Uneori, cele mai importante intervenții nu încep la sunetul sirenei, ci în secunda în care cineva alege să nu rămână indiferent.
Sâmbătă, 28 iunie, în jurul orei 17:00, pe râul Olt, în zona barajului Viștea din localitatea Olteț, o după-amiază de vară s-a transformat într-o tragedie. Trei persoane au intrat în apă, însă, în doar câteva clipe, curenții puternici le-au pus viața în pericol. Strigătele de ajutor au mobilizat oamenii aflați în apropiere. Un copil a fost scos rapid din apă de către martorii prezenți la fața locului.
Bîrsan Daniel, membru ISU, din Viștea de Jos, , aflat în timpul liber, împreună cu doi prieteni, a alergat spre râu fără să stea pe gânduri. Toți au intrat în apă și au înaintat până la cea de-a doua victimă, un bărbat care petrecuse mai mult timp în apă și era vizibil epuizat. Au reușit să îl aducă la mal, unde i-au acordat imediat primul ajutor. Bărbatul respira cu dificultate, iar cei trei s-au asigurat că a fost așezat în poziția laterală de siguranță, pentru a facilita eliminarea apei înghițite și menținerea căilor respiratorii libere, până la sosirea echipajelor medicale.
- ,,În tot acest timp, fără a pierde nicio clipă, au fost continuate și încercările de localizare și recuperare a celei de-a treia persoane, dispărută sub apă. Din păcate, curenții puternici și timpul scurs au făcut ca aceasta să nu mai poată fi salvată. Este unul dintre cele mai apăsătoare momente pe care le poate trăi un salvator: să lupți simultan pentru viața celui pe care l-ai adus la mal și, în același timp, să cauți cu disperare o altă persoană despre care fiecare secundă contează. Sunt clipe care rămân întipărite în suflet și pe care nu le uiți niciodată. Ulterior, la fața locului au intervenit echipajele ISU Brașov, scafandri, echipaje ale Salvamont și elicopterul SMURD, care au continuat misiunea de căutare și salvare. Îi felicităm pe colegul nostru, soldat Bîrsan Daniel, și pe cei doi prieteni ai săi pentru curajul, altruismul și spiritul civic de care au dat dovadă. Dar, dincolo de gestul lor, această tragedie este un nou semnal de alarmă. Râurile și zonele neamenajate pentru scăldat pot ascunde curenți puternici, adâncimi imprevizibile și pericole invizibile de la suprafață. În astfel de locuri, câteva secunde pot face diferența dintre o amintire frumoasă și o tragedie. Vă îndemnăm să alegeți doar locurile special amenajate pentru înot și să nu subestimați niciodată forța apei. Cea mai sigură întoarcere acasă este cea în care prevenția vine înaintea curajului“ a comunicat ISU Brașov.









