Încheiem capitolul biblic privit prin ochiul masoneriei cu interpretarea dată creștinismului sau Iisus Hristos privit din punctul lor de vedere. ,,Înainte de a avea o controversă asupra continuității între Masoneria operativă și Masoneria modernă, a existat o controversă asupra continuității Masoneriei antice în Evul Mediu și trebuie arătat de la început că ambele dispute au fost create de turbulența politică și ideologică a secolului al XIX-lea. Cele șase decenii agitate dintre Revoluția Franceză și Revoluția europeană din 1848 au conturat, pe de o parte, ideea istoriei făcute de popoare prin punerea în mișcare a masei și pe de altă parte, ideea unei alte căi decât a teologiei și ierarhiei ecleziastice și care încă să poată menține activă ideea de elită, indispensabilă progresului. În domeniul Artei construcțiilor, situația a fost foarte bine surprinsă de istoricul francez al artei Alain Erlande-Brandenburg care a expus simplu, fără comentariu critic, cele două teorii de secol al XIX-lea despre construcția catedralelor: una, provenind dintr-un roman al lui Victor Hugo, potrivit căreia catedralele au fost niște ,,construcții colective“ ale societății, iar alta de-a dreptul capitalistă, că ridicarea catedralelor a fost rezultatul unei relații contractuale între episcopi și șeful mason de lucrări (N.R- mason cu înțelesul de șef al breslelor de zidari și nu în înțeles ezoteric). Ambele teorii, cu toate că astăzi trezesc reacții de la hohotul de râs la zâmbetul înțelept, conțineau în substrat problema autentică a exprimării umane prin intermediul construcției, între principiul utilității și principiul artistic. Și sigur că în acest loc s-a pus și întrebarea dacă Masoneria a jucat un rol, fie prin secretele sale profesionale, fie prin încărcătura simbolică pe care o transmite prin milenii” explică Alex Mihai Stoenescu.
Impunerea dogmatică a creștinismului
Cert este faptul că odată cu impunerea dogmatică a creștinismului se produc schimbări importante în cadrul masoneriei. ,,Schimbarea radicală petrecută în credințele religioase de la Antichitate la Evul Mediu, precum și alunecarea ei spre dogmatism, a împins Arta construcțiilor, mai ales în aspectul său intelectual, spre marginea societății, astfel că, pe de o parte, componenta ezoterică a Masoneriei operative a intrat în adormire, unde se intersecta secret din când în când și în anumite locuri cu ocultismul, iar pe de altă parte, a dat impresia că admite postura unui executant al comenzilor venite de la suprastructura politică, economică și ecleziastică a societății. Istoria Masoneriei trebuie de aceea să se ferească de capcana atractivă a revoltei împotriva dogmatismului catolic explodate în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și totodată exagerarea influenței pe care Creștinismul ar fi exercitat-o asupra ei. De aceea, problema continuității ideilor masonice într-o perioadă de câteva secole în care religia se modifica radical, marcând o ruptură categorică între Antichitate și Evul Mediu, este dificil de analizat” (Alex Mihai Stoenescu)
Amprenta lui James Anderson
,,Tratarea superficială în partea de Istorie a Constituțiilor de către pastorul James Anderson a apariției și strălucirii lui Iisus Hristos în istoria omenirii nu putea să nu genereze o vie dezbatere în Adunările Marii Loji din Anglia. Atitudinea lui Anderson încălca principiul binar al compunerii filozofiei și doctrinei masonice, iar în al doilea rând aducea istoria organizației într-un punct critic: cum explici existența și implicarea Masoneriei operative medievale în construcția marilor monumente creștine, a catedralelor, fără să ai în minte și să evoci influența decisivă pe care a avut-o personalitatea lui Iisus Hristos asupra gândirii și organizării lumii creștine? Cu cât aprofundezi textul lui Anderson, cu atât îți dai seama că figura lui Iisus Hristos nu este cea luminoasă și centrală din Creștinism și din iconografia Bisericilor, ci o prezență din fundalul unei lumi în care Arta construcțiilor, Arta Regală, tradiția edificării își desăvârșesc continuitatea printr-o abordare profesională. Faptul că Anderson a ratat demonstrația întărește suspiciunea că alunecarea sa spre raționalism a fost în bună măsură o criză personală, dar că ea și-a pus amprenta pe textul fundamental al Masoneriei moderne. Pentru a face o comparație aleatorie, este ca atunci când rațiuni personale și dinastice l-au făcut pe Henric al VIII-lea să modifice abuziv destinul religiei în Anglia și, cu toate că lucrarea Act of Supremacy rămâne și astăzi documentul fundamental al religiei anglicane, consecințele sale violente au marcat istoria Angliei pe mai bine de un secol și jumătate. Masoneria modernă nu se consideră o versiune laică a ideilor Creștinismului și nici o alternativă la vreo religie, de aceea principiile Creștinismului nu sunt implicate în ritual, iar personalitatea lui Iisus Hristos nu este amplasată central. În momentul în care pui unei loji întrebarea de ce?, ți se va răspunde că istoria Masoneriei moderne (speculative/simbolice) începe la 1717 după Hristos. Dezbaterile doctrinare interne din primele decenii ale existenței organizației arată însă că ideea continuității istorice și, implicit, a Istoriei tradiționale a meseriei nu a fost abandonată și nu a rămas în planul secund, ca o parte care poate chiar să și lipsească. Modificările substanțiale din edițiile Entick (1756-1771), pe care le vom analiza, demonstrează acest lucru. Istoria lui James Anderson trata ideea păcii universale aduse de Iisus Hristos în lume ca pe o consecință și o prelungire a ideii de pace mondială (Pax romana) proclamate de împăratul Augustus, astfel că suveranul i-a încurajat în cel mai înalt grad pe acei artiști pricepuți care s-au hrănit cu libertatea romană și în special pe marele Vitruvius, părinte al tuturor adevăraților arhitecți până în vremurile de azi. Întreaga simbolistică a acestei idei este îndepărtată, eliminată, iar împăratul Augustus devine Mare Maestru al Lojii de la Roma, pentru că a patronat artele pe timp de pace, Vitruvius devine agentul său operativ și marile construcții sunt toate încadrate,stilului augustan, care era un epitom al arhitecturii asiatice, egiptene, grecești și siciliene, ceea ce este cu totul modest. Garnizoanele militare ale Imperiului duc Arta construcțiilor în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii cunoscute, chiar până la Ultima Thule (limita de nord, scandinavă, a lumii cunoscute), și ea stabilește ca tradiție la vechii britoni (ancient Britons), astfel încheie Anderson ciclul explicației pentru apariția, evoluția și supraviețuirea Artei construcțiilor (The Craft) în Anglia și, implicit, a existenței în continuitate a Masoneriei operative pe insula britonilor și anglilor. Felul superficial cum a tratat acest subiect arată că nu a fost vorba de limitele cunoștințelor de istorie de la începutul secolului al XVIII-lea, ci de o intenție”. (Stoenescu)
Îndepărtarea doctrinei masonice de ,,componenta evreiască”
Noul Testament aduce în prim plan tensiunea care exista în sânul societății iudaice la vremea apariției lui Iisus Hristos: ,,de ce a fost El atât de aspru judecat de Sanhedrin (N.R- instituția supremă de judecată a evreilor antici, for superior supus total normelor teocratice și mozaice dar care colabora strâns cu autoritatea seculară), de ce acesta a fost nevoit să apeleze la autoritatea romană și cum s-a făcut că, între cei doi arestați, mulțimea evreilor l-a ales pentru a fi eliberat pe războinicul Baraba”. Este un pasaj foarte important din punctul de vedere al istoricului Alex Mihai Stoenescu. ,,Pasajul este, așadar, semnificativ pentru îndepărtarea doctrinei masonice de componenta evreiască a simbolisticii sale generale, astfel că simbolurile care amintesc de evrei și Ierusalim, în primul rând Templul, reprezintă proiecții universale, localizate doar, prin natura practică a localizării, în lumea profană a Geografiei și Istoriei. A doua problemă este cea a felului în care este evocat Iisus, cu numele său de om Emanuel/Emanuil, și calitatea sa limitată de mare Arhitect al Bisericii creștine, a uneia dintre Marile Religii față de care Masoneria este în mod discret, dar convingător, distanțată. Nu este deloc întâmplător că Masoneria se referă la Evanghelia după Ioan, întrucât acolo, la 14. 16-17, Iisus Hristos are o funcție universală pe care o asimilează doctrina masonică: Adevărul divin, Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți, că rămâne la voi și în voi va fi!” Iar la Faptele Apostolilor 14.16, coincidență stranie, este pasajul: Și Care, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe calea lor , care a fost folosit pentru individualizarea Bisericilor naționale. În ediția Entick, Crucificarea Domnului Iisus Hristos (the Lord of Jesus Christ) a fost făcută de guvernatorul Pontius Pilat în timpul împăratului Tiberiu, care l-a și pedepsit pentru asta, după care urmează o frază semnificativă pentru gândirea Marilor Maeștri masoni din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea: și a reînviat a treia zi pentru a da mărturie tuturor celor care cred în El. Textul masonic folosește cuvântul justification în sensul teologiei protestante: justification by faith, the doctrine that God vindicates only those who repent and believe in Jesus, ceea ce împreună cu precizarea all that believe in him sugerează libertatea de a crede, deși nu toți au aceeași credință, dar în afara Masoneriei. Se deschid astfel cele două subiecte delicate, dar și decisive pentru influențele pe care le-a avut creștinismul asupra Masoneriei moderne regulare între 1717 și 1813: în ce măsură Iisus poate fi asimilat ca Mare Maestru, aspect care a apărut în unele lucrări de literatură masonică ale vremii, și prezența Evangheliei după Ioan pe altarul/masa lojii masonice” explică Stoenescu. După cum vedem, Masoneria nu creează, ea copiază și speculează, redirecționează și reia adevăruri fundamentale însușindu-și-le pentru a-și justifica tezele.
Chipul lui Iisus
De-a lungul vremii, Masoneria modernă raportată la personalitatea lui Iisus Hristos cunoaște trei etape: distanțarea discretă și ,,respectuoasă” în secolul XVIII, disociere abruptă în epoca revoluționară și politică din secolul XIX, apoi o ,,revenire” literar-speculativă urmată de proiecții extreme, de la ,,un Iisus Mare Maestru al Masoneriei la anti-Hrist și satanism în a doua jumătate a secolului XX. ,,Subiectul a navigat, de fapt, în jurul informației biblice că Iisus Hristos/Emanuil a fost dulgher (carpenter) sau tâmplar (woodworker) și fiu al unui tâmplar, ceea ce în Masoneria operativă nu putea fi niciodată ignorat, dar nici idealizat. La Ernest Renan, care nu a fost mason, dar există loji Ernest Renan, tema este redusă la o singură frază: El a practicat meseria tatălui său, aceea de dulgher. Din întreaga istorie și simbolistică masonică rezultă clar că tâmplarii și dulgherii erau masoni, o frăție ocupațională distinctă în interiorul Masoneriei operative. Sensul unei asemenea apartenențe este însă dat de tipul inițierii, una fiind inițierea operativă dată de tâmplarul Iosif fiului său în micul atelier al familiei, probabil spațiul exterior limitat de doi pari sau stâlpi, acoperit cu pânză sau piei și utilat al casei, adică loja, și altceva inițierea metafizică pe care Iisus a dobândit-o prin meditație” explică Alex Mihai Stoenescu. Un lucru este clar: ,,Iisus” al masonilor nu este ,,Domnul Iisus Hristos” al creștinilor care văd în El pe Fiul lui Dumnezeu, cea de a doua persoană a Sfintei Treimi, coborâtă pe pământ și luând chip de om prin puterea Duhului Sfânt, născându-se dintr-o femeie, Maria sau Miriam, în sânul unui mic popor oprimat din Orientul Mijlociu. ,,Tema masonică din Evanghelii este transmiterea meseriei operative de la tată la fiu prin codul familial al fraternității ocupaționale. Cu totul altă dimensiune au primit în Masoneria modernă aspectele ezoterice ale relației prezente și foarte intime a lui Iisus cu ideea de construcție ideală, metafizică, deoarece în Evanghelia izvor sinoptic după Marcu, Iisus face referire la piatra unghiulară, iar în Evanghelia Luminii după Ioan, Iisus enunță principiul divin al Templului fizic și al Templului metafizic, pentru ca mai târziu Maria Magdalena să îl recunoască drept Învățător: ,,Oare n-ați citit locul acesta din Scriptură: Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului/Oare nici Scriptura aceasta n-ați citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?”Sensul pildei de la Marcu 12.10 este că viața spirituală, adevărata credință, s-a degradat, la fel cum, pentru a construi ceva, societatea evreilor din acel timp, în loc să pună la temelie piatra unghiulară, a folosit piatra reziduală, bucățile diforme rezultate în urma prelucrării, adică resturile tehnologice, pentru a funda edificiul credinței ebraice. Pasajul este în legătură cu gonirea din Templu a negustorilor și slujește tema necesității unei noi religii, a Creștinismului, ceea ce este un aspect teologic. Dar ea a fost interpretată și ca o temă masonică, atât pentru aspectul operativ, cât și pentru fenomenul trecerii de la operativ la speculativ. Sigur, interpretarea teologică evită semnificația inițiatică a termenului învățător, pe care literatura masonică îl consideră elocvent în Cunoaștere. Mai este și problema lingvistică, a traducerii, pentru că Rabbuni, considerat un vocativ al lui Iisus, vine din ebraicul rab, contracție a lui râbab, însemnând măreț, venerabil, maestru, sensul rădăcinii fiind o creștere în număr, în măreție, în cunoașterea Legii. În Masonerie, Iisus Hristos, ca și Moise și Mahomed, este considerat, așadar, numai un întemeietor de Mare Religie inspirat de Marele Arhitect al Universului pentru calea credinței religioase a oamenilor”. (Alex Mihai Stoenescu) Pentru creștinul practicant acest lucru reprezintă o anomalie. După cum observăm, chipul real al lui Iisus este ,,desfigurat” în masonerie și redirecționat de la adevăratul sens creștin. (Ștefan BOTORAN)
