Generalul în rezervă Gheorghe Prunduș ar fi împlinit, astăzi, 105 ani. Învățătorul Gheorghe Prunduș, veteran de război, a plecat dintre noi la venerabila vârstă de 104 ani, în februarie anul trecut. A fost cel mai vârstnic făgărășean. O viață încununată de realizări, dar presărată și de griji și durerea din anii războiului și din anchetele securităţii comuniste. Gheorghe Prunduș a fost un fidel cititor la ziarului Monitorul de Făgăraș, iar în fiecare an ne colida la redacție sau telefonic. A relatat în detaliu pentru Monitorul de Făgăraș momentele cele mai importante din viața sa. A stat lîngă cele mai importante personalităţi ale istoriei noastre, de la cardinalul martir Iuliu Hossu şi până la generalul Leonard Mociulschi sub comanda căruia a luptat pe front. În fiecare an a fost prezent la Monumentul eroilor din Făgăraş unde a depus câte o coroană de flori în memoria camarazilor căzuți în lupte pentru libertatea și independența țării. În geamul casei lui așeza drapelul țării în fiecare zi care marca un eveniment istoric. Iar în casă avea un colț amenajat dedicat istoriei țării și credinței strămoșești.
Prietenia cu Olimpiu Borzea
În regimul comunist ajunsese în fața temutului torționar Gheorghe Crăciun, cel care a persecutat luptătorii și sprijinitorii Rezistenței Anticomuniste din Țara Făgărașului. L-a cunoscut pe învățătorul Olimpiu Borzea, șful grupului de Rezistență Viștea. ,,Viştea de Jos era considerată un centru legionar, acolo l-am cunocut bine pe Olimpiu Borzea care preda Educaţie Fizică. În curtea lui a fost înmormântat un partizan. (n.r. Este vorba despre Remus Sofonea din Drăguş). Securitatea, prin săpături, i-a descoperit cadavrul acestuia iar Borzea a fost condamnat la moarte, pedeapsă transformată în închisoare pe viaţă şi, ulterior, eliberat. Ultima mea întâlnire cu Borzea a avut loc în cimitirul catolic din Făgăraş, cu prilejul înmormântării doctorului Brescan, care a făcut şi el cinci ani de închisoare pentru că a acordat îngrijiri medicale unui partizan pe care l-a pansat şi nu l-a trecut în registrul de consultaţii. Ne-am îmbrăţişat cu această ocazie, iar el mi-a spus: ,,Domnule Inspector, dacă o să aveţi vreodată o discuţie sau o neplăcere privind comportamentul dumneavoastră faţă de fugari sau cadrele didactice, vă rog să mă anunţaţi“ relata veterasul de război. După umilinţele ungurilor, Gheorghe Prunduş a cunoscut şi batjocura ,,armatei roşii eliberatoare“ când a fost pe front. ,,Aflaţi în retragere, la Berzunţi, comună aflată în Munţii Berzunţi, la trecere către Tîrgu-Ocna, am fost făcuţi prizonieri de ruşi. În pădurea Berzunţiului am suferit nenumărate umilinţe din partea soldaţilor ruşi care ne-au luat bunurile: bani, ceasuri, tocuri şi tutun. Am aruncat treslele de ofiţeri să nu ne recunoască, căştile şi armele. Ca prizonier am fost cazaţi într-o curte din comuna Larga de lîngă Tîrgu Ocna, aici maiorului Duvnicenko ne-a anunţat că Batalionul 103 Munte este autodizolvat, iar fiecare dintre noi să ne salvăm viaţa cum putem. Am fost încercuiţi de sovietici şi luaţi prizonieri în Larga, fiind găzduiţi în curtea unei preotese văduve care ne-a pregătit un cuptor de pîine, iar pe uliţele comunei umblau ruşii cu borcane de castraveţi şi cu vin“ relatează învăţătorul.
Decorat cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler
,,În lagăr, la Tîrgu Ocna, generalul Creţulescu, împreună cu alţi ofiţeri superiori au luat hotărîrea să înfiinţeze o unitate care să lupte alături de ruşi pentru eliberarea Ardealului de Nord. M-am înrolat în această unitate unde am fost încadrat ca şi comandant de pluton la Compania 25-26 Schiori sub comanda căpitanului Damian. Cu această unitate am participat la lupte începînd de la Chiherul de Sus pînă la Albeşti, lîngă Sighişoara cînd s-a constatat că unitatea a avut pierderi foarte mari şi s-a autodizolvat. Adunarea de autodizolvare s-a ţinut în Sala Prefecturii din Sighişoara, ocazie cu care am fost decorat cu ,,Ordinul Coroana României în Grad de Cavaler cu frunze de stejar“a spus bătrînul dascăl. Ofiţerul Gheorghe Prunduş a continuat să lupte pentru eliberarea ultimei palme de pămînt românesc în cadrul Batalionului 11 Vânători de Munte care lupta în regiunea Careilor atît împotriva nemţilor cît şi împotriva ungurilor.
Rănit pe frontul din Cehoslovacia
,, Cu această divizie, comandată de generalul Mociulschi, am participat la luptele care s-au dat pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei de sub horthysm şi hitlerism. Am fost rănit în urma luptelor groaznice care s-au dat în masivul Buc din Cehoslovacia din data de 6 ianuarie 1945. În urma rănilor primite, am fost spitalizat la Spitalul Militar de Companie-românesc din localitatea Jesbereni (Ungaria). Piciorul stîng mi s-a imflamat şi s-a instalat cangrena. Medicul chirurg mi-a solicitat consimţămîntul pentru amputarea piciorului stîng deasupra genunchiului, dar am refuzat. În acest caz, medicul, cu o pricepere deosebită, mi-a înlăturat prin operaţie tot ce a fost infectat ajungînd prin secţionarea muşchiului pînă la tendon. Am fost tratat vreme de trei luni şi jumătate, pînă ce am putut să merg cu ajutorul unei cîrje sanitare. La data de 8 mai 1945 am fost trimis în ţară. La data de 25 mai 1945 am fost desconcentrat. Am efectuat stagiul militar în perioada octombrie 1941-21 mai 1945“ relatează învăţătorul Prunduş.
Carieră de dascăl
La sfîrşitul războiului, Gheorghe Prunduş şi-a început şi cariera de învăţător. ,,Am cunoscut-o pe fata învăţătorului Iosif în anul 1943, la un bal, pe cînd eram la centrul de Instrucţie din Făgăraş. Soarta a făcut să mă împrietenesc cu fata cea mai mică, Georgeta Iosif, elevă pe atunci la Școala Normală de Gospodărie din Sibiu. Dăinunid această prietenie pînă la întoarcerea mea de pe front, cînd am fost găzduit de familia învăţătorului Iosif Virgil, în data de 25 august 1945 s-a oficiat căsătoria mea cu Georgeta, naşi fiindu-ne familia protopopului Brumboiu Aurel. Între timp, socrul meu, care era învăţător la Galaţi-Făgăraş, pe atunci comună, mi-a făcut transferul de la Adîncata Centru la Bărcut, în Țara Făgăraşului. Am fost, rînd pe rînd, inspector şcolar, şef de secţie învăţămînt, director de şcoală, apoi învăţător pînă la pensionare. Am fost nouă ani la raion, doi ani la Școala Generală nr. 2, trei ani inspector şcolar, iar apoi am fost transferat la Școala Generală nr. 5 de unde m-am pensionat în anul 1982“ povestea învăţătorul.
Faţă în faţă cu colonelul Gheorghe Crăciun
Țara Făgărasului este cunoscută ca un fief al luptei anticomuniste, multe familii de făgărăşeni suportînd persecuţiile securităţii. Învăţătorul Gheorghe Prunduş povesteşte despre acei ani de groază cînd l-a cunoscut pe cel mai mare torţionar, colonelul Gheorghe Crăciun ,,În timp ce eram Șeful Secţiei de Învăţămînt, de la 1 octombrie 1950 şi pînă la 1 septembrie 1955, am fost solicitat de mai multe ori de către organele securităţii, la ordinul comandantului de la Braşov, colonelul Gheorghe Crăciun, care m-a tratat dur şi foarte dur, enervant în toate convorbirile pe care le-am avut cu el. Mai tîrziu mi-am dat seama că acest lucru s-a petrecut pentru a i se acoperi activitatea trădătorului Ioan Grovu. Fiind la Secţia de Învăţămînt, după dispariţia lui Grovu, am fost întrebat de Securitate unde este. După o lună şi jumătate de la dispariţia acestuia, am primit la Secţia de Învăţămînt un certificat medical eliberat de o clinică TBC prin care se preciza că acest Grovu este internat avînd tuberculoză. În locul lui Grovu, care era director la Școala generală din Sâmbăta de Sus şi preda româna, am numit un suplinitor, absolvent de liceu. Îmi aduc aminte că era a doua zi de Paşti, din 1954, cînd pe la ora 7.00, mi-a bătut în geam unul Boian, preşedintele Raionului, care mi-a spus să mă pregătesc că mergem în control, el pe la sfaturile populare,i iar eu pe la şcoli. Am mers pe ruta Făgăraş-Voivodeni-Sîmbăta de Sus- Drăguş- Viştea de Jos, după care urma ca la reîntîlnire să-i prezint situaţia. I-am dat un telefon preşedintelui să-l întreb pe cine trec în tabelul de prezenţă la şcoala din Sâmbăta de Sus, pe Grovu sau pe suplinitor? Nu m-a răspuns, dar m-a invitat în biroul lui unde era colonelul Crăciun. Am fost luat la întrebări, dar răspunsurile mele au fost de forma: nu cunosc, nu intră în sarcinile profesionale urmărite de Secţie. M-am reîntors la biroul Secţiei de unde, la circa 30 de minute, am fost sunat de Securitate şi colonelul Crăciun m-a invitat la sediul acesteia care se afla în clădirea în care funcţionează astăzi parchetul. În cabinetul lui Crăciun, mi s-au adus învinuiri multiple, acuzaţii nefondate, legate de religie (confesiunea greco-catolică) şi altele, aducîndu-mă într-o stare cu totul neplăcută. Văzîndu-mă atît de indignat, a continuat discuţiile cu un ton al blîndeţei, aproape cerîndu-şi scuze pentru acuzaţiile ce mi s-au adus. La plecare mi-a zis să dau o declaraţie prin care să anunţ Securitatea de toate neregulile sau acţiunile cadrelor didactice. Declaraţia a fost scrisă de locotenentul Zăgan din Făgăraş pe care am semnat-o. ,,Declar că nu am dat nicio informaţie securităţii…“ am spus eu, pentru că nu aveam ce să informez. În cabinetul colonelului, ca şi în cel al preşedintelui, mi s-au adus acuze grave cu privire la situaţia lui Grovu Ion, prin care mă făcea părtaş la fuga lui şi tăinuire“ povestea învăţătorul Gheorghe Prunduş.
Contemporan cu Iuliu Hosu şi generalul Mociulschi
Gheorghe Prunduş îşi aminteşte două portrete care i-au marcat adolescenţa şi tinereţea, cardinalul martir Iuliu Hossu pe care l-a cunoscut personal şi generalul Leonard Mociulschi. ,,Preasfinţia sa era un om voinic, cu o înfăţişare blîndă, deschisă, oficiind slujbele religioase la care am participat, îndeosebi la Mănăstirea Nicula. Personal, mi s-a părut un om de o cultură vastă, atrăgîndu-şi respect din partea credincioşilor, dar şi a autorităţilor. A participat la Marea Adunare de la Alba-Iulia unde a citit proclamaţia de Unire şi s-a îmbrăţişat cu Miron Cristea. Era apreciat şi apropiat sufleteşte de regina Maria. Pe generalul Mociulschi l-am cunoscut îndeosebi din ordinele de zi ce le dădea pe divizie, personal l-am văzut în timpul luptelor din Cehoslovacia, cînd a participat la un atac împotriva trupelor fasciste, conducînd personal operaţiunile de cucerire a unei cote, operaţiune soldată cu ocuparea poziţiei, unde a căzut adjunctul lui care a fost rănit. Era o figură dîrză, se spune că pe front decora soldaţii decedaţi, iar cei care cădeau cu faţa inversă erau dispreţuiţi de el, deşi aici nu avea dreptate. Era un vajnic luptător şi nu a dat niciodată prilejul de a fi dezonorat de către sovietici şi comunişti, care l-au numit ,,criminal de război“, pată pe care nu o merita. A fost un om stimat de toate cadrele militare. Era ,,cătană“ în adevăratul sens al cuvîntului, dur de cele mai multe ori“ relata Gheorghe Prunduş.
