Expoziția „Lanțuri și aureole. Martirii Bisericii Greco-Catolice”, la Muzeul Brukenthal. La vernisaj participă Episcopul Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Cristian Crișan

Vernisajul expoziției „Lanțuri și aureole. Martirii Bisericii Greco-Catolice”, curator dr. Alexandru Constantin Chituță va avea loc vineri, 2 august 2024, ora 18.00, la Muzeul Național Brukenthal, Palatul Brukenthal, Piața Mare, nr. 4. Participă la vernisaj   Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.

Șapte episcopi greco-catolici români, morți în închisorile comuniste

În anul 2019 a avut loc ceremonia de beatificare a 7 episcopi greco-catolici români, morți în închisorile comuniste. După ce și-au găsit libertatea prin martiriu, cei 7 episcopi au fost beatificați la Blaj, pe Câmpia Libertății.    „Împlinirea a cinci ani de la ridicarea la cinstea altarelor a Fericiților Episcopilor Martiri Greco-Catolici Români, ne reamintește exemplul lor curajos de trăire a credinței și chemarea de a fi și noi, asemenea lor, „mărturisitori ai libertății și milostivirii”.

• „Expoziția aceasta este foarte specială! Ea continuă colaborarea Muzeului Național Brukenthal cu Biserica Greco-Catolică din România. Prezentăm acum o parte din viața și activitatea martirilor greco-catolici. Episcopi cărturari, episcopi care au dorit să vadă o Românie Mare, episcopi care au dus o amplă campanie de culturalizare a poporului român din Transilvania. Au dus o viață sfântă și dreaptă. Au fost beatificați iar puținele obiecte păstrate sunt astăzi tezaurizate și considerate adevărate relicve. Fotografii, piese de îmbrăcăminte, documente, cărți, piese de cult, tronul folosit de SS Papa Francisc la Blaj vor putea fi văzute în această expoziție. O expoziție care aduce în fața vizitatorilor o amplă și dură istorie! Este o expoziție de memorie, de memorie reparativă și vindecătoare! Mulțumesc Cardinalului Lucian Mureșan și episcopului Cristian Crișan pentru colaborare excelentă”, a afirmat Alexandru Constantin Chituță.

Planul NKVD

În martie 1945, la ordinul lui Stalin, colonelul NKVD care conducea departamentul Cultelor în URSS a întocmit un plan al unui „atac global contra Bisericii Catolice și de creștere a rolului Bisericii Ortodoxe Ruse în lupta contra catolicismului”.  Sintagma „rolul Bisericii Ortodoxe Ruse” nu trebuie să inducă în eroare. După decenii de cruntă prigoană în Rusia (28 episcopi ortodocși executați, peste 1200 preoți uciși), acea „Biserică Ortodoxă Rusă” despre care vorbea documentul colonelului NKVD era epurată și refondată de Stalin ca instrument obedient aflat în mâinile sale. Persecutarea și lichidarea bisericilor catolice care depindeau de Roma în teritoriile controlate de sovietici erau doar etape ce vizau împlinirea țelului anticreștin al revoluției bolșevice, motivat de ură contra credinței.  În România, planul de „atac global contra Bisericii Catolice” a fost aplicat în 1948, după abdicarea Regelui, retragerea forțată a mitropolitului Moldovei, Irineu, și moartea Patriarhului Nicodim petrecută în februarie 1948. Partidul Comunist a anunțat asaltul printr-un discurs rostit de Gheorghiu Dej în 21 februarie 1948. A catalogat Biserica Catolică drept ultima piedică în calea instaurării democrației populare o situație care, spunea Dej, nu are cum să fie indiferentă nici conducerii Bisericii Ortodoxe, nici credincioșilor obișnuiți catolici.

• Episcopii greco-catolici au înțeles rapid natura încercării la care erau supuși în 1948, că „trecerea la ortodoxie” era doar forma de manifestare a unui Rău propagat în lume de „fiii întunericului”, cum spunea Ioan Suciu.
• Tit Liviu Chinezu, episcop consacrat în clandestinitate, scria la izbucnirea persecuției, ca protopop de București: „Știm că am intrat în Săptămâna cea Mare. E vremea să ne împărtășim din patimile Domnului pentru ca Biserica să fie curată și fără prihană”. Anticipa calm și lucid lunile, anii și deceniile ce aveau să urmeze.
• Acesta este contextul în care Iuliu Hossu, episcopul Clujului, și-a rostit crezul imediat după arestare: „Credința noastră este viața noastră.”
• Venerabilul episcop de Oradea, Valeriu Traian Frențiu, se simțea insultat că fusese invitat să rupă „sigiliile actului de unire” cu Roma „ca și cum (…) nu am fi din convingere catolici.”
• „Cu riscul vieții noastre, nu ne vom lăsa de credința noastră”, a spus și episcopul Maramureșului, Alexandru Rusu, în plină persecuție, în septembrie 1948, în fața unei mulțimi de până la 2000 de credincioși.

Episcopul Ioan Suciu: „Bisericii Române Unite îi lipseşte încă frumuseţea martiriului“

Cel mai limpede a formulat atunci poziția Bisericii Greco-Catolice episcopul Ioan Suciu, administrator apostolic al Blajului. Spunea într-o predică la Blaj, înaintea izbucnirii persecuției deschise: „Bisericii Române Unite îi lipseşte încă frumuseţea martiriului şi a prigoanei, îi lipsesc Rănile Mântuitorului; fără de ele lumina Bisericii noastre rămâne ascunsă sub obroc. Numai prigoana ne va putea sfinţi şi va putea arăta lumii ceea ce suntem: fii şi apostoli ai Bisericii adevărate”. Sau, după izbucnirea persecuției, în 5 octombrie 1948: „Este ceasul Vinerii Mari. Acum, iubiţi credincioşi, ne arătăm dacă suntem ai lui Hristos, sau dacă ne ducem cu Iuda, vânzătorul”.

Cei șapte episcopi au fost incluși în calendarul religios greco-catolic. Este vorba despre Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu.

• Vasile Aftenie (1899-1950): episcop vicar general pentru Bucureşti şi Vechiul Regat. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948. În urma violenţelor fizice şi psihice suferite în timpul celor 10 luni de anchetă, la 25 martie 1950 a suferit un accident cerebral (o hemipareză). A murit în 10 mai 1950, în spitalul închisorii Văcăreşti.
• Valeriu Traian Frenţiu (1875-1952): episcop de Oradea. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, odată cu ceilalţi episcopi greco-catolici. Alături de aceştia, a fost dus mai întâi în vila patriarhală din Dragoslavele, apoi la Mănăstirea Căldăruşani. În 1950, a fost închis la Sighet. A murit la 11 iulie 1952, în închisoarea Sighet.
• Ioan Suciu (1907-1953): administrator apostolic al Mitropoliei Blajului. La 25 mai 1940 a fost numit episcop auxiliar de Oradea. A fost arestat de două ori în 1948, în timpul unor vizite pastorale. A fost arestat pentru a treia oară în 27/28 octombrie 1948. La 26 octombrie 1950 a ajuns la închisoarea de la Sighet, unde a murit pe 27 iunie 1953, fiind bolnav și neputând să facă față regimului de lagăr comunist.
• Tit Liviu Chinezu (1904-1955): a fost consacrat episcop în clandestinitate. În 1946, a fost numit protopop de Bucureşti. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948. A fost consacrat în secret episcop la 25 aprilie 1949, la Mănăstirea Căldăruşani. În 25 mai 1950, a fost închis la Sighet, unde a murit la 15 ianuarie 1955.
• Ioan Bălan (1880-1959): a fost episcop de Lugoj. A fost arestat la 29 octombrie 1948. A fost încarcerat în închisoarea de la Sighet, între 1950 şi 1954. După eliberare din închisoare, începând din august 1956, a fost ţinut în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Ciorogârla. A murit la 4 august 1959.
• Alexandru Rusu (1884-1963): a fost episcop de Maramureş. A fost arestat la 29 octombrie 1948. Între 1950 şi 1954 a fost încarcerat la Sighet. După eliberare din închisoare, la 4 ianuarie 1955 a fost plasat în domiciliu obligatoriu la mănăstirile Curtea de Argeş, Ciorogârla şi Cocoş. A fost din nou arestat la 30 decembrie 1956 şi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, sub acuzaţia de înaltă trădare. Timp de şase ani şi jumătate, episcopul Alexandru Rusu a trecut prin închisori cu regim foarte dur (Gherla, Piteşti, Dej). În urma condiţiilor de detenţie, a murit de septicemie în spitalul închisorii de la Gherla, la 9 mai 1963.
• Iuliu Hossu (1885-1970): episcop de Cluj-Gherla. A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948. Între anii 1950 şi 1954, a fost întemniţat la Sighet. După eliberare, începând din august 1956, a fost izolat la Mănăstirea Căldăruşani. A murit la 28 mai 1970.