Au fost semnate, astăzi, 29 septembrie a.c., contractele de finanțare pentru restaurarea și punerea în valoare a celor două biserici monument istoric din Sâmbăta de Sus, Biserica „Sf. Teodor Tiron” – Apuseană și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Răsăriteană de către Primăria Sâmbăta de Sus și ADR Centru.
- ,,Este un moment important pentru comuna noastră și, mai ales, pentru păstrarea patrimoniului pe care avem datoria să îl protejăm și să îl lăsăm mai departe generațiilor viitoare. Demersurile pentru aceste proiecte au început încă din anul 2023. Au urmat ani de muncă, documentații, proceduri și multă implicare, iar astăzi putem spune cu bucurie că am ajuns la un pas decisiv: finanțarea este semnată, iar proiectele intră în etapa de implementare“ comunică primarul comunei, Nicolae Morariu.
Finanțarea este asigurată prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027, Prioritatea 7 – O regiune cu turism sustenabil, prin intervenția dedicată conservării, protecției și punerii în valoare a patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A.
- ,,Imediat după semnarea contractelor demarăm procedurile de achiziție publică pentru execuția lucrărilor. Ne dorim ca, dacă toate etapele se desfășoară conform planului, cel târziu în primăvară să înceapă efectiv lucrările. Ambele biserici vor trece printr-un proces amplu de consolidare și restaurare, atât la exterior, cât și la interior, astfel încât aceste monumente să fie păstrate în cele mai bune condiții și puse în valoare așa cum merită“ a adăugat primarul Nicolae Morariu.











