Preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu,  participă, joi, 23 iulie a.c., la ceremonia de înfiinţare a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est (MNC-SE), care va avea loc la Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) „Getica” din localitatea   Cincu.

Potrivit MApN, după prezentarea ordinului de împuternicire a comandantului MNC-SE, căruia îi va fi înmânat Drapelul de Identificare al Corpului Multinaţional Sud-Est, va avea loc etapa finală a Exerciţiului cu termen scurt de notificare (ETSN), cu participarea integrată a unor unităţi şi mari unităţi ce aparţin Forţelor Terestre şi Forţele Aeriene Române, titrează Agerpres.  Exerciţiul, la care participă aproximativ 1.000 de militari şi peste 200 mijloace tehnice, are ca scop perfecţionarea procesului de integrare a capabilităţilor militare pentru executarea sincronizată a unor acţiuni complexe. Exerciţiul îşi propune, totodată, verificarea stării de operativitate a structurilor din subordine, fără parcurgerea etapelor de planificare obişnuite pentru organizarea unui exerciţiu la acest nivel, şi urmăreşte ca, în termen de cinci zile de la notificare, structurile din subordine să fie în măsură să-şi demonstreze capacitatea de luptă în context interarme, multi-domeniu şi întrunit, precizează Ministerul Apărării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here