Site icon Monitorul de Făgăraș

Foto. Bărbat din comuna Jibert, fără permis de conducere, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 ore

Polițiștii care erau în control ieri dimineață în jurul orei 7.30 pe drumul comunal dintre Lovnic și Grânari  au efectuat semnal de oprire unui autoturism, însă șoferul nu a respectat indicațiile și și-a continuat deplasarea. La volan se afla un bărbat de 26 de ani, din comuna Jibert, care s-a sustras verificării și a fugit. Abia după ce a avariat mașina a fost prins de oamenii legii. Bărbatul nu are permis de conducere, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ. De asemenea, polițiștii au constatat că autoturismul nu avea inspecția tehnică periodică valabilă și nici asigurare RCA.   Acesta a fost reținut de polițiști, iar cercetările continuă.

Exit mobile version