Rezultate Titularizare Brașov: O singură notă de 10 și 138 de candidați cu note sub 5/ Când se depun contestațiile
În județul Brașov, la acest examen, a fost o singură medie de 10,00 obținută de Ioana Scorțaru, dascăl cu 4 ani vechime. Cea mai mică notă a fost 1,35, obținută de un candidat din Recea cu 6 ani vechime în sistem. 138 de candidați au obținut note sub 5 la examenul de ocupare a posturilor sau catedrelor vacante în învățământ și nu vor putea participa la repartizarea pe posturi, de la începutul lunii august. Alți 369 de candidați au obținut note între 5 și 6,99, iar 639 de dascăli au note între 7 și 9,99.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate în perioada 5 – 6 august. Reactualizarea listei posturilor vacante va avea loc pe 7 august.









