Acasă De actualitate Două proiecte europene pentru zona ,,Lacuri“ din Victoria. Primul proiect se află...

Două proiecte europene pentru zona ,,Lacuri“ din Victoria. Primul proiect se află în faza avizelor, iar pentru al doilea a fost semnat contractul de finanțare

0
122
Zona ,,Lacuri“ din orașul Victoria își va schimba total fața printr-un proiect european realizat de Primăria Victoria în valoare de 12,76 milioane de lei.
  • ,,Am semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Amenajare infrastructură verde-albastră prin crearea unui parc public în zona Lacuri, orașul Victoria”, prin Programul Regiunea Centru, gestionat de ADR Centru. Contribuția orașului este de 2% din cheltuielile eligibile“ explică primarul orașului, Camelia Gligor.
Conform proiectului, se vor amenaja trasee pentru biciclete și pietoni, o zonă de picnic, pergole, o zonă pentru șah și ping pong, puncte de observare și alte spații pentru relaxare.
  • ,,În aceeași zonă avem un alt proiect, pentru care am câștigat finanțarea anterior. Acum suntem aproape de finalizarea proiectării și de obținerea ultimului aviz. După parcurgerea acestor etape, vom da ordinul de începere a lucrărilor.
Ne canalizăm pe toate oportunitățile de finanțare care se deschid. Acestea sunt axele disponibile în prezent, iar noi pregătim proiecte prin care putem dezvolta orașul. În următorii ani, cele două investiții vor schimba zona Lacuri, pas cu pas“ a adăugat primarul Camelia Gligor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.