Un autoturism a căzut în râul Olt în zona barajului de la Scoreiu.
- „La fața locului sunt mobilizate două bărci o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție. Din primele informații conducătorul auto a reușit să iasă din mașină însă mașina se află la aproximativ 10 m de mal”, potrivit ISU Sibiu.
Persoana ajunsă singură la mal este un bărbat în vârstă de 70 de ani carea fost evaluată medical, era conștientă și cooperantă.
- „Bărbatul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, a refuzat transportul la spital în urma evaluării medicale. Mașina a fost trasă din râu la mal”, a transmis Lt. Andreea Ștefan, din cadrul ISU Sibiu.









