Filmul documentar ,,Marele furt de la Brukenthal“ realizat de History Channel va fi prezentat în premieră duminică, 29 octombrie a.c. la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. Va participala vizionare și Emil Constantinescu, președintele României în perioada 1996-2000. În cadrul documentarului, Marcel Iureș a stat de vorbă cu fostul preşedinte al României , Emil Constantinescu. Fostul șef de stat a făcut declaraţii în premieră despre furtul tablourilor de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, din mai 1968, supranumit „Jaful secolului”.
- „Am aflat un lucru care m-a impresionat până astăzi şi nu am vorbit despre el. Legat de ceea ce se întâmplă cu patrimoniul? Şi am aflat că acea lege a patrimoniului, emisă în timpul lui Ceauşescu, în 1973, în momentul Revoluţiei, prin decizia CFSN-ului, a fost abrogată. Când s-a abrogat şi controlul la vamă. A fost momentul dezastrului, în care cei care ştiau au scos valori imense din România. România a pierdut enorm. Nimeni nu a scris despre acest genocid cultural. Şi atunci am avut o discuţie cu ministrul culturii din vremea aceea, Ion Caramitru, şi cu ministrul justiţiei şi în urma acestei discuţii am cerut să se facă o lege a patrimoniului, pe care am promulgat-o în anul 2000, ca în sfârşit să existe o evidenţă în acest haos”, a declarat Emil Constantinescu, în exclusivitate în cadrul interviului realizat de Marcel Iureş pentru documentarul „Enigmele României”.
- „România anului 1968 era mai bine păzită decât închisoarea Alcatraz. Nimeni nu putea mişca un deget fără ştirea Securităţii. Iar Muzeul Bruckenthal din Sibiu a fost unul dintre punctele fierbinţi monitorizate de Securitatea dictatorului Nicolae Ceauşescu. Cu toate acestea, opt tablouri foarte valoroase au fost furate şi scoase din ţară. 55 de ani mai târziu, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat. Doar patru dintre ele au fost găsite, în America, iar fostul preşedinte Emil Constantinescu a reuşit în vremea mandatului său să le recupereze, în 1998, cu ajutorul lui Bill Clinton (preşedintele SUA din acea vreme) şi al Băncii Mondiale. Cum au ajuns picturile în SUA? Cine le-a furat? Cum au ştiut hoţii să ia tocmai cele mai valoroase tablouri? Erau ei experţi în artă? Erau, oare, chiar angajaţii muzeului? Erau hoţii parte a unei mari rețele de traficanţi de artă? Securitatea a fost complice? Cum au fost transportate peste graniţele a două ţări comuniste – România şi Ungaria? Unde sunt celelalte patru tablouri? Ce a aflat poliţia? Cine sunt principalii suspecţi?” sunt întrebări încă deschise.
- Patru dintre lucrări au fost recuperate în 1998 cu ajutorul Interpol: Aelbrect Bouts, „Autoportret”; Tiţian, „Ecce Homo”; Frans van Mieris cel Bătrân, „Bărbat cu pipă la fereastră” şi Rosalba Carriera, „Portret de femeie”. Acestea pot fi văzute în expoziţia permanentă de pictură europeană. Ancheta s-a finalizat în anul 1972, concluzia fiind „autor necunoscut”.
Puţine persoane mai ştiu însă cum arătau cele patru lucrări care nu au fost recuperate: Anthony van Dyck, „Moartea Cleopatrei”; Christoph Amberger, „Portret de bărbat”; Jörg Breu, „Portret de bărbat” şi Anonim german (posibil Hans Holbein cel Tânăr), „Portret de bărbat”.
