Am văzut în rândurile anterioare cum francmasoneria s-a inspirat din marile religii, dar nu este o religie, cum s-a inspirat din marile culturi dar nu este o cultură, este un sincretism de culturi dar nu este un sincretism religios. S-au scris multe cărți despre francmasonerie dar adevărul nu este nici pe departe atât de spectaculos și de ,,obscur” cum încearcă să îl prezinte unii autori dornici de senzații tari sau ,,parveniți” dornici să fie validați ca experți în toate. Dar așa era în trecut. ,,Francmasoneria, despre care s-au scris zeci de mii de cărți până acum, și se vor mai scrie încă pe atâtea, de-acum încolo, este o organizație fraternă, o frăție la care membrii ei, oameni liberi și de bune moravuri, aderă în scopul de a se perfecționa moral și spiritual, având drept ideal cultivarea dragostei față de oameni și servirea binelui general” explică Ștefan Mâșu în lucrarea ,,Marele Arhitect al Universului”.
Francmasoneria operativă
La început au fost mâinile pline de praf și uneltele grele, șantiere de construcție, calcule geometrice făcute fără nicio greșeală, pricepere, disciplină, bresle cu reguli stricte și oameni care își păstrau secretele de a zidi ,,pentru a supraviețui”. Construirea catedralelor gotice ascunde secretele zidăriei pe care breslele nu le divulgau decât membrilor fideli iar aceste construcții mărețe constituiau expresia credinței. Cunoștințele de geometrie, statică și arhitectură erau cu mult peste acele ale vremurilor în care munceau acești zidari. Maeștrii pietrari liberi erau mobili și nelegați de un singur loc, de aceea li se spunea ,,masoni liberi”. Alfabetizarea fiind rară, aceste cunoștințe erau transmise prin practică și tradiție orală așa cum s-a întâmplat de altfel cu majoritatea textelor cărților sfinte. Așa au apărut lojile.
Lojile
Erau niște comunități de meseriași organizate în maeștri, ucenici și calfe care lucrau dar și trăiau împreună în proximitatea șantierelor. Loja era practic o școală unde cei tineri învățau meseria dar și o instanță în care se rezolvau diferite dispute apărute între membrii confreriei și care impunea o disciplină severă. În interiorul fiecărei bresle exista o disciplină strictă bazată pe destoinicie, loialitate și calitate demonstrată. Pentru a deveni calfă un ucenic urma mulți ani de pregătire iar titlul de maestru se acorda foarte greu doar după acumularea unui nivel excepțional de cunoștințe. Documentele istorice atestă statutele breslelor alcătuite din reguli interne, jurăminte, sancțiuni. Încălcarea lor se solda cu amenzi sau chiar pierderea dreptului de a mai practica meseria. Masoneria nu a evoluat ca o societate secretă, ci ca un cerc închis în care intrarea se câștiga, nu se acorda.
Simbolurile
- Unghiul drept este un simbol al onestității și al fermității morale, al unei vieți fără abateri, încălcarea principiilor: acțiunile individului trebuie să corespundă în totalitate cuvintelor sale.
- Nivelul simbolizează faptul că toți oamenii sunt egali iar titlurile și originile nu contează. În fața morții încetează ierarhia socială iar moralitatea nu este dată de ranguri sau statutul social. Faptele constituie adevărata măsură a unui om.
- Compasul simbolizează măsura, limitele și autocontrolul: modul la cât de departe poți merge ,,fără a perturba armonia”. Libertatea este conștientizarea limitelor proprii. Mai simbolizează și stăpânirea de sine și nu dorința de a-i controla pe alții. Nici vorbă de ezoterism, incantații sau ,,rețete secrete”, aici este vorba de ,,pedagogie prin imagini”, ca și în cazul simbolurilor creștine. Sfinții, de pildă, exprimă atât realități istorice cât și autocontrolul și evoluția, autodepășirea egoismului, a invidiei, a zgârceniei, prezența iubirii.
Francmasoneria speculativă
Treptat, ideile filosofice și curiozitatea științifică a luat locul mâinilor pline de praf. Au apărut astfel ,,masonii speculativi”: filosofi, scriitori, oameni de cultură, intelectuali, aristocrați etc. În momentul în care o anumită comunitate continuă să folosească ritualuri, simboluri și un limbaj intern, profanii încearcă să acopere golurile prin speculații obscure, religioase apărând o bogată ,,teorie a conspirației”. Masonii devin ,,păstrătorii cunoștințelor antice pierdute” iar lojile centre secrete și obscure în care s-ar decide soarta lumii. Realitatea este însă mult mai puțin senzațională. Francmasoneria nu a apărut ca o societate secretă ci a devenit pentru că a ales să păstreze simbolurile vechilor zidari. Se spune că acolo unde există tăcere oamenii vor să vadă întotdeauna o conspirație. ,,În istoria Francmasoneriei se disting două etape: Francmasoneria operativă de la origini și până în secolele XVII-XVIII și Francmasoneria speculativă sau spiritualistă care nu mai reunește constructori operativi, nu mai construiește la propriu, ci transmite conceptele de construcție, edificiu, templu, atelier, cioplire și șlefuirea pietrei etc., în zona demersului simbolic”. (Ștefan Mâșu)
Data de naștere a Francmasoneriei
Pe data de 24 iunie 1717 a luat ființă Marea Lojă a Angliei, dată ce coincide cu solstițiul de vară și Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. ,,Primirea în Francmasonerie înseamnă inițiere, o suită de probe și secvențe de ritual, esență a primului grad, acela de Ucenic, în care cel ce bate la poarta Templului pentru a fi primit traversează ,,călătorii” simbolice în pământ (Cabinetul de reflecție), în aer, în apă și în foc, trecând probele pe care aceste patru elemente le simbolizează; cititorul sesizează că sunt cele patru elemente ale filosofiei antice grecești, aceleași patru elemente care se regăsesc și printre ,,agregatele” conceptului de suflet al budismului tibetan. Atunci are loc o ardere alchimică a vechiului, acumulat în profan de-a lungul vieții sale, o moarte a unui om vechi și o naștere alchimică și simbolică a unui om nou. Acolo și atunci candidatul se scufundă în buricul pământului, cum spunea Mircea Eliade, ca o regresie a instinctului primordial în noapte cosmică și care, la ieșirea din mormântul inițiatic, produce o cosmogonie; acolo și atunci, candidatul își încheie călătoriile și probele, trecând prin foc” spune Ștefan Mîșu. Oswald Wirth explică: ,,gocul spiritual va distruge în el toți germenii meschinăriei și josniciei; ceea ce era profan va rămâne mort în el: iată-l acum regenerat în sens rozicrucian: Igne Natura Renovatum Integra (I.N.R.I). Purificat prin Pământ, Aer, și Apă, Neofitul este înnoit prin Foc”.
Gradele
La acel început de secol XVIII, Masoneria cunoștea numai două grade: Ucenic (Entered Apprentice în Masoneria anglo-saxonă și Apprenti în Masoneria franceză) și Calfă (Fellow-Craft ori Compagnon în Masoneria de dincoace de Canalul Mânecii); după o perioadă de ucenicie de 5-7 ani, meșteșugarul format, cu experiență dovedită prin lucrările, capodoperele sale, era îndreptățit să acceadă la confreria gradului de Calfă” spune Ștefan Mâșu. Masoneria are două grade provenite din ritualurile ,,masoneriei operative” și unul aparte, cel de Maestru. ,,Ritualurile gradului de Maestru Mason au fost inițial elaborate pornind de la Vechile Îndatoriri (Old Charges), de la mitul lui Noe și descendenții săi după Potop, transformat apoi în legenda lui Hiram. După ce la prima inițiere, ca Ucenic, Masonul învață să asculte de cei care au parcurs deja drumul cunoașterii, apoi devenind Calfă, studiază cele șapte arte liberale, acele științe care îi permit să acceadă la cunoștințe intelectuale mai înalte și să înțeleagă Creația, ajunge acum, ca Maestru, să caute Lumea pierdută, sămânța divină interioară, această veritabilă sursă de pace, putere și înțelegere”. (Ștefan Mâșu) (Ștefan BOTORAN)
