Sfântul Vasile s-a născut în Rusia în anul 1692. A fost atras de tânăr de viața monahală și în căutarea unor călugări cu viață îmbunătățită a petrecut în sihăstriile din Rusia, Ucraina și Țările Române. Venit în Țara Româneacă în contextul tulburărilor prin care treceau creștinii ortodocși din Ucraina după Unirea de la Brest Litovsk, Sfântul Vasile s-a așezat la mănăstirea Dălhăuți de lângă Focșani, unde a rămas timp de 20 de ani. În anul 1730 s-a retras cu câțiva ucenici în Munții Buzăului, la Mănăstirea Poiana Mărului.
Au căutat sfatul său numeroși călugări și credincioși din ținuturile Buzăului și Vrancei și de dincolo de hotarele acestora. În anul 1750, aflat în pelerinaj la Muntele Athos starețul Vasile a tuns în monahism pe monahul Platon, viitorul stareț Paisie Velicicovshi, care petrecuse o vreme (1742-1746) în așezămintele monahale muntenești Dălhăuți, Trăisteni și Cârnul. Sfântul Vasile a fost preocupat de modul cum poate avea cineva o viață duhovnicească înaltă, iar rodul acestor căutări a fost concentrat în scrierile pe care le-a lăsat. Sfântul Vasile a trecut la cele veșnice la vârsta de 75 de ani.
Din învățăturile Sfântul Vasile:
- „Postește ca să nu păcătuiești; postește, dacă ai păcătuit, postește, ca să primești; postește ca să nu pierzi ce ai primit.”
- Despre citirea Sfintei Scripturi: „De nu vei fi om, te vei face om, fiindcă citirea Scripturilor e o vindecare măiestrită și mântuitoare”
Pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu
Sfîntul Marcu a fost cel care a călătorit mereu şi l-a slujit pe Sfîntul Apostol Petru. Corifeul Apostolilor, în prima lui epistolă, acesta îl numeşte pe Marcu fiul său – „nu fiu după trup, ci fiu după duh” (I Petru 5: 13). Pe cînd Marcu se afla la Roma împreună cu Apostolul Petru, credincioşii l-au rugat să scrie pe hîrtie învăţăturile mîntuitoare ale Stăpînului Hristos, minunile Lui şi viaţa Lui, ca să le aibă pe acestea pururea cu dînşii. Astfel Marcu a scris Sfânta Evanghelie, pe care Sfîntul Apostol Petru a văzut-o şi citit-o cu ochii lui şi a dat mărturie despre ea că este adevărată.
Marcu a fost hirotonit episcop de Sfîntul Petru şi trimis să predice în Egipt.
Şi aşa s-a făcut Sfîntul Evanghelist Marcu întîiul predicator al Cuvîntului şi întîiul Episcop în Egipt. Egiptul se afla atunci întru cel mai adînc întuneric al păgînismului, idolatriei, vrăjitoriei şi răutăţii celei drăceşti. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfîntul Marcu a izbutit să semene sămînţa învăţăturii lui Hristos prin toată Libia, Ammonichia şi Pentapolis. Din Pentapolis Sfîntul Marcu a coborît la Alexandria, unde l-a purtat Duhul lui Dumnezeu.
In Alexandria el a izbutit să întemeieze Biserica lui Dumnezeu, să hirotonească episcopi, preoţi şi diaconi, şi să-i întărească pre toţi întru Sfînta şi Dreapta Credinţă. Sfîntul Marcu îşi întărea învăţătura prin multe şi mari minuni.
Cînd păgînii au început să îl acuze pe Marcu că le distruge credinţa lor idolească, şi cînd guvernatorul cetăţii a pornit să-l vîneze, Sfîntul Marcu s-a întors la Pentapolis, unde a continuat să întărească lucrarea care o începuse acolo.
După doi ani Sfîntul Marcu s-a întors la Alexandria, spre bucuria mare a credincioşilor, al căror număr sporise minunat. Aceasta a fost împrejurarea în care păgînii l-au prins pe Sfîntul Apostol şi Evanghelist Marcu, l-au legat în lanţ tare şi au început să-l tîrîie peste pietrele ascuţite ale drumului, strigînd tare:
„Să-l tîrîm pe bour în staul!” Rănit şi însîngerat în tot trupul, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Marcu a fost aruncat în temniţă unde mai întîi a venit la el un înger ceresc care l-a mîngîiat şi l-a întărit. După aceea S-a pogorît la el însuşi Domnul nostru lisus Hristos, şi i-a zis:
„Pace ţie, Marce, Evangheliste al Meu!” La aceste cuvinte Marcu a răspuns: „Pace şi Duhului Tău, O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase al meu!”.
În ziua următoare idolatrii cei sălbatici l-au scos pe Marcu din închisoare şi iar au început să-l tîrască peste bolovanii uliţelor Alexandriei, cu acelaşi urlet:
„Să-l tîrîm pe bour în staul!” Sfîşiat şi sfîrşit de chinuri, Sfîntul Apostol şi Evanghelist Marcu a murmurat:
„Întru mîinile Tale, Doamne, dau sufletul meu!”. Astfel Marcu a murit iar sufletul lui s-a înălţat la lumea cealaltă, mai bună.
Sfintele lui rămăşiţe au fost înmormîntate cu cinste de către creştini, la ele lucrîndu-se de-a lungul veacurilor mari minuni de vindecare a tuturor bolilor, neputinţelor şi durerilor sufleteşti şi trupeşti.
