toate punctele de vedere“ spunea Victor Metea într-una din multele anchete la care a fost supus.
După 7 ani în munți, Victor Metea e prins prin trădare, odată cu ultimii partizani din Munţii Făgărașului. Au fost trădați de Ion Grovu și Costică Niculescu folosind pretextul plecării în Grecia. Deși și-a anticipat soarta, Victor Metea rămâne dârz în fața anchetatorilor. Un informator introdus în celula lui scria superiorilor:
„Victor Metea ia în derâdere felul cum se exprimă domnul locotenent anchetator. Spune că e o ruşine să fie cercetat de unul care nu cunoaşte bine limba română.“
Procesul luptătorilor din Munții Făgărașului a început în iulie 1957, după anchetele care au durat mai bine de un an. A fost condamnați la moarte alături de camarazii lui. Au avut voie să facă cerere de grațierere și au făcut. Doar Victor Metea a refuzat.
Ministerul Justiţiei, Direcţia Tribunalelor Militare
Dosar Nr. 01798 din 05.11.1957
Preşedintele Tribunalului Militar Regiunea III-a Militară- Cluj
Prezidiul Marii Adunări Naţionale, prin adresa din 01.11.1957- dosar 5779/1957-face cunoscut că a respins cererile de graţiere ale numiţilor: Chiujdea Ioan, Haşu Laurean, Novac Ioan, Haşu Gheorghe şi Pop Ioan zis Jean, toţi condamnaţi la moarte de către Tribunalul Militar Regiunea III Militară, prin sentinţa Nr. 1369 din 03.09 1957, menţinută de Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, prin decizia Nr. 498 din 12.09.1957. Luaţi măsuri pentru executarea sentinţei susmenţionate. Se restituie declaraţia numitului Metea Victor. Şeful Direcţiei Tribunalelor Militare, General Maior I. Moisescu
Ministerul Justiţiei, Tribunalul Militar Al R. 3 M. Cluj
Dosar nr. 10.043/1249/1957
Data: 7 noiembrie 1957
Către Unitatea Militară Nr. 0123/H Bucureşti
Vă facem cunoscut că după cum ne comunică Direcţia Tribunalelor Militare cu ord. nr. 01798 din 05 noiembrie 1957, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a respins cererile de graiere ale condamnaţilor: Chiujdea Ioan, Haşu Laurean, Novac Ioan, Haşu Gheorghe şi Pop Ioan zis Jean, care prin sentinţa acestui tribunal militar nr. 1369 din 09 august 1957 au fost condamnaţi la moarte. Aşa fiind, puneţi la dispoziţia organelor MAI- Direcţia Regională MAI Or. Stalin- pe condamnaţii Chiuşdea Ioan, Haşu Laurean, Novac Ioan, Haşu Gheorghe şi Pop Ioan zis Jean, pentru executare. De asemeni, va fi pus la dispoziţiunea organelor MAI şi condamnatul Metea Victor care şi acesta a fost condamnat la moarte prin susmenţionata sentinţă, şi care a refuzat să facă cerere de graţiere, pentru executare.
Preşedintele Trib. Mil. Al R. 3 M. Cluj
Lt. colonel de justiţie Paul Finichi, Secretar Şef, Jumătate Alexandru
Au fost toți executați prin împușcare. Victor Metea a fost executat după 5 luni, la 23 aprilie 1958. Avea atunci 28 de ani.
