Lucrările de modernizare la drumul comunal ce traversează satele Râuşor şi Ileni, începând de la DN1 până la limita cu localitatea Berivoi, au fost demarate la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 15 iulie 2020. Firma ,,Construcţii Feroviare Mureş” SA a realizat modernizarea trecerii peste calea ferată, o primă etapă a proiectului de investiţii finanţat din fonduri europene. ,,Am început lucrările de modernizare la trecerea la nivel cu calea ferată la începutul săptămânii, iar vineri le finalizăm. Suntem printre puţinele firme din ţară specializate pe lucrări feroviare. Am adus 15 muncitori pentru această lucrare de la Mândra. Trecerea la nivel cu calea ferată de aici era veche cu dale din beton, iar acum am montat dale elastice produse în Marea Britanie. La finalizarea proiectului, obiectivul va fi predat CFR-ului. Pe timpul lucrărilor am restricţionat circulaţia, în sensul că între anumite intervale de timp de peste zi nu s-a circulat pe linia ferată. Am schimbat şi parapeţii cu alţii din metal. Am mai avut lucrări similare la Homorod, o trecere cu linie dublă” a spus inginerul Petru Sămărghiţan, de la SC Construcţii Feroviare Mureş SA.
Investiţie de 1,2 milioane de euro
Proiectul privind reabilitarea DC 67, DN1-Râuşor-Ileni-graniţa cu Berivoiul, de 7,5 km, a fost finanţat, în 2018, prin programul AFIR, valoarea fiind de 1,2 milioane de euro. Conform proiectului drumul va fi asfaltat pe toată lungimea lui. DC 67 a mai fost asfaltat la nivelul anului 2003 printr-un proiect finanţat în cadrul programului RICOP. .
- ,,Reablitarea acestui drum prevede doar sistemul rutier, nu şi podeţele şi rigolele. Pentru a moderniza complet DC 67 vom accesa un credit, în condiţii legale, în valoare de 3,9 milioane de lei pentru a realiza în acelaşi timp cu asfaltarea şi rigolele, podeţele şi trotuare în intravilanul satelor Râuşor şi Ileni. Creditul ar fi pe o perioadă de 10 ani, iar beneficiarii ar fi sătenii. Nu avem altă sursă de finanţare pentru acest drum, iar bugetul local permite rambursarea creditului. Avem déjà aprobarea CL Mândra pentru acest împrumut. Urmează să obţinem oferte de la bănci pentru a alege cea mai convenabilă variantă” a spus Şerban Ioan Taflan, primarul comunei Mândra.
Urmează ca firma care a câştigat licitaţia să înceapă asfaltarea drumului.