Însoțit de câțiva prieteni, am trecut în vara acestui an prin localitatea Bănești, în apropiere de Câmpina. Ne-am oprit la monumentul ridicat de locuitorii județului Prahova, la 13 septembrie 2013, „cu dragoste și recunoștință, în amintirea inginerului Aurel Vlaicu, genial inventator, constructor și pilot de aeronave”, după cum am găsit menționat pe una dintre plachetele fixate pe monument. De curând s-au împlinit 113 ani de când „Pe acest loc, în ziua de 13 septembrie 1913 s-au frânt aripile sburătorului AUREL VLAICU din satul Binținți, Transilvania, în încercarea lui eroică de a trece cel dintâi în sbor Carpații înlănțuiți, cu pasărea de fier făurită de mintea și mâinile lui, simbol profetic al desrobirii care trebuia să vină”.
Pilot și inginer
Când cerul planetei era încă un teritoriu neexplorat, dominat de romantism, dar mai ales de un uriaș risc pentru pionierii de atunci ai erei aviatice, figura românului Aurel Vlaicu s-a desprins nu doar ca a unui pilot temerar, ci mai ales ca a unui inginer complet. Într-o epocă în care mulți aviatori își cumpărau aparatele gata construite sau apelau la meșteri independenți, Vlaicu a fost omul care a gândit schița teoretică, a modelat materialul în atelier și, în final, a urcat la manșă pentru a-și testa propria creație. A reușit! Grație ingeniozității sale, a spiritului inovator de care a dat dovadă și a perseverentei sale. Dacă majoritatea aparatelor de zbor contemporane (cum au fost cele construite de frații Wright, Louis Blériot sau Henri Farman) sufereau de o instabilitate cronică și necesitau manevre complexe, aeroplanul gândit de Vlaicu venea cu o serie de elemente de avangardă patentate ulterior: un fuzelaj aerodinamic în formă de săgeată, două elice contrarotative coaxiale, dispuse una în față și una în spatele aripii, învârtindu-se în sensuri opuse. Această inovație genială anula complet cuplul de torsiune al motorului, asigurând o stabilitate laterală naturală extrem de mare, făcând inutile eleroanele complicate.
Provocări tehnice rezolvate de Aurel Vlaicu
Plasarea motorului și a centrului de greutate sub aripă, coborând centrul de greutate și acționând ca un pendul autostabilizator în caz de turbulențe și trenul de aterizare modern, echipat cu o roată orientabilă în față și suspensii elastice eficiente, permițând decolarea și aterizarea în deplină siguranță chiar și pe terenuri agricole sau denivelate, au fost alte mari provocări rezolvate de Aurel Vlaicu.
Aparatul Vlaicu II se prăbușește la Bănești
La 13 septembrie 1913, animat de dorința patriotică de a trece din nou Carpații la bordul aparatului său pentru a participa la serbările ASTRA de la Orăștie, Vlaicu decolează de la București spre Brașov. În apropiere de Câmpina, la Bănești, aparatul Vlaicu II își pierde brusc stabilitatea și se prăbușește de la mică înălțime. Pilotul își pierde viața pe loc, la doar 30 de ani. Cauza exactă a accidentului rămâne o enigmă istorică, oscilând între o defecțiune tehnică subită la transmisia elicelor și un atac de cord suferit de aviator în timpul zborului, din cauza oboselii acumulate.
Baladă închinată inginerului vizionar
S-au scris nenumărate pagini legate de personalitatea și geniul acestui mare vizionar român, omul care a mutat granițele imposibilului în aviația timpurie a întregii lumi. Nu mi-am propus să fac o incursiune în viața și realizările sale inovatoare. Aflându-mă însă în fața monumentul ridicat în memoria inginerului român Aurel Vlaicu, mi-am amintit de toți acei oameni simpli, contemporani lui care, impresionați de tragedie, i-au dedicat un cântec. Un un monument ”viu”, puternic ancorat în folclorul românesc. Am găsit notat acest cântec într-un caiet al fostului meu învățător din anii mei de școală generală din Titești-Vâlcea, Constantin C. Popescu (Tică, n. 1915 – d. 1984). Un cântec cules de învățător în anul 1965, alături de multe alte cântece și doine culese de acesta de la bătrânii satului. O zestre spirituală autentică, adusă acum în actualitate prin intermediul noului meu volum „Folclor loviștean. Doine și cântece culese din Țara Loviștei”, trimis zilele acestea la tipar.
Foaie verde trei castane
Vlaicule, Vlăicuțul mamii,
Rău te-au blestemat dușmanii
Să te plimbi cu aeroplanii.
Când vruseși să treci Balcanii,
Dumnezeu sfântul n-a vrut,
A dat o ploaie și-un vânt
Un întuneric pe pământ,
Aeroplanul s-a’nvârtit
Pe Vlaicu l-a zdrobit.
Când vruseși să treci Carpații,
Să dai mâna cu toți frații
Dumnezeu, Sfântul, n-a vrut,
A dat o ploaie și-un vânt
Și-un întuneric pe pământ,
Aeroplanul s-a’nvârtit
Pe Vlaicu l-a zăpăcit,
La pământ că l-a trântit.
Foaie verde de trei flori,
Cum îl plânge trei surori,
Cum îl plânge cea mai mare
Cu păr galben pe spinare,
Cum îl plânge-a mijlocie,
Cu părul până-n călcâie
Cum îl plânge a mai mică,
Codri-n patru se despică,
Văile-n sus se ridică.
(cântec cules în anul 1965 de la Mardale Maria din Titești, în etate de 78 de ani) (Ion Talpoș)
