În sala de clasă s-a așezat în liniște fiecare la locul lui și aștepta un nou curs de limbă, cultură și civilizație românească (LCCR). Este cursul la care copiii Diasporei se simt liberi și trăiesc românește. Vorbesc limba română și învață specificul țării lor. Doar că în zilele premergătoare marelui praznic al Învierii Mântuitorului, profesoara le-a pregătit un curs special. Li se citea pe fețe bucuria când pe catedră pe lângă obișnuitele recompense dulci, erau așezate ouă albe din lemn, piatră, sticlă, hârtie, iar pe un platou așezat pe un ștergar țesut în alb, roșu și negru cu motive naționale le zâmbeau ouă frumos colorate, încondeiate. N-au lipsit nici trusele de pictat. În șir ordonat și-a ales fiecare câte un ou pe care să-l vopsească. Un adevărat atelier de creație. Mânuțele dibace ale copiilor și imaginația lor fără limite au dat curs invitației la lucru a profesoarei lor. A urmat o oră cu întrebări, răspunsuri, legende și povești pascale, toate punând în evidență tradițiile românești păstrate de generații. Astfel, în joacă, elevii profesoarei Angela Nicoară de la școlile „I.C. Ladispoli 1”, „I.C. Civitavecchia 2”, „I.C. Corrado Melone” și ” I.C. Santa Beatrice” din Italia au aflat obiceiurile românești păstrate peste veacuri despre sărbătorile pascale. Copiii au fost fericiți că pot povesti părinților despre simbolurile pascale, de ce se înroșesc ouă de Paști, cum se încondeiază ouă și ce înseamnă Învierea. Bucuria lor a fost și mai mare că pot oferi părinților ouă vopsite cu mânuțele lor sub îndrumarea profesoarei.
- ,, În preajma sărbătorilor pascale, copiii au participat cu entuziasm la o serie de activități menite să păstreze și să transmită mai departe tradițiile românești. Aceștia au colorat și pictat ouă de Paște, au recitat poezii specifice acestei perioade și au ascultat legende pascale, descoperind semnificațiile profunde ale sărbătorii. Atmosfera este completată de cântece vesele dedicate iepurașului de Paște, interpretate cu bucurie de copii, dar și de activități creative, precum realizarea de desene și felicitări decorate cu versuri de Paști din literatura română care sunt traduse și în limba italiană pentru copiii italieni sau de alte naționalități care participă la Cursul LCCR. Prin implicarea lor, micii participanți au demonstrat nu doar talent și imaginație, ci și o frumoasă conexiune cu valorile și tradițiile românești. Astfel de inițiative contribuie la consolidarea identității culturale în rândul copiilor români din Diaspora, oferindu-le ocazia de a trăi spiritul autentic al sărbătorilor românești, chiar și departe de casă. La ciocnitul ouălor toți știu să rostească: „Hristos a înviat! -Adevărat a înviat! -Cristo è risorto! -Veramente è risorto!” Activitățile desfășurate în cadrul cursului de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) la școlile de la porțile cetății eterne Roma din Italia au adus în prim-plan frumusețea și bogăția tradițiilor pascale românești“ a explicat profesoara Angela Nicoară.
Diaspora simte românește
La 2000 km de țară, familiile de români stabilite în Italia nu și-au uitat tradițiile străbune și în preajma sărbătorilor readuc în viața lor vechile obiceiuri. Astfel se simt mai aproape de țară, de ceea ce spunem cu toții ,,acasă“. Prin intermediul copiilor care urmează cursul de limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) Diaspora simte românește. De peste două decenii copiii români care sunt școlarizați în școli din afara granițelor țării, în învățământul preuniversitar, au avut posibilitatea să învețe limba și cultura română prin intermediul cursurilor de limbă, cultură și civilizație românească (LCCR).
- ,, Activitatea de la cursul LCCR a fost și rămâne nu doar una artistică, ci și educativă, elevii învățând despre tradițiile transmise din generație în generație. Au fost explorate legendele (Legenda ouălor roșii, Legenda iepurașului de Paște) și obiceiurile legate de Paști (ciocnitul ouălor, stropitul de Paști, masa de Paște, mersul la biserică), prin lecturi și discuții interactive, care au stârnit curiozitatea și interesul copiilor. Elevii au recitat poezii tematice și au interpretat cântece pascale, aducând în fiecare clasă atmosfera caldă și plină de lumină a sărbătorii. Prin aceste activități, îmi propun în fiecare an să păstrăm vie legătura copiilor cu limba și cultura română, chiar și departe de țară, oferindu-le ocazia de a trăi și înțelege tradițiile într-un mod autentic și plin de bucurie. Paște fericit să avem cu toții și să auzim numai de bine! Multumim ziarului Monitorul de Făgăraș, mereu aproape de copiii românilor din afara granițelor țării, care aduce în atenția cititorilor și de această dată activitățile desfășurate în cadrul cursurilor LCCR de Limbă, cultură și civilizație românească organizate în școli din Roma și provincie, Italia: „I.C. Ladispoli 1”, „I.C. Civitavecchia 2”, „I.C. Corrado Melone” și ” I.C. Santa Beatrice”“ a adăugat profesoara Angela Nicoară.
Activități extracurs
Din 2004 de când predă cursul de limbă și cultură românească elevilor din Diaspora, activitatea profesoarei Angela Nicoară a fost apreciată și premiată atât în România, dar și în Italia, iar elevii ei desemnați să participle la evenimente importante din Peninsulă. În 2018 de exemplu, un elev al ei, Rafael, a fost desemnat să facă parte din delegația de copii care a deschis procesiunea papală de la Vatican în Ajunul Nașterii Domnului. Erau 12 copii din şase ţări de pe mapamond printre care doi au fost români, unul fiind Rafael, elev al prof. Angela Nicoară de la cursul LCCR de la Instituto Compresivo Ladispoli 1. Ei au păşit în faţa Suveranului Pontif care purta pruncul spre ieslea montată în impresionantul altar din Basilica San Pietro, amintind astfel despre Naşterea pruncului în ieslea din Betleemul Iudeii în urmă cu 2000 de ani. Alaiul era format din 30 de cardinali şi 40 de episcopi. Cât de emoționat a fost Rafael, întrebându-se: ,,De ce eu?“ Familia lui Rafael este stabilită de mulţi ani în Italia, la Ladispoli, plecată fiind din judeţul Neamţ. Și sora lui, Alexandra, a urmat cursul LCCR tot cu prof. Angela Nicoară
- ,,M-am bucurat atunci când am aflat că Rafael va fi binecuvântat de Suveranul Pontif de Crăciun. I-am oferit costumul naţional pe care l-a purtat la procesiune. La cursul LCCR avem un set de costume naţionale pe care le folosim la activităţile pe care le organizăm pe parcursul anului şcolar. Rafael era un elev bun, conştiincios, deştept şi bine educat. Preotul romano-catolic Isidor Mârţ din Ladispoli l-a ales pe Rafael pentru procesiune” a spus profesoara Angela Nicoară.
Copiii familiilor de români așteaptă cursul prof. Angela Nicoară, atrași fiind și de activitățile extracurs: excursii la Roma unde au depus grâu și pământ românesc la Columna lui Traian, vizite la Ambasada României, la primăria din localitate, serbări cu ocazia fiecărei sărbători: 1 Decembrie-Ziua Națională, Crăciun, Anul Nou, Paști, Mărțișor, 8 Martie. Mai mult, prof. Angela Nicoară a atras școala IC Corrado Melone din Ladispoli într-un parteneriat cu CN ,,Radu Negru“ din Făgăraș, în baza căruia s-au realizat schimburi de experiență între cele două unități școlare. La IC Corrado Melone din Ladispoli activitățile de la LCCR sunt și în orar curricular la care participă copiii italieni și români indiferent de naționalitate sau religie. (Lucia BAKI)
Hristos a Înviat! Paște fericit!



































