Un bărbat de 31 de ani și un tânăr de 27 de ani sunt cercetați penal după ce au fost depistați în trafic, noaptea trecută, beți la volan.
- ,,Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș care acționau pe strada Mihai Viteazul, din localitate, au oprit un autoturism, iar la testarea conducătorului auto, un bărbat de 31 de ani, din comuna Recea, județul Brașov, aparatul etilotest a indicat o valoare a alcoolemiei, de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei“ comunică IJP Brașov.
- ,,Tot azi noapte, în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au identificat pe o stradă din localitate un bărbat de 27 de ani, care conducea pe drumul public un ATV. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta conducea un vehicul neînmatriculat și nu deținea permis de conducere. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilometru, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat“ comunică IJP Brașov.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale, iar cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și dispunerii măsurilor legale care se impun.









