40 de persoane vârstnice din Sâmbăta de Sus se bucură de serviciile Centrului ,,Sprijin pentru bunici“ organizat printr-un proiect european de Primăria Sâmbăta de Sus în parteneriat cu Asociația ,,Un pas înainte Alexandra“. Centrul oferă servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice. Proiectul a demarat încă din luna mai 2026 cu organizarea centrului, iar în prezent beneficiarii primesc serviciile sociale de care au nevoie. Joi, 24 septembrie a.c., au fost prezenți la Sâmbăta de Sus reprezentanții Asociației ,,Un pas înainte Alexandra“ care au dialogat atât cu angajații centrului, dar și cu beneficiarii acestuia.
- ,,Am găsit la Sâmbăta de Sus oameni extraordinari, atât beneficiarii serviciilor noastre, dar și reprezentanții Primăriei și angajații centrului. Vom avea o bună colaborare pe parcursul celor trei ani în care se implementează acest proiect. În atenția noastră sunt în primul rând beneficiarii, cei 40 de vârtnici identificați până în prezent. Sâmbăta de Sus este prima comună din afara județului nostru, Alba, cu care avem parteneriat pentru proiectele sociale pe care le implementăm“ a declarat Mirela Popa, președintele Asociației ,,Un pas înainte Alexandra“.
40 de seniori
La Centrul de la Sâmbăta de Sus vor lucra 9 persoane care vor fi zilnic în preajma beneficiarilor. Centrul funcționează în clădirea nouă a Primăriei Sâmbăta de Sus, iar programul zilnic este de la 8.00 la 16.00.
- ,,Am identificat 40 de persoane vârstnice din comună care au nevoie de sprijin. Sunt seniori cu venituri modeste, care au nevoie de sprijin, adevărate cazuri sociale. Au fost realizate anchete sociale care au dus la identificarea persoanelor. Prin intermediul echipelor noastre formate din asistenți sociali și medicali, seniorii vor fi monitorizați și sprijiniți cu tot ce au nevoie. Sunt persoane trecute de 65 de ani, avem un senior de 83 de ani. Vom continua să atragem la centru și alte persoane care au nevoie de serviciile noastre. Concret, echipele noastre, în funcție de nevoile beneficiarilor, vor asigura transportul la medicul specialist, vor face cumpărăturile de care au nevoie seniorii, îi ajută cu igiena, le oferă servicii medicale (perfuzii, tratamente), etc. Avem o mașină la centru cu care se fac toate deplasările“ a explicat Mirela Popa.
Proiect de un milion de euro
Prin proiectul ,,Sprijin pentru bunici“ se oferă un sprijin concret și sustenabil persoanelor vârstnice din comuna Sâmbăta de Sus, prin crearea unui sistem local de servicii sociale accesibile. Pe parcursul a trei ani, durata de implementare a proiectului, pachetul integrat de servicii se va adresa la un număr maxim de 106 persoane vârstnice din comuna Sâmbăta de Sus și va răspunde atât nevoilor imediate, dar și a celor pe termen mediu și lung, însemnând îngrijirii zilnice, susținerea socială și emoțională a vieții seniorilor. Cu alte cuvinte, crearea unui model local de bune practici în domeniul îngrijirii la domiciliu. Proiectul are valoarea totală de 4.971.792,24 lei cu o cofinanțare de 24.038,91 lei. Parteneri în acest proiect social sunt Comuna Sâmbăta de Sus și Asociația ,,Un pas înainte Alexandra“.
Cine este Asociația ,,Un pas înainte Alexandra“
Asociația ,,Un pas înainte Alexandra“ are sediul în Aiud și funcționează din 2014. Este asociația fondată de soții Popa și fiica lor Alexandra. ,,În 2014 am înfiinţat Asociaţia “Un Pas Înainte Alexandra” pentru fetiţa noastră Alexandra Ioana în vârstă de 18 ani diagnosticată cu tetrapareză spastică. De-a lungul acestor ani am aflat ce înseamnă dizabilitatea, ce înseamnă să lupţi pentru drepturile tale sau ale copilului tău. În prezent în Romania , Legea 448/2006 privind protecţia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este legea specială destinată persoanelor cu dizabilități, cărora, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitaţile de a desfaşura în mod normal activitaţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale” explică Mirela Popa, președinta asociației. Alexandra a fost prezentă joi, 24 septembrie la Sâmbăta de Sus pentru a cunoaște beneficiarii centrului.
Centre pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate
,,Încă de la înființare, asociaţia și-a propus ca prin activităţile desfăşurate, prin serviciile şi programele create şi oferite, să îmbunătăţească calitatea vieţii persoanelor cu dizabilităţi de ordin fizic, psihic şi social şi a familiilor acestora, dar şi a altor categorii de persoane aflate în dificultate de ordin social şi economic, oferindu-le acestora îngrijire, accesul la diferite terapii, suport şi consiliere psihologică, integrare socială individualizată“ precizează Mirela Popa. În cei 12 ani de activitate, asociația a reușit să înființele în județul Alba centre pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Dăm câteva exemple.
- În 12 mai 2017, a fost inaugurat un Centru de zi pentru copii cu dizabilități în Aiud, parteneri fiind Primăria municipiului Aiud și Asociația ”Un pas înainte Alexandra”. Centru oferă copiilor cu dizabilități servicii de kinetoterapie, mecanoterapie, masaj terapeutic, termoterapie, magnetoterapie, dezvoltare multisenzorială, terapie ocupațională, logopedie, informare, consiliere și terapii specifice.
- Construiește un spital de recuperare și îngrijiri paliative la Aiud
- Se implementează proiectul ,,Un Pas Înainte pentru Persoanele Adulte cu Dizabilități“ la Aiud. (Lucia BAKI)




















