Sinanthropus pekinesis este ,,cel mai vechi chinez” datat cu 500.000 de ani î.Hr. Încă din Neolitic se dezvoltă pe malurile Fluviului Galben o cultură înfloritoare care are în centru ceramica roșie, bronzul, ceramica negară. Cultura orezului este atestată cu șase mii de ani în urmă. ,,La trecerea dintre mileniul al II-lea spre mileniul I î.Hr., legenda, mai curând decât istoria, consemnează existența dinastiei Xia, apoi, statul Xia este cucerit de tribul Shang, care întemeiază dinastia cu același nume. Există atestări referitoare la agricultură, formă predominantă a civilizației (meiul, grâul, orezul), irigații artificiale, creșterea vitelor, pescuitul și, pentru cei bogați, vânătoarea, de asemenea, metalurgia bronzului, ce a pătruns în India, ceramica lutului lucrată la roată rapidă, țesutul de stofe din mătase. Secolul I î.Hr. este cel al dinastiei Zhou, avându-l ca întemeietor pe Wu Wang; apar primele consemnări de evenimente în anale, precum și primele imnuri și poeme precum Cartea odelor (,,Shi”) ” spune Ștefan Mâșu în lucrarea ,,Marele Arhitect al Universului”.
Oul primordial
La început a fost oul iar în acel ou se afla un om. Oul se sparge iar partea superioară a cojii formează cerul, cea inferioară formează pământul. Omul se numea Pan Ku și creștea într-un ritm alert până când a devenit un uriaș care a murit. Din măruntaiele lui Pan Ku au ieșit oamenii. ,,O altă legendă arată că Cerul rotund acoperea Pământul pătrat, o reprezentare ce avea să rămână prezentă în simbolistică până în zilele noastre; în cele patru colțuri ale Pământului se aflau patru stâlpi care nu lăsau Cerul să cadă pe Pământ, dar un monstru numit Gonggong a dărâmat stâlpul dinspre Nord-Est și, de atunci, stelele merg pe Cer, în direcția Vest. Se poate spune, în același timp, că vechii chinezi sunt întemeietorii teoriei energetice privind crearea Universului, în urma fuzionării a două energii contrare: Yin și Yang. Yang este o energie de tip masculin, activă, luminoasă, impară; Yin este principiul feminin în repaos, întunecat și par. Ele sunt reprezentate prin jumătățile albă și negară ale unui cerc și exprimă toate aspectele vieții. În Univers, aceste energii se pot afla în expansiune și să se dilueze, sau, dimpotrivă, în contracție și să se concentreze; ele sunt reprezentate printr-o serie de simboluri grafice: linie continuă pentru Yang și discontinuă pentru Yin, sub diverse desene- trigrame, hexagrame etc.” (Ștefan Mâșu)
Tao
,,Un aspect yin, un aspect yang, aceasta este Dao“ găsim scris într-un mic tratat. ,,Transformarea neîntreruptă a Universului printr-o alternanță de yang și yin reprezintă, ca să psunem așa, aspectul exterior al lui Dao. Dar, de îndată ce se încearcă să se sesizeze structura ontologică a lui Dao, te izbești de dificultăți fără număr. Amintim că sensul propriu al cuvântului este drum, cale, dar și a spune, de unde sensul de doctrină. Dao evocă înainte de toate imaginea unei căi de urmat și ideea de direcție în conduită, de regulă morală, însă și arta de a pune în legătură Cerul cu Pământul, forțele sacre cu oamenii, puterea magico-religioasă a ghicitorului, a vrăjitorului și a Suveranului. Pentru gândirea filosofică și religioasă comună, Dao este Principiul de ordine, imanent în toate domeniile realului; se vorbește astfel de Dao celest și Dao pământesc (care se opun cumva, precum yang și yin), și de Dao al Omului (adică de principiile de conduită, care, în cazul Suveranului, fac posibilă funcția sa de intermediar între cer și Pământ). Unele dintre aceste semnificații vin din noțiunea arhaică de unitate/totalitate originară, altfel zis, dintr-o concepție cosmogonică. Speculațiile lui Lao Zi asupra originii lumii sunt solidare cu un mit cosmogonic despre Creație ca pornind de la o totalitate comparabilă cu un ou. În capitolul 42 din ,,Dao de Jing“ se spune: Dao a dat naștere Unului. Unul a dat naștere lui Doi. Doi l-a născut pe Trei. Trei a născut cele zece mii de ființe. Cele zece mii de ființe îl poartă în spinarea lor pe yin și îl îmbrățișează pe yang. Se vede cum a folosit Lao Zi un mit cosmogonic tradițional, adăugându-i o nouă dimensiune metafizică. Unul este echivalentul Totului; el se referă la totalitatea primordială, tema familiară atâtor mitologii. Comentariul arată că împreunarea cerului cu Pământul (Doi) a dat naștere la tot ceea ce există, după un scenariu mitologic de asemenea bine cunoscut. Dar pentru Lao Zi, Unul, unitatea/totalitate primitivă, reprezintă deja o etapă de creație, căci el a fost zămislit de către un principiu misterios și insesizabil, Dao” explică Mircea Eliade în ,,Istoria credințelor și ideilor religioase”. După cum vedem, Tao este un sistem religios și filosofic, legat de figura legendară a lui Lao Zi care s-a născut în jurul anului 604 î.Hr., în satul Chu. După ce a îndeplinit o funcție importantă la arhivele statului se întoarce în satul natal încercând să scape de numeroșii vizitatori, printre care s-ar fi aflat și Confucius, care dorea să-i primească sfaturile.
Confucianismul
,,Trăind într-o perioadă de anarhie și nedreptate, afectat de mizeria și suferința generală, Confucius a înțeles că unica soluție era o reformă radicală a guvernului, efectuată de șefii luminați și aplicată de funcționari responsabili. El însuși, însă, nu a reușit să obțină un post important în administrație și și-a consacrat viața învățământului. A fost primul care a exercitat profesiunea de învățător privat. În pofida succesului său în fața a numeroși discipoli, Confucius a fost convins, înainte e moarte, de eșecul total al misiunii sale. Dar discipolii lui au reușit să transmită din generație în generație esențialul învățăturii sale. La 250 de ani după moartea lui Confucius, suveranii dinastiei Han au hotărât să le încredințeze confucienilor administrația Imperiului. De atunci, doctrina Maestrului a călăuzit serviciile publice timp de mai mult de două mii de ani. La drept vorbind, Confucius nu este un șef religios. Ideile sale, și mai ales acelea ale neoconfucienilor, sunt studiate, în general, în istoriile filosofiei. Dar, direct sau indirect, Confucius a influențat profund religia chineză. În fapt, însăși sursa reformelor sale morale și politice este religioasă. De altfel, el nu respinge nicio idee tradițională importantă, nici pe Dao, nici pe zeul Cerului, nici cultul strămoșilor. Mai mult încă, el exaltă și revalorizează funcția religioasă a riturilor și a datinilor. În concepția lui Confucius, Dao a fost întemeiat prin hotărârea Cerului: Dacă Dao se practică, aceasta se datorează hotărârii Cerului. A te călăuzi după Dao înseamnă a te conforma voinței Cerului. Confucius recunoaște proeminența Cerului (Tian). Pentru el nu e vorba de un deus otiosus; Tian se interesează de fiecare ins în parte și îl ajută să se perfecționeze. Cerul a sădit virtutea în mine, declară el. ,,La vârsta de cincizeci de ani am înțeles voința Cerului“. Într-adevăr, maestrul credea că misiunea vocației sale i-a fost dată de către Cer. Ca atâția dintre contemporanii săi, el considera că această cale a Cerului a fost ilustrată la modul exemplar de eroii civilizatori Yao și Shun și de regii dinastiei Zhou, Wen și Wu. Confucius declara că sacrificiile și celelalte ritualuri tradiționale trebuie îndeplinite pentru că ele fac parte din viața omului superior, a omului nobil. Cerului îi place să primească sacrificii; dar lui îi place de asemenea o conduită morală, și mai ales o bună cârmuire. Speculațiile teologice cu privire la Cer și viața de după moarte sunt inutile: Omul superior trebuie să se preocupe, întâi de toate, de existența umană concretă, așa cum este trăită ea aici și acum. Cât privește spiritele, Confucius nu neagă existența lor, dar le contestă importanța. Deși le respectă, el recomandă: țineți-le la distanță. Aceasta este înțelepciunea. În ceea ce privește servirea lor, dacă nu puteți să-i slujiți pe oameni, cum veți putea sluji spiritele? Reforma morală și politică elaborată de Confucius constituie o educație totală, adică o metodă în stare să transforme individul într-un om superior. Oricine poate deveni un om adevărat, cu condiția să învețe comportamentul ceremonial în conformitate cu Dao, altfel spus, să practice corect riturile și datinile. Practica însă nu este ușor de stăpânit. Nu este vorba despre un ritualism pur exterior, nici de o exaltare emotivă, provocată deliberat atunci când se săvârșește ritualul. Orice comportament ceremonial corect declanșează o forță magico-religioasă redutabilă. Confucius îl evocă pe celebrul Suveran-Înțelept Shun: el stătea, pur și simplu, cu gravitate și reverență, cu fața îndreptată spre miazăzi (postura rituală a suveranilor)- și asta era tot. Cine are o purtare dreaptă nu are nevoie să poruncească. A cârmui prin virtute este ca și cum ai fi Steaua polară; ea rămâne pe loc în timp ce toate celelalte stele se rotesc, în semn de cinstire, în jurul ei. Un gest săvârșit potriivt normei constituie o nouă epifanie a armoniei cosmice”. (Mircea Eliade). Tao (cale, drum) este calea sihaștrilor și asceților care fug de ispitele lumii materiale și de falsele ei onoruri refugiindu-se în supunerea față de legea cosmică. ,,Dincolo de schimbările permanente ale proceselor cosmice există o Mare Unitate sau un principiu veșnic și imuabil Tao și, de aici, ei au cântat sensul vieții în înțelegerea și cunoașterea lui Tao, precum și în identificarea completă cu ea” explică Ștefan Mâșu.
Panteonul taoist
Reprezintă o ,,uriașă administrație guvernamentală cu o multitudine de zeități care au la origine ființe umane zeificate în cursul timpului. Ele își au locația în Cer, având fiecare un locaș propriu. În fruntea acestui sistem se află ,,Supremul” și ,,Augustul Împărat de Jad” care mai este numit ,,Cerul-Tată”. Acesta este creatorul oamenilor pe care i-a modelat din lut. Putem face o analogie cu primele capitole ale Bibliei iudeo-creștine în care Dumnezeu l-a creat pe primul om din pământ și i-a suflat ,,viață”. Mitologia taoistă este însă imperfectă. Dacă în iudaism și creștinism Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, pe fundamentul Sfintei Treimi, într-o armonie perfectă între cer și viața biologică, în Taoism lucrurile diferă. ,,Supremul” a făcut statuete din lut, le-a modelat și le-a pus la soare pentru a se usca. Unele dintre ele s-au stricat după ce a venit ploaia și le-a udat iar aceștia sunt oamenii bolnavi din lume. Cu precădere această povestioară poate avea și o morală în ceea ce privește codul genetic, și aici putem face iarăși o asociere cu ,,păcatul originar” din iudeo-creștinism.
Raiul și iadul
Nu lipsesc din gândirea taoistă aceste concepte pe care le găsim în religiile monoteiste (iudaism, creștinism și islamism). Raiul taoist este plasat pe muntele Kunlun unde trăiesc cei nemuritori sau ,,Tărâmul Fericirii Supreme din Apus”, iar iadul este compus din alte 18 iaduri peste care domnesc regii Yama-Regina Morții iar în aceste locuri pedepsele se dau în funcție de gravitatea păcatelor săvârșite. Există și aici un fel de ,,trinitate”, mai precis o triadă compusă din ,,cei trei Auguști: Fuxi (Fu Hsi), Nuwa (Nugua) și Shennong. ,,Această Triadă, Unitarte în Trei, conține cuplul Fuxi, Nuwa, oameni-spirit, care, folosindu-se de echer și compas arhitecturează Cerul și Pământul. În reprezentarea celor doi Auguști ai antichității, cuplul Fuxi-Nuwa, se poate observa că bărbatul ține echerul și Pământul, elemente feminine, în timp ce femeia ține compasul, simbolul Cerului, element masculin; această inversare este reflecatrea dinamicii dialectice între Yang masculin și Yin feminin” explică Ștefan Mâșu.
Potopul
După cum vedem, Potopul este un mit universal atât la mesopotamieni, iudeo-creștini și alte popoare antice. Nici chinezii nu duc lipsă de acest aspect. ,,Așa cum arată și Dr. Chinnery, Nuwa și Fuxi apar într-o diversitate de mituri, având ca teme crearea omenirii și primele ei bătălii împotriva calamităților naturale, îndeosebi potopul. Într-una din legendele principale, atunci când zeița Nuwa (creatoare și apărătoare a poporului originar) se afla încă pe Pământ, un conflict cumplit a izbucnit între Zeul Focului (Zhu Rong, Stăpânul Uiversului), și Gonggong, Zeul Apei, personaj hidos, sub formă de șarpe cu cap de om și lumea și-a pierdut echilibrul. Atunci, Nuwa, dorind să-și protejeze ,,copiii” creați de ea, a omorât o broască țestoasă uriașă și cu labele ei a susținut Cerul, apoi a ars bușteni și, din cenușa lor, a egalizat albia fluviului și a împiedicat inundațiile”. (Ștefan Mâșu). Dacă în taoism Potopul este o consecință a conflictului dintre zei, în iudeo-creștinism acesta îi este atribuit răutății oamenilor care ,,a urcat până la cer” înaintea lui Dumnezeu. ,,La origine, Taoismul sau, pur și simplu, Tao, a fost, mai curând, o metafizică decât o religie: un amalgam foarte popular de doctrine și credințe ale Marilor Maeștri Lao Zi, Lie Zi, Tchouang Zi care, după Împăratul Galben, au fost depozitarii spiritului Tao. Pentru a intra în Tao, trebuie să căutăm adânc în noi înșine, nu în lumea futilă a aparențelor sau în teorii extravagante. Tao nu este numai calea, ci și căutătorul, el este drumul veșnic parcurs de ființe și lucruri”. (Ștefan BOTORAN)
