Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Dr. Laurențiu Streza, a emis Pastorala de Crăciun pentru cler, monahi și credincioși. Mesajul reflectă asupra semnificației Nașterii Domnului și a apartenenței noastre la familia divină.
FOTO: Mitropolia Ardealului
Arhiepiscopul deschide mesajul cu versetul „În El trăim și ne mișcăm și suntem…căci ai Lui neam și suntem” (FA 17, 28), subliniind legătura profundă dintre credincioși și Dumnezeu.
„Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!
„Pe toți strămoșii, ca unii ce sunt cu adevărat ai lui Hristos, să-i lăudăm cu strălucire, credincioșilor, slăvind cu cântări pe Cel ce i-a făcut pe ei minunați…”
(Sedealnă de la Utrenia Duminicii Sfinților Strămoși)
Iubiții mei fii duhovnicești,
Nașterea Domnului este un mare praznic de bucurie al Bisericii noastre. An de an, fericirea noastră e mereu nouă, mereu plină de lumină și ne străduim să o exprimăm prin frumoasele cântări imnografice specifice acestei sărbători. Atmosfera de bucurie spirituală pe care o trăim în aceste zile este atât de plină de daruri cerești, iar darurile ce le schimbăm între noi nu sunt decât un semn văzut al primirii bunătăților de Sus. În fiecare an, prin cuvântul pastoral pe care vi l-am adresat ne-am oprit asupra unui dar anume al acestui praznic împărătesc și am încercat să descifrăm împreună semnificația lui duhovnicească și importanța lui pentru viața noastră. Anul acesta vom încerca să ne oprim împreună și să medităm asupra unei realități spirituale profunde pe care Sfintele Evanghelii ne-o descoperă, și anume: prin venirea Sa în lume, Fiul lui Dumnezeu ne arată cine suntem noi cu adevărat, cui aparținem, care este cu adevărat familia și neamul nostru. Mântuitorul S-a întrupat, S-a pogorât la noi, pentru ca noi să reintrăm în familia Sa, în neamul Său. Noi suntem ai Lui, noi aparținem, prin creație, Ziditorului nostru. Ne-a creat, dar ne-a și rezidit după ce am căzut în păcat. A venit la noi și S-a întrupat nu doar să ne învețe, nu doar să ne ajute, ci ca prin jertfa Sa să ne răscumpere și să ne aducă din nou în familia, în neamul Său, făcându-Se, din iubire de oameni, un trup și un sânge cu noi (Ef 5, 30).
Cu șapte secole înainte de venirea în lume a Mântuitorului, profetul Isaia, numit și evanghelistul Vechiului Testament, vestindu-L pe Hristos ca fiind Robul Domnului, se întreba retoric: „iar neamul Lui cine îl va spune?” (Is 53, 8). Răspunsul la această întrebare îl vor da Evangheliștii Luca și Matei, care ne prezintă întreg arborele genealogic al lui Mântuitorului Iisus Hristos în debutul Evangheliei lor. Dacă genealogia de la Matei este descendentă, coborând de la Avraam până la Iisus, genealogia lucanică este ascendentă, mergând de la Iisus spre strămoșii Săi după trup, până la Adam. Pentru a ne familiariza cu „cartea neamului lui Iisus Hristos”, cu toți cei care au fost înaintașii Mântuitorului fie după trup, fie după Duh, Biserica a rânduit două duminici pregătitoare înainte de Praznicul Nașterii Domnului. Dacă în prima dintre ele, numită cea a Sfinților Strămoși, îl pomenim, așa cum indică sinaxarul zilei, pe Avraam, strămoșul lui Hristos, căruia Dumnezeu i-a făgăduit că îl va face „tată a multe neamuri” (Fc 17, 5) și că, prin el, va ridica un mare popor și va binecuvânta, prin el, toate neamurile pământului (Fc 18, 18), în duminica premergătoare Nașterii Domnului, Biserica a rânduit să fie pomeniți toți cei din vechime care fac parte din genealogia după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, începând cu Adam și terminând cu Iosif, logodnicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum și toți prorocii care au vestit venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu.
Iubiți credincioși,
Biserica ne prezintă atât de frumos și sistematic neamul, familia lui Hristos, dorind să ne arate că Nașterea Mântuitorului nu s-a făcut la întâmplare, ci potrivit unui plan al lui Dumnezeu, la capătul unei îndelungate pregătiri pe care Dumnezeu a făcut-o neamului omenesc prin drepții și prorocii din Vechiul Testament. Enumerarea generațiilor are drept scop lămurirea faptului că Nașterea după trup a Domnului Iisus Hristos a fost una reală, a unei descendențe biologice, în care inițiativa nu a aparținut omului, ci lui Dumnezeu. Prin toată această înșiruire de nume aflăm că neamul Mântuitorului este alcătuit nu doar din strămoșii după trup ai Mântuitorului, cât și din aceia care, prin sfințenia vieții lor, s-au făcut, prin Duh, rude și apropiați ai Săi, vestind, prin prorocirile lor, venirea Sa în lume. Important de remarcat este faptul că Sfântul Evanghelist Matei nu îi include numai pe drepții din neamul lui Iisus în genealogie, pentru ca prin aceasta să arate faptul că Iisus a venit să vindece întreaga lume de păcat. Astfel, el amintește și de Rut și de Rahav, „una de alt neam, iar alta o desfrânată, ca să afli – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – că Iisus a venit să dezlege toate păcatele noastre. Că a venit ca doctor, nu ca judecător”. „Când fac genealogia lui Dumnezeu întrupat, trebuie nu numai să n-o ascund, ci s-o spun în auzul tuturora spre a arăta puterea lui Dumnezeu și purtarea Sa de grijă. Că pentru asta a venit Hristos pe pământ, nu ca să fugă de ocările noastre, ci să le nimicească”[1].
Acesta este aspectul important pe care Biserica vrea să ni-l pună la inimă în această zi de bucurie: toți suntem chemați să intrăm în cartea neamului lui Iisus Hristos, să locuim la El, în casa Lui, să devenim rude ale Sale, frați și apropiați ai Săi. Dintru început, acesta a fost planul lui Dumnezeu: de a împărtăși dragostea Sa jertfelnică și la alte ființe raționale, capabile de a răspunde la iubire prin iubire, întemeind astfel o Familie cerească, o comuniune de iubire în care Tatăl să aibă, prin Fiul, mulți fii născuți prin Sfântul Duh.
Deci, prin creație, noi aparținem lui Dumnezeu, suntem făcuți să fim Familia Lui; și de aceea doar în această ambianță ne simțim bine și ne găsim odihnă sufletelor noastre. Atunci când diavolul, din invidie și din pizmă, ne-a înșelat și ne-a scos din lumina și căldura plină de iubire a Casei Părintelui ceresc, Tatăl a binevoit să trimită pe Fiul Său să ne răscumpere, să ne scoată din stricăciune și din robia demonilor și să ne readucă în sânul Familiei Sale cerești. Aceasta este taina sărbătorii noastre de astăzi, aceasta este bucuria noastră: reîntoarcerea noastră la Casa noastră adevărată care este în Ceruri.
Tot ceea ce facem noi aici, pe pământ, pentru a marca bucuria praznicului nu este nimic altceva decât icoana și chipul realității cerești a reîntoarcerii noastre la bucuria Părintelui nostru, a reunirii noastre în Familie, a gustării din ospățul jertfei iubirii Sale. Nașterea Domnului este sărbătoarea bucuriei în familie, a schimburilor de daruri, a gustării din Ospățul euharistic, dar și din ospățul dragostei familiale. Toate cele pământești trebuie să ne ducă cu mintea la cele cerești. Nimic din cele pământești nu trebuie să ne despartă de cele cerești. Tot ce avem sunt daruri neprețuite, iar Dăruitorului trebuie să îi mulțumim cu multă dragoste, că a binevoit nu doar să vină la noi, să ia asupra Sa toate slăbiciunile noastre, cât mai ales să ne aducă cu Sine Tatălui Său, să ne includă, din nou, în Familia Sa, să ne facă frați și prieteni și apropiați ai Săi.
Iubiți credincioși,
Faptul că noi suntem învredniciți de o așa mare cinste de a face parte din Familia lui Dumnezeu, de a intra și noi în cartea neamului Său, de a fi părtași de toate bunătățile Casei Sale este, pentru noi, și o mare responsabilitate. În lumea noastră văzută, bunul simț ne îndeamnă, atunci când suntem invitați în casa cuiva, să venim pregătiți, cu o ținută vestimentară, dar și morală impecabilă, aducând cu noi și daruri ca expresie a dragostei și prețuirii noastre pentru gazdă. În mod asemănător, atunci când Dumnezeu ne cheamă în Casa Sa, care este Biserica, atunci când ne include în Familia Sa prin toate Sfintele Taine, și noi trebuie să avem un răspuns și o pregătire pe măsură. Tot Hristos ne învață prin Sfintele Evanghelii cum trebuie să intrăm în această Familie cerească, cum trebuie să ne comportăm fiind noi răscumpărați cu preț de sânge. În primul rând, trebuie să conștientizăm că noi nu suntem ai noștri, că noi suntem ai lui Dumnezeu. Noi aparținem lui pentru că El ne-a creat pentru Sine și ne dorește pentru Sine cu totul. Păcatul nu are ce căuta în viața noastră, pentru că prin păcat părăsim această Casă părintească unde totul e plin de lumină și de bucurie. Chiar dacă greșim ca oameni muritori, avem, tot de la El, șansa cerească să revenim la dragostea Sa prin pocăința, prin Taina Spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii. El a pus totul în mâinile noastre, a lăsat totul la alegerea noastră liberă. Noi suntem cei care decidem soarta noastră. Dumnezeu ne spune mereu prin gura prorocilor Săi: „Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul… Alege viața, ca să trăiești…” (Dt 30, 15-20). Tot ceea ce se întâmplă rău în viața noastră este rodul păcatelor noastre care ne îndepărtează de Dumnezeu. Însă mereu, în fiecare clipă, Dumnezeu ne oferă șansa să ne întoarcem la El prin pocăință. De aceea S-a pogorât la noi, ca să ne tragă pe toți la Sine (In 12, 32), să ne facă asemenea Lui, frați ai Săi și fii ai Tatălui ceresc.
Iubiți credincioși,
Nașterea Domnului este, pentru noi, o sărbătoare atât de mare și atât de plină de lumină și bucurie, încât cu greu ne putem exprima bucuria și fericirea de a fi și de a ne simți copiii lui Dumnezeu, stând înaintea Feței Lui în Biserica Lui cea sfântă și primind și gustând neîncetat din darurile iubirii Sale de oameni. De aceea, la un astfel de praznic, la o astfel de comuniune, într-o astfel de Familie cerească, Biserica ne îndeamnă să ne bucurăm nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc, nu lumește, ci mai presus de lume, nu cu cele ale noastre, ci cu cele ale Stăpânului, nu cu cele ale slăbiciunii, ci cu cele ale tămăduirii, nu în ospețe și necumpătări, ci în bucuria Duhului Sfânt, pentru ca Pruncul tânăr născut în ieslea Betleemului să Se nască pururi și să crească în inimile noastre prin împărtășirea de Sfintele Taine, prin paza sfintelor porunci, prin viețuire curată și bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, iubiți credincioși, să rămânem mereu în Casa Tatălui ceresc, să ne păzim viețile de toate ispitele celui viclean, să viețuim așa cum ne-a învățat Pruncul dumnezeiesc și așa cu un glas toți să cântăm cântarea dulce a Bisericii noastre:
„Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Că, pentru noi, Dumnezeu este între oameni; pentru firea cea stricată, Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi; pentru cei nemulțumitori, Făcătorul de bine; pentru cei robiți, Slobozitorul; pentru cei ce ședeau întru întuneric, Soarele dreptății; pe Cruce, Cel fără patimă; în iad, Lumina; în moarte, Viața; Învierea pentru cei căzuți. Către Acesta să strigăm: Dumnezeul nostru, slavă Ție.”
Sărbători fericite!
An Nou binecuvântat!
Întru mulți și fericiți ani!”.
