Foto. Sătenii din Dridif s-au reunit de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Evenimentul a început la biserică și a continuat la căminul cultural. Expoziția de fotografie i-a purtat pe localnici prin istoria satului

Comunitatea din Dridif s-a reunit sâmbătă, 15 august 2026, și a sărbătorit  praznicul Adormirii Maicii Domnului. Sărbătoarea a început la biserică, la Sfânta Liturghie, și a continuat la căminul cultural din sat. O frumoasă expoziție de fotografie organizată la căminul cultural i-a purtat pe sătenii prezenți în timp.

• ,,Cu multă emoție și evlavie, corul nostru a înălțat pricesnele în biserică, aducând prin cânt rugăciune, pace și bucurie în sufletele celor prezenți. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest moment binecuvântat și tuturor celor  prezenți. După Sfânta Slujbă de la biserică, ne-am îndreptat   spre Căminul Cultural din Dridif, unde a fost organizată expoziția de fotografii vechi, o adevărată călătorie în timp prin istoria și amintirile satului nostru. Într-o atmosferă caldă ne-am bucurat cu toții de povești, amintiri și de timpul petrecut împreună“ a precizat Rodica Marcu, primarul comunei Voila.

Satul celor trei boieri

În anul 1590 s-au aşezat pe locul în care astăzi se află satul Dridif,   trei boieri fraţi, care au format trei aşezări distincte, se arată în documentele aflate la biserică, acestea constituind și prima atestare documentară a satului. De aici și numele Dridif („drei dorf” – trei sate, în limba germană). În decursul istoriei, localitatea apare menționată și sub alte denumiri: ,,Drich”, „Dridiff”, „Dryd” şi, de la 1638, Dridif. Istoricul Nicolae Stoicescu, în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania” menționează că la conscripția făcută la cererea episcopului unit Inocențiu Micu-Klein, la 1733, au fost recenzate la Dridif 80 de familii, în jur de 400 de locuitori. Aceeași lucrare menționează că la 1765 satul Dridif a fost parțial militarizat și a făcut parte din Compania a IX-a de graniță a Regimentului I de Graniță de la Orlat, până în 1851, când a fost desființat.

Biserici de lemn

Preotul paroh al satului, Ionuț Cioacă, a descris istoria satului și a bisericilor edificate de-a lungul vremii. Puținele mărturii istorice demonstrează că românii din Dridif au încercat să aibă viață bisericească organizată încă de timpuriu. Odată cu înfiinţarea satului Dridif în anul 1590, locuitorii de aici au clădit prima   lor biserică.

• „Pe locul unde se află actuala biserică a existat, în trecutul îndepărtat, prima biserică din Dridif, de dimensiuni mai mici. A fost construită din lemn în anul 1590, preot fiind Ioan Comşa. Această biserică de lemn a fost lăcaşul de cult al sătenilor până în anul 1671, când pe acelaşi loc a fost clădită o altă biserică, tot din lemn, însă mai încăpătoare. În anul 1845, din cauza unui incendiu, biserica a ars în totalitate, rămânând doar ruinele. A urmat o perioadă grea de strângere a fondurilor necesare construirii unei alte biserici. În acest timp monahul Antonie Hoarste, fiu al satului Dridif, a umblat prin Transilvania şi Ţara Românească timp șapte – opt ani pentru a strânge banii destinaţi reconstruirii bisericii din satul natal”, relatează în monografia parohială preotul  paroh de la Dridif, Ionuț Cioacă.

Sfințită de Sfântul Andrei Șaguna

Abia în anul 1861, în timpul preotului Nicolae Grama, pe acelaşi loc unde au existat bisericile de lemn s-a început zidirea actualei biserici din cărămidă,   acoperită cu ţiglă, având formă de corabie cu patru cupole. Construirea ei s-a terminat în anul 1868, în timpul preotului Ioan Grama. Zidarii au fost câțiva saşi din satul Merghindeal.  A fost sfinţită în anul terminării cons­trucției de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. În ultimele decenii lăcaşul de cult a trecut prin mai multe lucrări de reparaţii. Biserica fost consolidată, a fost schimbată pardoseala și a fost reparat turnul. Zidirea a fost reparată de trei ori în acest răstimp. Prima reparaţie s-a făcut în anul 1907, când aici păstorea preotul Gheorghe Lupu. A doua reparaţie s-a făcut sub conducerea preotului Nicolae Opriş. O nouă perioadă de renovări capitale şi reparaţii au fost organizate sub conducerea preotului Valerian Postolache. În anul 1965 au fost înlocuite geamurile mici cu altele mari din metal. În anul 1966 această biserică a fost zugrăvită de Dumitru Bumberiu din Făgăraş. Exteriorul bisericii a fost zugrăvit de Simion Hârţoagă din Agnita.  Cea mai importantă transformare prin care a trecut biserica a fost în timpul păstoririi preotului Ion Cioacă (1972-2013), când s-a realizat pictarea ei, lucrări realizate în perioada 1984-1990. Lucrările au fost făcute de pictoriţa Elisabeta Urs din Bucureşti. După terminarea acestor lucrări, în anul 1990, la 16 septembrie, cu binecuvântarea Mitropolitului Antonie Plămădeală, biserica a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În 2006 a fost înlocuită tabla de pe turn, modificându-se şi arhitectura lui, printr-o streaşină mai lată, iar în 2007 a fost schimbat şi acoperişul cu unul din ţiglă metalică.

• „Am început lucrările noastre în Sfântul Altar, unde s-a scos toată podina cea veche, foarte afectată de o ciupercă. S-a scos tot pământul de acolo, s-a făcut o hidro­izolație și s-a montat parchet. Împrejurul locașului de cult s-a săpat un șanț prin care s-a făcut hidroizolație, apoi am făcut aleile din jur, menite să protejeze și ele zidirea. Iconostasul a fost refăcut pentru a se păstra biserica noastră cât mai frumoasă în amintirea înain­tașilor care s-au jertfit pentru a ridica acest locaș de cult”, explică aceeași sursă.

Toate aceste lucrări au fost binecuvântate de Înaltprea­sfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir din anul 2016. Cu această ocazie, Părintele Mitropolit a dat al doilea hram locașului de cult, al Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Biserică „Sfânta Cuvioasă Parascheva”

În anul 1873, cu sprijinul autorităţilor din acele timpuri, s-a mai construit un locaş de cult, având-o ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Acesta este de dimensiuni mai mici, are plafonul plat iar la geamuri s-au folosit vitralii. Şi la această biserică în decursul anilor s-au efectuat diferite lucrări de reparaţii şi întreţinere care erau necesare, ultima dintre ele fiind schimbarea întregii instalaţii electrice care, fiind foarte veche, reprezenta un pericol. Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” este folosită în mod special iarna, fiind mai mică şi mai călduroasă, a mai relatat pr. Ioan Cioacă, citat de Apostolat în Țara Făgărașului nr. 28/mai 2009.