Sărbătorile de iarnă şi Crăciunul fără bradul împodobit şi fără feeria de lumini par sărace. Luminiţele de toate culorile au cuprins până şi cele mai îndepărtate cătunuri, iar românii nu mai ţin cont de banii publici cheltuiţi pentru astfel de distracţii. Chiar nu mai contează de Crăciun că latrina este în fundul curţii, că uliţele n-au asfalt, că nu e apă curentă sau că citeşti la lumânare. Este important să te extaziezi la curcubeul luminos şi la bradul împodobit. Oricum păstrăm tradiţia care spune că de Crăciun bradul este cel care ar aduce magia în casele oamenilor. Se pare că tradiţia bradului de Crăciun a fost instaurată pentru prima dată în Germania, cu aproape 1.000 de ani în urmă, când Sfântul Boniface, care a convertit germanii la creştinism, a trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar. Supărat de gestul acestora, Sf. Boniface a tăiat stejarul, iar în locul acestuia s-a înălţat un brăduţ. Uimit, Sfântul a luat micul pom ca un semn de credinţă în puterea lui Dumnezeu. O altă legendă plasează originea bradului de Crăciun înaintea erei creştine. Egiptenii îşi aduceau în casă ramuri de palmier, pentru a sărbători solstiţiul de iarnă, considerat cea mai scurtă zi din an, văzându-le drept simbol al triumfului vieţii asupra morţii. Se spune că primii locuitori ai Peninsulei Scandinave obişnuiau de asemenea să omagieze bradul, în timp ce druizii aveau în casele lor ramuri de plante perene, considerate sfinte şi care simbolizau viaţa eternă. Prin forma lui triunghiulară, bradul ar simboliza Sfânta Treime, iar podoabele îl aseamănă cu pomul sacru din Grădina Edenului în care se găseau merele, fructele cunoaşterii. Unii istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată la Riga, Letonia, în 1510. La începutul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumânări, pentru a le sugera copiilor săi sclipirea stelelor de pe cer. Tot istoricii spun că până în anul 1700, tradiţia bradului de Crăciun era legată de districtul Râului Rin. Din 1700 încolo, când luminile au fost acceptate drept decoraţii, bradul de Crăciun a devenit o parte şi din tradiţiile Germaniei, apoi acest obiect a traversat Atlanticul. Prin secolul al VII-lea un călugar din Devonshire (Anglia) a venit în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului folosindu-se de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime. În secolul al XVI-lea, la Strasbourg, brazii erau decoraţi cu figurine, acadele şi ornamente din hârtie colorată, considerate simboluri ale paradisului, belşugului, ale cunoaşterii şi inocenţei. În anul 1841, în Anglia, bradul de Crăciun a devenit popular o dată cu ornarea lui cu diverse fructe, prăjiturele şi lumânări. În 1882 este patentat becul electric, iar în 1892, acesta este adaptat pentru pomul de Crăciun. Beteala care dă strălucire bradului a fost inventată în Germania pe la 1610, la acea vreme ea fiind din argint, ornament folosit până la mijlocul secolului al XX-lea. În Polonia, de exemplu, bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări, iar în Suedia era ornat cu mici figurine colorate din lemn, ce reprezentau animale, copii şi îngeraşi, în timp ce în Danemarca cu steaguri mici, clopoţei sau inimioare. În China, ornamentele erau confecţionate din hârtie, lituanienii îşi acopereau brazii cu forme geometrice şi cuiburi de păsări, cehii foloseau pentru decorare coji de ouă colorate, iar ucrainienii îl ornau cu o pînză de păianjen, pentru noroc. Astăzi este o altă modă, bradul de Crăciun se ornează cu globuri colorate, beteală de diferite mărimi și culori, ornamente în formă de stea, lumânări, etc.
