Acasă De actualitate  După cazul ,,Falko“, calul decedat din cauza efortului depus la un concurs...

 După cazul ,,Falko“, calul decedat din cauza efortului depus la un concurs de tracțiune. Proiect de lege pentru protecția animalelor. Cine sunt inițiatorii

1
885
monitorfg

 

În urma cazului cutremurător al calului Falko, decedat în timpul unui concurs de tracțiune în județul Bistrița-Năsăud, a fost depusă oficial în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea Legii 205/2004 privind protecția animalelor. Și la Veneția de Sus, propritarul unor cai îi forțează la eforturi peste puterile lor.  Cazul a fost  semnalat Poliției Animalelor care, săptămâna trecută, au verificat situați din gospodăria localnicului, uzând și de filmulețul postat pe rețelele de socializare. Descinderea oamenilor legii s-a lăsat cu o amendă pentru proprietarul cailor.

Ce prevede proiectul de lege:

  • Interzicerea concursurilor de tracțiune și a oricăror evenimente publice sau private care implică forțarea animalelor să tragă sau să transporte sarcini disproporționate față de capacitatea lor;
  • Definirea clară a efortului excesiv ca fiind orice acțiune ce provoacă stres, suferință sau vătămare animalului;
  • Sancțiuni dure: amenzi între 20.000 și 50.000 lei + interzicerea organizării de evenimente cu animale timp de până la 5 ani;
  • Aviz veterinar obligatoriu de la ANSVSA pentru orice eveniment ce implică animale – lipsa acestuia anulează legal desfășurarea evenimentului;
  • Înființarea Registrului Național al Persoanelor sancționate pentru fapte de cruzime, gestionat de ANSVSA și MAI;
  • Instituirea unui „cazier de protecție a animalelor”, consultabil de instituții, adăposturi sau angajatori din domeniul veterinar și de protecție a animalelor;
  • Obligația TVR și Radio România de a difuza constant programe educative despre drepturile animalelor și responsabilitatea față de ele.

Această lege nu interzice tradiția. Interzice suferința. Nu e împotriva oamenilor, e în apărarea celor care nu pot vorbi.

  • ,,După ani de tăcere, amenințări și normalizarea cruzimii, suntem, în sfârșit, cu un pas mai aproape de o schimbare profundă. Propunerea a fost posibilă datorită implicării  senatorului Cristian-Augustin Niculescu-Țăgârlaș, omul care a transformat suferința în legislație și care a demonstrat, nu pentru prima oară, că empatia poate urca pe masa Parlamentului;  Lucian Mihalache, președintele Asociației Megafauna – vocea ONG-urilor care trăiesc în mijlocul tragediei, care cară pe umeri caii căzuți, abandonați sau distruși de „antrenamente” pentru cupa de tinichea;  Lucian Răd, președintele Partidului NOA – sprijin activ și coerent, un tânăr lider care a ales să nu rămână indiferent. Este momentul să arătăm că România nu e formată doar din spectatori. Ci și din oameni care aleg compasiunea și justiția“ a explicat Lucian Rad, președintele partidului NOAși un apărător al animalelor.

 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.